spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalPensia medie lunară, creştere cu aproape 10% faţă de anul trecut

Pensia medie lunară, creştere cu aproape 10% faţă de anul trecut

În trimestrul al doilea, pensia medie lunară a fost de 1.122 de lei, egală cu cea din trimestrul precedent, dar o creştere de 9,8%, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, conform datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Această pensie se determină luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de diferite case de pensii.

În aceeaşi perioadă, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.073 de lei, o majorare cu un leu faţă de trimestrul precedent şi de 9,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 48,2%, în scădere comparativ cu 51,3% în trimestrul precedent.

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 98,7%. Pensia reală exprimă contravaloarea mărfurilor şi serviciilor care pot fi cumpărate, respectiv utilizate, cu pensia medie nominală netă într-o anumită perioadă de timp, comparativ cu altă perioadă, având în vedere evoluţia preţurilor de consum şi a tarifelor serviciilor. Indicatorul se determină luând în calcul sumele corespunzătoare pentru pensiile plătite pensionarilor de asigurări sociale de stat, pensionarilor MApN, MAI, SRI.

În trimestrul al doilea al acestui an, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial. Ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă a fost de 505 lei – 860 de lei în judeţul Botoṣani, 866 de lei în Giurgiu, 887 de lei în Vrancea, faţă de 1.365 de lei în Municipiul Bucureşti, 1.359 de lei Hunedoara ṣi 1.280 de lei în judeṭul Braṣov.

În aceeaşi perioadă, numărul mediu al pensionarilor a fost de 5,207 milioane de persoane, în scădere cu 16 mii de persoane faţă de trimestrul precedent şi cu 18 mii de persoane, comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut. În plus, la finele lunii iunie, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,68 milioane de persoane, în scădere cu 6 mii persoane faţă de trimestrul precedent, dar în creştere cu 7 mii, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...