„Putem negocia orice dar nu negociem principii!” – acestea au fost cuvintele seniorului Corneliu Coposu atunci când, în acei ani zbuciumați și oarecum romantici ai democrației românești, a fost întrebat de colaborarea pe anumite paliere sociale, politice sau administrative cu feseniștii. Un punct de vedere extrem de sănătos dar extrem de eludat în ultima vreme de aproape toți combatanții politici. Din acest motiv a fost posibilă și cea mai aberantă alianță frățească din România, stânga cu dreapta sau mai concret, PSD cu PNL. Mirajul puterii, funcțiile, demnitățile și banii au constituit liantul care a pus la aceeași masă oameni total incompatibili, oameni care ai fi zis că nu au absolut nimic a-și spune. Și totuși viața ne-a demonstrat că eram într-o eroare colosală. Așadar, la masa cu bunătăți numită guvernare, reprezentanți ai unor curente total diferite pot face o sumedenie de compromisuri atâta vreme cât îi unește dorința de a câștiga bani, demnități și alte avantaje. Compromisul politic la asta se rezumă oameni buni! N-o să vedeți niciodată o aliere, o unire a eforturilor stângii cu dreapta sau a suveraniștilor cu progresiștii pentru rezolvarea unor probleme ardente ale cetățenilor, ale țării! Nu, frate! Ei se unesc și se pupă în Piața Independenței doar atunci când au ceva de împărțit. Concret, nu abstract. Sub umbrela acestui așa zis compromis politic se fac frați dracii cu îngerii, lupii cu oile sau mâțele cu șoarecii. Nimic nu îi împiedică să se susțină reciproc atunci când interesul vădit și consistent le-o cere. Acest curent parazitar al compromisului cu țintă se manifestă nu numai între reprezentanți ai doctrinelor diferite ci și în sânul și între membrii aceluiași partid. Ce-i drept, la unele formațiuni fenomenul e mai acut, la altele mult mai voalat datorită multitudinii de batiste întinse pe țambal. În această ultimă categorie se înscrie cu siguranță PSD adică gruparea care, cel puțin la nivel de Botoșani nu a înregistrat în interiorul său nici scandaluri, nici faulturi grosolane și nici divorțuri doctrinare răsunătoare. Bine, vorba vine că nu s-au înregistrat. Au fost și acolo o mulțime de acte de canibalism (da, s-au mâncat unii pe alții!) dar în exterior nimic nu a transpirat. Totul pe muțește adică! La colegii de alianță în schimb, nu trece un sezon fără mișcări tectonice și telurice! Ultima zgâlțâire la liberali provine în aceste zile din declarația Sânzianei Secrieru prin care a anunțat într-o publicație locală că se gândește foarte serios să renunțe la șefia organizației municipale. În loc să fi prevenit așa ceva, președintele Iftime nu numai că a dat apă la moară disidenței în partid dar s-a poziționat fără nicio problemă pe făgașul dezbinării: „poate să plece, o pun pe Ionela Aiftincă în loc.” Prin această poziție președintele Iftime nu demonstrează altceva decât că nu poate fi liderul care unește ci boss-ul care dezbină. De ce nu se pot face compromisuri utile partidului la liberali, chiar nu pot să înțeleg. Este atât de mare și tare PNL-ul botoșănean încât să renunțe la membri marcanți ai mai ușor decât la o pereche de ciorapi murdari? Eu cred că aici Iftime este într-o mare eroare. Logic și normal ar fi fost ca părțile – hai să le spun beligerante deși nu s-a ajuns chiar până acolo! – să se așeze la masa tratativelor și să pună în balanță ce îi unește și ce îi desparte. Sunt absolut convins că se pot găsi căi și forme de coabitare că doar n-or fi unii marțieni și alții lunateci. Trebuie doar dialog. E chiar așa de greu? De ce atâtea și atâtea orgolii care nu se pot opri decât în bariera pragului electoral de 5 la sută? Luați băi fraților exemplu de la colegii de coaliție! De la PSD, adică! Ce batistă pe țambal? Prosopul de duș sau pilota, că tot a venit frigul! Repet, prin dialog, prin analiză obiectivă, toleranță și încredere se poate construi și nu prin fricțiuni, demiteri sau demisii. Oare când vor pricepe și liberalii botoșăneni treaba asta? Aș înțelege dacă procentele ar da pe dinafară din coșul galben. Dar din moment ce numărul lor se află în cădere liberă, chiar m-aș fi așteptat la un management eficient, aplicat și adaptat. Cu compromisurile de rigoare pentru că și în viața de zi cu zi oricare dintre noi face compromisuri. Altfel, numărul de divorțuri ar exploda și concedierile la fel. Întrucât mai este destul timp până la următorul scrutin electoral, consider că nu e prea târziu pentru liberalii botoșăneni pentru a se regrupa, trecând peste orgolii și ambiții de doi bani. E nevoie doar de voință, înțelepciune, toleranță, tact și realism. Am enumerat cumva prea multe condiții? Eu spun că nu, nu sunt multe pentru oamenii deschiși la minte care știu ce vor și de la viață și de la politică. În concluzie, dragi liberali dialogați, treceți peste asperități și adunați-vă. Nu faceți ca în catrenul meu scris în urmă cu vreo 20 de ani: „Liberalii când s-adună/ Și-s cu toții împreună…/ Stați, nu mai citiți că este/ Doar un titlu de poveste…”
