spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăSportRoman după execuția vieții cu Craiova: „De asta este frumos fotbalul!”

Roman după execuția vieții cu Craiova: „De asta este frumos fotbalul!”

Atacantul Mihai Roman, împrumutat de Universitatea Craiova la Botoșani până la finalul sezonului, a reușit în duelul cu echipa de care aparține execuția vieții.

„Rabona” de la golul lui Lorand Fulop a dus scorul la 2-0, și a asigurat echipei un final de meci liniștit, Botoșaniul învingând Craiova cu 2-1.

„Mă bucur că mi-a ieşit acea pasă de gol şi a fost Fulop inspirat să ajungă acolo, în locul meu, pentru că eu trebuia să fiu pe prima bară. Ne-a ieşit o fază frumoasă şi am reuşit să majorăm avantajul la 2-0. În repriza a doua ne-am retras puţin, le-am dat ocazia să vină peste noi, ne-au surprins cu acea fază fixă, cu un corner bătut foarte repede. Trebuia să ne organizăm mai bine, dar ăsta este fotbalul, şi noi am avut foarte multe oportunităţi să închidem meciul, să facem 3-0, am avut două sau trei ocazii în care am fost 4 contra 2 şi nu am reuşit să fructificăm. Dar acesta este fotbalul, ne bucurăm că am reuşit să luăm cele 3 puncte puse în joc astăzi”, a declarat Mihai Roman.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...