18-20 august 1983. Undeva la intersecţia străzilor Marchian şi Cuza Vodă din Botoşani. Un detaşament de pioneri cu vârste de şapte-opt ani, învăţa să meargă în pluton având în mâini pancarte de placaj alb pe care erau trecute note de 9 şi 10 cu roşu. Era greu, dar până la urmă le-a ieşit. La repetiţia de pe 21 august totul părea perfect. Dar nu era. La repetiţia generală de a doua zi, 22 august, a participat şi un reprezentat al judeţenei de partid. La final a început să urle: „De ce pionerii au şi pancarte cu nota 9? Voi nu ştiţi că toţi trebuie să fie de 10?”. Imediat, toţi s-au executat şi până a doua zi dimineaţă toţi pionerii aveau pancarte cu nota 10. Defilarea din 23 decembrie de prin faţa judeţenei de partid nu a mai ieşit aşa de bine ca la repetiţia generală, dar nu a contat, pentru că toţi pionerii aveau pancarte cu nota 10. Toată lumea era mulţumită, mai puţin copiii, care erau epuizaţi şi care nu-şi mai simţeau mâinile, dar şi părinţii şi învăţătoarea care suduiau pe la colţuri la adresa Partidului şi a conducătorilor lui. 20 aprilie 2018. 35 de ani mai târziu, la Piteşti, în faţa Primăriei, pe un podium se află premierul Viorica Dăncilă (PSD), ministrul de Interne, Carmen Dan (PSD), vicepremierul Graţiela Gavrilescu (ALDE), dar şi primarul Piteştiului, Cornel Ionică (PSD), şi prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea. O fetiţă de trei ani îşi pune capul în pământ şi încearcă să facă o tumbă. Rostogolirea eşuează şi o profesoară o încurajează energic, trăgând cu ochiul la pleiada de miniştri: „Hai, dă-te peste cap! Hai!”. Copilul îşi lipeşte din nou fruntea de ciment şi apoi se aruncă pe spate. Toată lumea izbucneşte în aplauze, iar premierul României se desprinde dintre oficiali şi îi oferă copilei un bucheţel de narcise. Nimeni nu se scandalizează, ba din contra, continuă să aplaude frenetic. Imediat, zeci de copii de grădiniţă, îmbrăcaţi în costume care compuneau tricolorul au trecut în pas de marş, pe muzica fanfarei, prin faţa premierului Viorica Dăncilă. Urmează defilarea copiilor cu dizabilităţi, a carelor alegorice, dar şi copii de grădiniţă care au format o lalea umană. Toate acestea în cadrul unui „program omagial” pregătit de autorităţile locale pentru Simfonia Lalelelor. Premierul era aşa de prins de acest moment de inspiraţie nord-coreeană, încât nici nu a realizat că-i sună telefonul pe care-l ţinea în mână. Nu, nu era Dragnea, ci Iohannis, care voia să afle mai multe date despre o decizie a guvernului care a spulberat şase decenii de diplomaţie românească. Dăncilă nu răspunde. Era prea pătrunsă de omagiul pe care i-l aduceau acei copii pentru a-şi bate capul cu un fleac de politică externă. Educatorii, învăţătorii şi spectatorii sunt în delir. Filmează totul pentru a avea ce pune pe Facebook în speranţa că vor primi cât mai multe „like-uri” sau „inimioare”. Nu vi se par asemănătoare cele două cadre despărţite de trei decenii şi jumătate? Sunt atât de multe asemănări, că îţi vine să întrebi dacă s-a schimbat sau nu orânduirea în România. Da, s-a schimbat, dar, din păcate, noi, sau mai bine zis majoritatea dintre noi, nu ne-am schimbat. Noi, avem încă prea multe reminiscenţe comuniste, iar acest lucru se vede în viaţa noastră de zi cu zi. Nu ne-am făcut bine în 20 de ani aşa cum previziona Silviu Brucan şi probabil că nu ne vom face bine nici în următorii 50 de ani, dar mai grav e că ne creştem copiii în acest sistem de valori. Dacă, la Botoşani, acum 35 de ani, părinţii şi educatorii înjurau partidul, acum, la Piteşti, toţi erau mândri: şi educatoarele, şi părinţii, şi inspectorii şcolari, dar şi primarul Piteştiului şi oficialii de la Bucureşti, beneficiari ai unui program omagial cum nu se mai vede astăzi decât în Coreea de Nord. Asta e România, e România pe care noi ne-am făurit-o în ultimii ani, acceptând să fim conduşi de tot felul de nulităţi cu tendinţe totalitariste, care cred că pot să schimbe regulile cum vor numai să le fie lor bine.
