spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalCOD GALBEN de ploi torenţiale până la ora 23.00. Care sunt judeţele...

COD GALBEN de ploi torenţiale până la ora 23.00. Care sunt judeţele afectate

O atenţionare cod galben de ploi torenţiale pentru aproape toată ţara a intrat în vigoare, vineri, dimineaţă la ora 6.00, fiind valabilă până la ora23.00. Se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi şi 40-50 l/mp, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii avertizează că vineri vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Tot vineri, la ora 16.00, va intra în vigoare şi o informare meteorologică de vreme rea, ca va expira sâmbătă dimineaţă. Meteorologii avertizează că în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25-35 l/mp. Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, va continua să plouă local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...