De foarte multe ori scena politică românească găzduiește un banal teatru de marionete. În ultimele luni, această senzație s-a transformat în certitudine: scurgeri controlate de informații, zvonuri bine direcționate, repoziționări bruște indică o realitate pe care partidele încearcă s-o cosmetizeze. Aceea că în culise se duce o bătălie crâncenă pentru succesiunea în servicii. Un proces lent, dar decisiv, care reordonează raporturile de putere mai profund decât orice congres, remaniere sau negociere din coaliție.
Lupta pentru conducerea SRI s-a transformat în axul magnetic al noului câmp tactic. PSD și PNL nu mai împart doar portofolii, acum se bat pentru a stăpâni informația, dacă se poate în exclusivitate. Se bat pentru controlul canalelor de influență și pentru direcționarea resurselor instituționale. Sforile sunt trase și acum de către diverse tabere din serviciile de informații, iar acest lucru se vede în fiecare decizie amânată, în fiecare dosar evaporat, în fiecare conferință de presă în care liderii recită texte scrise evident de alții.
Bătălia pentru capitală trece în plan secund, altfel este inexplicabil de ce candidații USR și PNL nu își unesc forțele, adică să cedeze vreunul în favoarea celuilalt. Practic, cele două partide fac cadou PSD Primăria Bucureștiului. De unde putem bănui că nu le pasă și că liderii de partid știu deja că indiferent cine va câștiga va avea un alt centru de comandă decât cel politic. Care? Nu-i greu de ghicit.
Văd și lupta pentru controlul justiției în aceeași cheie. Dar celelalte probleme urgente? Bugetul țării pentru 2026, securitatea energetică și dependența României de importuri? Fleacuri! Vor încerca să le cârpească cu improvizații, ca de obicei, abia după ce se vor fi încheiat poziționările în structurile de putere.
Scurgerile către presă, orchestrate cu o precizie de dinamică internă, arată limpede că nu există pace. Documente care apar „întâmplător”, evaluări scoase la lumină exact când trebuie, sondaje măsluite, știri plantate pentru a testa terenul – toate sunt semnele războiului pentru succesiune. Așa zisele canale tv de știri sunt terenul de joacă al unor forțe care nu se supun votului, dar influențează decisiv percepția publică. Iar politicienii privesc docili, în speranța că nu vor fi prinși între filele dosarelor care circulă pe sub radar.
În acest timp, dinamica dintre SRI, SIE și DGIA intră într-o fază de repoziționare agresivă. Nu doar pentru că se schimbă oamenii, ci pentru că mizele politice cresc. De ce trebuie să ne intereseze? Fiindcă cine controlează fluxurile de informații controlează și direcția strategică a statului. Câțiva lideri importanți știu asta, atârnătorilor nu le pasă, oricum sunt obișnuiți cu statutul de slugi. Asistăm la un val brusc de loialități afișate, întâlniri intensificate și griji atent ambalate pentru „securitatea națională”. Totul în timp ce deciziile reale se iau în încăperi fonoizolate și bine protejate informatic.
Pe acest fundal, politica continuă să fie ceea ce ne-a obișnuit, niciun fel de progres: un carusel penibil, promisiuni de fațadă, dispute inventate, proiecte de lege scoase la înaintare ca fumigene. Nimic nu e despre guvernarea propriu zisă; totul e despre a umple spațiul până când se așază praful în serviciile secrete. România e condusă, pentru moment, într-o stare de suspendare, în care partidele mimează viața publică, în timp ce adevărata miză se consumă în altă parte.
Succesiunea din servicii se va termina, ca orice război intern. Dar rezultatul nu va fi modernizarea statului. Va fi doar o nouă repartizare a puterii într-un mecanism opac, dependent de persoane, nu de instituții. Acesta este unul dintre motivele degringoladei românești: nu serviciile sunt prea puternice, ci instituțiile civile sunt prea slabe iar cetățenilor – în mare majoritate – nu le pasă.
