Asta a fost prima declaraţie a celebrului pesedist Cătălin Rădulescu, „deputatul mitralieră”, la auzul veştii că un înalt oficial al UE vine la Bucureşti. A continuat gonflatul ăsta că e vorba de un parteneriat între UE şi România, nu trebuie să luăm de bun tot ce zic ăia. Până şi infractorul ăsta, că asta e, un tip care a fost condamnat penal, ar trebui să priceapă ce înseamnă parteneriat. E vorba de o înţelegere pe care ambii parteneri se obligă să o respecte. După mintea lui Rădulescu, condamnat definitiv la închisoare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, oficialii UE ar trebui să ne dea bani europeni, ca să aibă pesediştii ce fura şi să tacă din gură. Ăsta e de fapt cel mai mare rău pe care îl face PSD. Unde te uiţi, dai de un pesedist condamnat penal care dă lecţii de morală sau justiţie. E dureros că începe să fie absolut normal să nu poţi fi paznic de noapte, pentru că ai cazier, dar respectivul cazier să nu te împiedice să fii preşedintele camerei deputaţilor, parlamentar, consilier al primului ministru. Iar oamenii ăştia dau lecţii de moralitate, de politică internă şi externă, în general se pricep la toate. Foarte greu vom scăpa de „normalul” ăsta românesc. Ei, necazul şi frustrarea pesediştilor de aici vine, că Frans Timmermans nu funcţionează aşa. Omul e prim-vicepreşedintele Comisiei Europene. Să lămurim şi ce e cu comisia asta. Comisia Europeană e organismul executiv al UE. Elaborează propuneri de acte legislative şi pune în aplicare deciziile Parlamentului European şi al consiliului UE. Iar, ca să pricepem şi de ce oficialii români l-au aşteptat cu zâmbete până la urechi, trebuie să ştim că acestă comisie europeană gestionează politicile UE şi – foarte important – alocă fonduri europene! Aşa că, dincolo de concordia afişată în faţa presei, ăsta a fost mesajul lui Timmermans, nu vă mai dăm bani, dacă vă prostiţi în continuare. De fapt, mesajele de ieri ale numărului doi în Comisia Europeană au fost foarte dure şi clare. S-a întâlnit cu Dragnea şi Tăriceanu pentru că îi consideră capii răutăţilor. Cărora le-a propus să aibă o legătură directă şi le-a comunicat să nu mai mintă, declarând limpede că „Liderii puterii nu vor mai putea spune că suntem neinformaţi. Suntem foarte bine informaţi”. Idem, a făcut o vizită faimoasei comisii Iordache, care chinuie legile justiţiei, cu vorbe la fel de limpezi şi clare, transmise apoi tuturor aleşilor din parlament: „Nu mai faceţi legi pentru voi”! Restul vizitelor au fost doar protocolare, preşedintele cu o vizită scurtă, premierul Dăncilă (acolo e limpede totul şi simplu, mai ales). Iar la final a avut grijă să mai ameninţe odată spunând că „Ne gândim la un mecanism care să verifice alocarea fondurilor UE”. Nu cheltuirea, ci alocarea, atenţie, adică nu mai respectaţi principiile europene, nu mai primiţi bani. Era normal ca oficialii UE să reacţioneze până la urmă, prea multe ţări membre iau banii europeni şi calcă în picioare statul de drept. Iar România se înscrie pe acest culoar cu mare entuziasm. Nu a ajuns încă la stadiul Poloniei, Ungariei, dar nici mult nu mai are. Iar singura pârghie a UE sunt banii europeni, deocamdată. Vor opri pesediştii lupta lor cu justiţia în urma acestei manifestaţii europene de forţă? Căci asta a însemnat vizita de ieri, dincolo de entuziasmul simulat de membrii PSD. Eu nu cred, am renunţat să mai sper. Când scriu aceste rânduri Dragnea declară că a discutat cu Timmermans de „mesajele eronate care ajung la Bruxelles”. Deci, oamenii au obiective clare şi vor continua asaltul. Iar UE va reacţiona aşa cum sugerează, financiar. Probabil vom avea o Europă nu cu două viteze, ci cu trei. Cei cu viteza a treia, printre care şi România, evident, nu vor fi excluşi din Uniune, la euroscepticismul care câştigă teren nu cred că îşi permit. În schimb, nu vor mai primi fonduri. Deloc. Şi abia atunci va deveni palpitant. Cum e posibil ca aceste acţiuni ale PSD să nu întoarcă românii pe dos? Simplu, cu şpagă. În 2017, guvernele Dragnea au împrumutat zece miliarde de euro. Nici un singur euro nu a ajuns în vreo investiţie, o şosea, un spital, o şcoală. Toţi s-au dus în salariile bugetarilor. Să fim optimişti şi să considerăm că vor fi împrumuturi egale ca valoare în următorii patru ani, la care se adaugă ce adună bugetul de stat, deşi, în 2017, salariile mărite s-au plătit doar jumătate de an. Ies vreo 40-50 de miliarde de euro împrumutaţi, doar pentru lefurile de la stat. Păi, e câtamai şpaga, nu? Iar românii, mai ales ei, ar trebui să ştie că nu dai niciodată şpagă degeaba.
Şi dacă vine Timmermans ce?- Cătălin MORARU redactor şef
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Marea victorie a bugetului: 400 milioane stoarse de la mame și bătrâni – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Mai zilele trecute, guvernanții au prezentat ca pe o mare realizare sumele încasate la buget din creșterea contribuțiilor pentru pensiile mai mari de 3000...
Editorial
Mizeria, hoția și neam-prostia – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
A trecut și congresul PSD, Grindeanu a câștigat en-fanfare cu 99%, candidând de unul singur, promițând „reformă și stabilitate” – două cuvinte care, în...
Editorial
Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
Editorial
Sistemul unui joc periculos – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...
Editorial
Orașe construite din pix, pierdute de realitate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...
Editorial
România te iubesc – Comune la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...
Editorial
Școală fără orizont, copii fără viitor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...
Editorial
Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
Editorial
Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
Editorial
Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
Editorial
Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
Editorial
Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete și...
Editorial
Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
Redacţia -
Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
Editorial
Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
Editorial
Să râdem, să plângem?
Redacţia -
„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
Editorial
Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9
°
C
10
°
8.3
°
97 %
1.3kmh
100 %
mar
11
°
mie
11
°
J
11
°
vin
13
°
S
12
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Mai zilele trecute, guvernanții au prezentat ca pe o mare realizare sumele încasate la buget din creșterea contribuțiilor pentru pensiile mai mari de 3000...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



