spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAccident de groază la cules cireşe

Accident de groază la cules cireşe

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost la un pas de o moarte cumplită. Întâmplarea a avut loc duminică seară, într-o gospodărie din localitatea Bucecea. Băiatul a vrut să culeagă cireşe dintr-un copac şi a decis să se urce în pom. Din păcate, când să ajungă la o creangă mai înaltă, tânărul a călcat greşit şi a căzut în gol de la aproximativ doi metri înălţime. Acesta a căzut cum nu se putea mai rău, aterizând cu partea stângă a corpului pe un ţăruş din lemn dintr-un gard aflat în apropierea copacului. O bucată de lemn i-a penetrat acestuia corpul, în zona de sub braţ, la câţiva centimetri de inimă, însă impactul mai puternic s-a resimţit în zona plămânului.

Copilul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat imediat la Urgenţe, unde medicii specialişti au constatat că a suferit un pneumotorax. „Pacientul a fost diagnosticat cu contuzie forte hemitorace stâng, plagă contuză regiune axilară stângă şi pneumotorax stâng, fiind transferat la clinica de chirurgie toracică Iaşi. Câţiva centimetri mai la dreapta şi ar fi putut să fie un accident fatal”, a spus un medic din cadrul UPU-SMURD.

Copilul a fost direcţionat către clinica de specialitate din Iaşi duminică seară, starea lui fiind stabilă.

Pneumotoraxul este rezultatul acumulării de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic, în aşa numitul spaţiu pleural şi poate deveni ameninţător pentru viaţă dacă presiunea din torace împiedică plămânii să aducă în sânge cantitatea necesară de oxigen.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...