marți, iunie 17, 2025
AcasăLocal BTPagube importante produse de ploile din ultimele zile

Pagube importante produse de ploile din ultimele zile

Potopul care s-a abătut în ultimele zile asupra judeţului a creat pagube importante în 43 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ. Într-o conferinţă de presă organizată în această dimineaţă la sediul Prefecturii, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, a prezentat o situaţie provizorie a pagubelor. ”  Au fost afectate 92 case, 138 de anexe gospodăreşti, 53 de poduri, 269 de podeţe, 6,2 kilometri de drum judeţean, 135 de kilometri de drum comunal, 121 de kilometri de drum sătesc, 1,2 kilometri de şanturi, 1156 hectare de teren arabil şi 1158 de hectare păşuni şi fâneţe iar situaţia se poate schimba.” a spus prefectul judeţului. Unităţile administrativ teritoriale cele mai afectate sunt Coşula, Copălău, Băluşeni, Dângeni, Truşeşti, Suliţa, Blândeşti, Hăneşti şi Lunca.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.2 ° C
22.2 °
20.6 °
61 %
6.7kmh
77 %
mar
23 °
mie
25 °
J
26 °
vin
20 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Uneori şi autosanitarele de salvare au nevoie de ajutor. 

EDITORIAL

Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...

EPIGRAMA ZILEI

Așteptând un prim ministru Harnic, priceput, integru Constatăm ceva sinistru: Țara arde, fumu-i negru...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...