spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăSportElena-Gabriela Ruse, la un pas de o mare surpriză la Wimbledon

Elena-Gabriela Ruse, la un pas de o mare surpriză la Wimbledon

Elena-Gabriela Ruse, locul 195 WTA, venită din calificări, a fost învinsă cu scorul de 6-3, 4-6, 7-5, de poloneza Agneiszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie 32, în turul I al turneului de la Wimbledon.

Ruse a făcut meciul carierei ei, dar din nefericire a fost întrecută de experimentata sportivă poloneză, în vârstă de 29 de ani, nu înainte ca românca să rateze şase mingi de meci şi după două ore şi 40 de minute de joc, în cea mai spectaculoasă partidă din prima zi a turneului.

La prima ei participare la un turneu de Mare Şlem de seniori, Ruse a întâlnit o jucătoare cu 20 de trofee cucerite în carieră şi fostă numărul 2 mondial. Ca joc, românca a evoluat entuziasmant după ce a scăpat de trac. Cu mingi pe marginile terenului, unele puse pe linie cu precizie de mare jucătoare, cu insistenţă pe o zonă laterală, apoi cu schimbarea bruscă a direcţiei, cu scurte executate impecabil de multe ori, cu loburi care au pironit-o parcă pe Radwanska, cu veniri inspirate la fileu, cu retururi imparabile. Dar serviciul a fost oscilant, cu scăderi de forţă şi precizie mari.

Pe final, şase mingi de break şi de meci a ratat Ruse, într-un ghem de aproape un sfert de oră, în care a dat totul, dar s-a lovit de defensiva de fier a polonezei. De la 5-5, ea nu a mai avut forţa de a se opune succesului adversarei şi a cedat următoarele două ghemuri şi meciul.

În faza următoare, Radwanska va evolua cu sportiva cehă Lucie Safarova, locul 66 WTA.

Jucătoarele care acced din calificări pe tabloul principal îşi asigură un premiu de 39.000 de lire sterline (aproximativ 44.000 de euro) şi 40 de puncte WTA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.7 ° C
17.7 °
13.9 °
62 %
1.5kmh
100 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
16 °
vin
18 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...