spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalEscrocherii cu pesta porcină în Dâmboviţa

Escrocherii cu pesta porcină în Dâmboviţa

Pesta porcină le-a dat „idei” escrocilor. În Dâmboviţa s-au înregistrat cazuri de oameni îmbrăcaţi în alb şi cu măşti la gură, care au venit să le ia porcii localnicilor pentru o presupusă efectuare a unor teste medico-veterinare, fiindcă ar fi apărut în sat temutul virus al pestei porcine. Cazuri de acest gen au fost semnalate în comuna dâmboviţeană Ciocăneşti. Falşii reprezentanţi DSV au mers la o stână, de unde au luat cel mai mare şi mai frumos exemplar, dar şi la o gospodărie, unde oamenii, mai reticenţi, au refuzat acest lucru.

Reprezentanţii DSVSA îi sfătuiesc pe oameni să fie atenţi şi să nu permită accesul în gospodărie persoanelor pe care nu le cunosc şi care nu sunt însoţite de reprezentanţii autorităţilor locale sau de medicul veterinar din comună. „Am primit nişte telefoane la Direcţie că au fost unii îmbrăcaţi în halate albe la o stână şi au luat un porc, pe cel mai mare, şi la încă o gospodărie. Doar un porc au luat. Pretextul lor era că trebuie făcute analize porcilor şi trebuie trebuie luate animalele. Oamenii trebuie să fie atenţi la situaţii de genul ăsta, pentru că Dâmboviţa este judeţ liber şi nu avem nicio suspiciune, niciun caz de pestă porcină. Medicii concesionari care ar trebui să facă aceste controale sunt cunoscuţi de ani de zile în localitate”, a spus dr. Sandu Tolea, directorul DSV Dâmboviţa.

Judeţul Dâmboviţa nu a fost, deocamdată, afectat de răspândirea virusului pestei porcine. Medicii veterinari sunt în plin proces de recenzare a porcilor din tot judeţul, astfel, în cazul în care virusul se va extinde şi în judeţul Dâmboviţa, proprietarii să poată fi despăgubiţi. 40.000 de porci sunt înregistraţi în Dâmboviţa, atât în gospodăriile populaţiei cât şi la ferme.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...