joi, mai 9, 2024
AcasăNaționalIohannis nu se teme de suspendare

Iohannis nu se teme de suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat ieri că nu îi este teamă de o eventuală suspendare din funcţie, punctând că nicio acţiune a sa nu s-a situat în afara cadrului constituţional. „Asta cu suspendarea între timp devine aşa un loc comun. Nu mi-a fost şi nu-mi este teamă de aşa ceva şi nici de Curtea Constituţională. Absolut toate acţiunile mele se încadrează perfect în cadrul constituţional. Că nu le convine, asta este posibil, dar nicio acţiune a mea nu s-a situat în afara cadrului constituţional legal cum vrea unul sau altul să interpreteze aceste lucruri”, a spus Iohannis.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) al partidului, că un refuz al şefului statului în ceea ce priveşte numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar fi o „încălcare flagrantă” a Constituţiei şi a deciziei CCR. „Ne-am obişnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice. Dincolo de Constituţie, dincolo de lege. Deci, orice e posibil. Dar ar fi o încălcare flagrantă a Constituţiei şi a deciziei Curţii Constituţionale… În cazul în care refuză, o să acţionăm constituţional. Dar, dacă se va întâmpla asta, o să ne sfătuim”, a spus el.

Întrebat dacă PSD are şi un plan B în cazul unui astfel de refuz, Dragnea a replicat că „în situaţia din România tot timpul avem cel puţin încă două planuri”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...