spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAgresor trimis în boxa acuzaţilor pentru crimă

Agresor trimis în boxa acuzaţilor pentru crimă

Bărbatul care l-a ucis pe paznicul unei ferme din comuna Stăuceni, la sfârşitul lunii august a.c., a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte. Aflat în arest preventiv, C.L., din municipiul Dorohoi, care suferă de unele afecţiuni psihice, va răspunde în faţa magistraţilor pentru fapta comisă. Potrivit procurorilor, în noaptea de 30 spre 31 august a.c., în timp ce se aflau la o anexă gospodărească din extravilanul satului Stăuceni, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul l-a lovit cu mijloace şi corpuri contondente în zona capului, trunchiului şi membrelor pe D.V., paznicul fermei. În urma leziunilor suferite, victima a fost transportată la spital, însă medicii nu au reuşit să-l menţină în viaţă. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Botoşani, magistraţii urmând să verifice legalitatea administrării probelor şi a întocmirii rechizitoriului,după care vor stabili data la care va începe procesul. „Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat procurorii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...