Trei decenii şi jumătate pierdute
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Răspundere, nu solidaritate – Cătălin MORARU, redactor șef
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
Editorial
Totul până la copii! – Dumitru MONACU, scriitor
În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...
Editorial
Cazinou de lux, mentalitate de scara blocului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De fiecare dată când cei aflați la butoane se plâng că prin buget bate vântul și trebuie inventate noi taxe și impozite „că altfel...
Editorial
Plutașii de pe Dâmbovița – Dumitru MONACU, scriitor
Iubitorii de animale, de fapt cei care au în preajma lor câini, știu foarte bine că atunci când patrupedul se lasă pe spate pentru...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Încă două săptămâni de suspans – Virgil COSMA, jurnalist
Ce auzim și vedem din afară despre negocierile care trebuie să definească conducerea României pentru următorii patru ani? Nimic bun. Aceleași fețe, același tupeu,...
Editorial
Școala românească: între trecut autoritar și viitor incert – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am atras atenția în editorialul precedent, reforma sistemului de învățământ din România pendulează între „las-o bre, că merge și așa” și „atât...
Editorial
Bulibășeala marca „Crin” – Dumitru MONACU, scriitor
Când vine vorba de Crin Antonescu, multă lume se gândește la liberalul cu plete din anii ’90 care vorbea frumos și se poziționa întruna...
Editorial
Educația, lăsată iar la voia întâmplării – Ciprian MITOCEANU, scriitor
După cum bine se știe, dar se tot ignoră, reforma Educației este absolut necesară, însă, ca de obicei, a fost abandonată la discreția unui...
Editorial
O mezalianță (aproape) imposibilă – Dumitru MONACU, scriitor
Treaba de mântuială făcută de români la alegeri se lasă în aceste zile cu multe întrevederi, discuții, negocieri, poziții de forță sau maleabile în...
Editorial
1 Iunie cu soare, fără ode și fără tarlale – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Luna mai s-a dovedit a fi o lună incredibil de bogată în precipitații și cam strânsă la pungă în ceea ce privește confortul termic,...
Editorial
Adevărata criză – Virgil COSMA, jurnalist
Suntem asaltați cam din toate mediile de amenințări și vești proaste: țara este în derivă, în pragul unui colaps financiar, se dublează prețul la...
Editorial
Demonizarea Franței, o lecție de manipulare pe stomacul gol – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva vreme asistăm la o demonizare agresivă a Franței. Se știe cine se află în spatele acestei acțiuni care ar fi stârnit zâmbete...
Editorial
Nu ne mai terfeliți Tricolorul! – Dumitru MONACU, scriitor
De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...
Editorial
Fardul de partid și denaturarea crasă a realităților – Dumitru MONACU, scriitor
Nu ar fi o gaură-n cer faptul că partidele politice din România primesc finanțare de la bugetul de stat, adică din buzunarele noastre. Pentru...
Editorial
Administrație de carton – Sebastian GHEORGHIU, redactor
Ceea ce s-a întâmplat recent pe strada Bucovina nu este un simplu accident sau o „situație neplăcută”, așa cum o numesc, cu o seninătate...
Botoșani
nori împrăștiați
22.6
°
C
22.6
°
22.6
°
60 %
2.5kmh
38 %
D
23
°
lun
25
°
mar
22
°
mie
24
°
J
25
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Aici nu e destul de clar, că nu știi ce se întâmplă dacă-l boțești, nu-i pasă, se bucură, ori îl bate soacra când ajunge...
EDITORIAL
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
EPIGRAMA ZILEI
Mă tot întreb, și nu de ieri
Ci chiar de când s-au fabricat :
De ce nu s-or fi inventat
Și camere de ... dat vederi ?
-Dumitru...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...