spot_img
sâmbătă, decembrie 6, 2025
AcasăEditorial„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor

„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor

Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost dacă nu se ajungea la un asemenea scandal, dacă el ar fi fost prevenit prin pârghii care, deocamdată lipsesc cu desăvârșire în societatea românească. E limpede că situația fostului prim soldat al țării a fost scandaloasă rău, la fel ca și altele consemnate de-a lungul timpului, cum ar fi plagieri grosolane, CV-uri împopoțonate cu școli fantomă sau alte asemenea…bagatele! Așadar, de-a lungul celor 35 de ani de haos, am consemnat o sumedenie de asemenea spețe care au avut în prin plan impostori intelectuali atestați cu niște cartoane pompoase emise de niște fabrici de bani numite facultăți particulare. Ca să fim drepți, “(m)oșteni” din ăștia fără studii găsim cu nemiluita în România dar nu oriunde ci într-o singură zonă: cea politică! Luați fiecare partid în parte, fiecare CJ sau primărie și veți găsi la nivel de vârf o armată de asemenea parveniți intelectual. De ce am ajuns într-o asemenea situație, este foarte clar: foamea de bani, de funcții, de demnități. Izvorul acestei molime naționale a apărut imediat după 1989 adică atunci când „isteții” nației (așa îi voi numi în continuare, în acest material pe securiști și comuniști) au înțeles ce vremuri urmează și au înființat facultățile particulare care nu aveau alt scop decât acela de a legitima pe piața academică niște impostori incapabili de a urma niște studii superioare. Nu vă voi nominaliza beneficiarii celebri ai fabricilor de diplome pentru că îi știți deja prea bine. Ceea ce vreau să subliniez are un alt scop și anume acela de a realiza în ce fundătură ne-au băgat „isteții” nației care au găsit portița de acces către demnități a oricărui prost nesimțit sau nepriceput. Că așa trebuie să fii atunci când, pe acordurile imnului național, tu îți sorbi cafeaua liniștit de parcă ai fi la birtul comunal. Daca ar fi după mine i-aș condamna pe toți inițiatorii facultăților particulare la ani grei de pușcărie pentru subminare, sabotaj și normal, pentru uzurpare. Dacă nu sunteți de acord cu mine, priviți cu realism în jur și spuneți-mi alt domeniu în afară de cel politic (cel administrativ este un apendice al politicului, evident!) unde „titrații” facultăților particulare performează. Ați auzit de firme particulare care să aibă manageri sau angajați de rând care să aibă rezultate notabile datorită nivelului de pregătire al acestora în domeniul respectiv? Eu n-am auzit! Fabricile de diplome furnizează așadar „produse” numai și numai pentru mediul politic. De fapt, analizându-le constatăm atunci când acestea (produsele) sunt expuse pe podiumuri și scene înalte că de fapt sunt cele mai abjecte rebuturi care dacă ar fi plantate în orice alt domeniu diferit de politic ar dispărea precum spuma de pe nisipul plajei. Probabil vor veni unii care, motivați, bineînțeles, vor susține cauza facultăților particulare cu exemple din SUA, Anglia sau altele. Ce le-aș răspunde acestora? Simplu! Dacă acolo, pe alte meleaguri, de pe băncile facultăților ar fi ieșit asemenea rebuturi, absolut nicio instituție de învățământ superior n-ar mai fi existat și nu am mai fi auzit de ea. Facultățile private din țările dezvoltate sunt căutate tocmai pentru performanța, excelența și nivelul superior al studiilor pe care le imprimă absolvenților ei și nu pentru diploma de carton plătită de studentul deputat, ministru, viceprimar, consilier sau șef de agenție  care numără în buchetul tinereții lui 30, 40 sau chiar 50 de ani! Ce mai tura-vura, diferența dintre învățământul privat din România și cel performant din statele dezvoltate este la fel ca între Groapa Marianelor și Himalaia! Singura asemănare este că poartă aceeași denumire și anume învățământ privat! În rest, jale! Și în timp ce instituțiile respectabile de afară atrag finanțări pentru cercetare, dezvoltare tocmai funcție de rezultate, la noi „isteții” se îmbogățesc cot la cot cu „absolvenții” care prind astfel posturi grase la stat iar contraperformanțele manageriale ale acestora se convertesc în sărăcirea populației prin politici absurde, rupte de realitate, consecvente doar într-o direcție: raderea banului public. După cum aminteam la începutul acestor rânduri, Moșteanu este un prăpădit de vârf de aisberg vizibil de pe lună în oceanul nesimțirii și al incompetenței românești. Vina însă nu este numai a celor ca el și a „isteților” de care vorbeam! De vină sunt și partidele din care provin acești impostori, partide care se fac preșuri în fața lor, invitându-i să urce cât mai sus pe treptele administrației. Și cu cât urcă mai sus, cu atât de mult se vede mai clar profilul nepotrivit adus în lumina reflectoarelor de un sistem de cadre care nu a ajuns nici la genunchiul broaștei dacă e să-l comparăm cu cel promovat de hidoșenia numită Partidul Comunist Român!

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.3 °
2.2 °
96 %
1.8kmh
100 %
S
6 °
D
4 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au început să apară beciuri ca-n centrul vechi și la sediul regiei de apă.

EDITORIAL

Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...