spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie poate renunța unilateral la Brexit

Marea Britanie poate renunța unilateral la Brexit

Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a decis, luni, că Marea Britanie poate renunța unilateral la ieșirea din Uniunea Europeană, adică  fără permisiunea celorlalte 27 de state ale blocului comunitar, informează BBC.

Decizia de luni confirmă practic opinia avocatului General al CJUE, care anunțase, la începutul lunii, că Marea Britanie are dreptul de a retrage unilateral notificarea de retragere din Uniunea Europeană.

O săptămână decisivă începe luni pentru premierul britanic Theresa May, care va încerca să salveze atât acordul privind Brexit-ul, ameninţat să fie respins printr-un vot istoric marţi în parlamentul de la Londra, cât şi viitorul său politic în Downing Street 10, transmite AFP.

Membrii Camerei Comunelor se vor pronunţa marţi seară asupra „tratatului de retragere” a Regatului Unit din Uniunea Europeană, negociat dur timp de 17 luni cu Bruxelles-ul, dar a cărui adoptare pare foarte aproape de a fi compromisă din cauza multiplelor critici.

Acordul i-a dezamăgit şi pe cei mai vehemenţi susţinători ai Brexit-ului, care se tem de o formă de amaraj permanent faţă de Uniunea Europeană.

După primele trei zile de dezbateri în faţa Camerei Comunelor săptămâna trecută, guvernul conservator condus de Theresa May ar urma să depună luni şi marţi ultimele eforturi pentru a încerca să convingă deputaţii britanici că textul acordului este bine fundamentat, însă şansele de a reuşi acest lucru par reduse semnificativ.

În absenţa unei schimbări, ”suntem decişi să votăm contra acordului, la fel ca numeroşi alţi colegi”, a avertizat deja Nigel Dodds, unul dintre cei zece deputaţi din Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), al căror sprijin este indispensabil conservatorilor britanici pentru a atinge majoritatea absolută.

Boris Johnson, rival al Theresei May şi fost ministru al afacerilor externe, a propus chiar să se pună în balanţă o parte a facturii ”divorţului” care va trebui să fie achitată de Regatul Unit pentru ieşirea din UE, estimată la 40-45 miliarde de euro, ca levier în eventuale noi negocieri.

Îngrijoraţi de perspectiva unui eşec marţi în parlament, mai mulţi miniştri britanici i-au solicitat premierului să amâne votul, întrucât respingerea textului ar putea-o expune pe Theresa May unei moţiuni de cenzură şi ar duce în final la noi alegeri parlamentare, a relatat publicaţia conservatoare The Spectator.

„Votul se va desfăşura marţi, întrucât este un acord bun şi singurul acord”, a dat totuşi asigurări duminică ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, care a subliniat că o eventuală redeschidere a negocierilor cu UE nu ar fi lipsită de riscuri.

Premierul May a atenţionat în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea respingerea acordului. ”Acest lucru ar însemna o gravă incertitudine pentru ţară, cu un risc real de a nu avea un Brexit sau de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord”, a spus şefa guvernului britanic.

În ceea ce priveşte opoziţia laburistă, duminică, deputatul Jon Trickett a anunţat că partidul său este „pregătit” să formeze guvernul. „Acest lucru s-ar putea produce miercuri dimineaţă, pentru a începe relansarea negocierilor” cu Bruxelles-ul, a declarat el pentru Sky News.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
21.6 °
18.9 °
40 %
2.2kmh
15 %
Dum
24 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
19 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...