La Bruxelles continuă discuţiile privind exerciţiul bugetar al UE în perioada 2021-2027. Ameninţările la adresa membrilor care nu respectă valorile Uniunii şi litera tratatelor semnate, a se citi în fapt ceea ce vest-europenii numesc stat de drept, la început voalate, apoi din ce în ce mai frecvent rostite pe faţă, au ajuns acum să se concretizeze în măsuri fără precedent. Mai mult de 350 miliarde euro vor fi redirecţionate dinpre membrele Grupului de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia) înspre Grecia, Spania şi Portugalia, aflate în dificultate. Dacă nimic nu se va schimba în direcţia pe care a luat-o în ultimele 16 luni, urmează România.
Deşi nu este definit în vreun document al Uniunii, statul de drept înseamnă în cutumele europene acel stat în care legea prevalează înaintea oricărui alt criteriu de organizare socială. În care legile nu pot fi schimbate cu încălcarea vreunuia dintre tratatele semnate de toţi membrii săi, iar instituţiile care asigură îndeplinirea şi respectarea acestor norme să fie independente şi intangibile. De asta ne-au pus MCV nouă şi bulgarilor – admişi împreună cam cu jumătate de gură fiindcă îndeplineam cam jumătate dintre criterii, de asta tot vin misiuni de control de la ei la noi, ultima a vicepreşedintelui Timmermans acum două luni, de asta stau şi americanii cu ochii pe noi ca pe butelie. Dacă scăpăm din grupul statelor democrate în cel al aşa ziselor ţări iliberale, adio fonduri europene, adio prosperitate. Vom deveni un fel de aliaţi săraci ai americanilor, cum au destui prin America Centrală şi de Sud, cu nişte baze militare pe teritoriul lor, cu o democraţie aproximativă, cât să nu fie dictatură, la cheremul câtorva grupări de tip mafiot bine relaţionate la Washington şi tolerate din simplul interes al menţinerii unei minime stabilităţi în teritoriul respectiv.
Departamentul de Stat al SUA a publicat acum câteva zile Raportul privind situaţia respectării drepturilor omului în 2017 în România. Şi în care nu ieşim bine deloc. Raportul spune că, deşi legea prevede pedepse penale pentru oficialii corupţi, în ciuda numeroaselor condamnări la nivel înalt, corupţia rămâne o problemă răspândită în special la nivel guvernamental. Documentul arată că în 2017 au existat în România numeroase cazuri de corupţie la toate nivelurile administrative şi că mita este des întâlnită în sectorul public.
Raportul, care are 38 de pagini, detaliază fiecare aspect al domeniilor ce ţin de respectarea drepturilor omului şi statului de drept. În România, spune raportul, legile nu au fost mereu implementate eficient, iar oficialii, inclusiv judecătorii, s-au implicat în acte de corupţie fără să fie pedepsiţi. Este criticată explicit imunitatea faţă de declanşarea urmăririi penale deţinută de actuali şi foşti membri ai cabinetului, care erau şi membri ai Parlamentului, cât şi blocarea frecventă, amânarea sau nefinalizarea anchetelor. Conflictul de interese, pe care ai noştri tocmai îl dezincriminează, este văzut şi el ca una dintre principalele surse de corupţie, fiind larg răspândit printre oficialii români.
De asemenea, Raportul acuză lipsa unor criterii clare de integritate şi, asta-i cel mai dureros, lipsa de valori etice. Sună a limbă de lemn, hai să o spun pe şleau: ne-educaţi, fără valori morale. Nu ca popor, atenţie!, ci în domeniile politic şi administrativ. Raportul, în fapt, aduce la lumină o realitate a zilelor noastre: că cei mai slab instruiţi (şi de aceea) cei mai lacomi, veroşi şi imorali dintre noi au ocupat funcţiile publice. Păi asta ştiam, ce mare noutate aduce? Faptul că aceste aprecieri sunt într-un document oficial al liderului NATO şi al celei mai puternice economii ale lumii. Iar unde terenul nu e sigur, unde se pot trezi cu mofturi ale administraţiei locale (citeşte solicitare de şpagă şi parandărăt), cu schimbări ale Codurilor Fiscal, Civil şi Penal la fiecare şase luni, investitorii americani nu se bagă sau intră scurt, doar pentru a specula mici fluctuaţii temporare şi care le permit ieşiri rapide în caz de răsucire a autorităţilor statului respectiv. Adică exact situaţia în care ne aflăm noi acum.
Aflat în defensivă, din ce în ce mai izolat şi nepopular şi, ca atare, din ce în ce mai încolţit de o opoziţie involuntar tot mai acerbă, Dragnea se manifestă ca un tiran ajuns la ananghie, cu ceva succese în spate şi sete de putere absolută în faţă. Omul se visează un Trump român, dar fără să aibă anvergura şi sprijinul modelului său. Populist de dreapta conducând un partid nominal de stânga, Dragnea caută comunitatea celor plămădiţi din acelaşi aluat cu el şi punerea în dificultate a adversarilor săi indiferent de consecinţele asupra ţării. Măsurile aiuristice, de la sesizarea CCR în privinţa demiterii conducerii DNA, până la bulversarea sistemului salarial – care, iată, anunţă greve din transporturi, minerit şi sănătate, până şi la unele categorii de la Interne – nu pot să ne ducă decât acolo unde americanii şi Europa de Vest nu vor. Fiindcă, absolut contrar propagandei oficiale de la Bucureşti, aia cu multinaţionalele şi corporaţiile lacome, aliaţii noştri ne vor puternici şi stabili. Încă un sărăntoc, slab, ezitant şi cu mâna întinsă, într-o zonă plină de pericole, ca cea din Balcani, nu le foloseşte la nimic. De aceea este bine, cred eu, să ţinem cont când ei ne atrag atenţia că o luăm razna.
