spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăSportRomânia, învinsă în finala mică

România, învinsă în finala mică

Naţionala României a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 24-20 (15-8), în meciul pentru locurile 3-4 la Campionatul European de handbal feminin – EHF Euro 2018 din Franţa, ieri, la Paris.

„Tricolorele” au ratat medaliile de bronz după o primă repriză foarte slabă, Olanda, vicecampioană europeană în urmă cu doi ani, reuşind să învingă din nou România după ce câştigase şi în grupele principale, cu 29-24.

România, lipsită de principala sa forţă ofensivă, Cristina Neagu, accidentată, a fost condusă cu 2-0 şi 3-1 în debutul partidei, a reuşit să egaleze, 3-3, dar au urmat patru goluri la rând ale olandezelor, care au controlat apoi restul primei reprize. Ecartul s-a mărit pe fondul impreciziei româncelor la finalizate şi la pauză Olanda conducea cu 15-8.

Diferenţa de pe tabelă a ajuns la opt goluri, 16-8, România având o perioadă de mai bine de zece minute fără gol înscris (până în minutul 36). Intrarea Mădălinei Zamfirescu în joc (ea a debutat la Euro 2018 cu acest prilej) a dinamizat jocul echipei României, care a reuşit cinci goluri consecutive, de la 21-13 la 21-18 (minutul 52), fapt care a dat speranţe. Olanda a rezistat însă pe finalul partidei şi nu a permis echipei antrenate de Ambros Martin la mai puţin de trei goluri. În final, medaliată cu bronz la Mondiale a câştigat cu 24-20.

Lois Abbingh a fost desemnată cea mai bună jucătoare a echipei Olandei în acest meci.

Obiectivul echipei României la Euro 2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6. „Tricolorele” şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019, fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

România şi-a depăşit în Franţa performanţa reuşită la ediţia precedentă, locul 5, însă a rămas cu o singură medalie la Campionatul European, bronzul din 2010.

 

Jucătoarele, dezamăgite de ratarea podiumului

 

Handbalista Mădălina Zamfirescu a declarat că e importantă ocuparea locului 4 în Europa, dar reprezentativa şi-ar fi dorit mai mult. „Am pierdut pe greşelile noastre, din păcate atât s-a putut. Ar fi trebuie să mai dureze meciul să revenim complet. Am încercat să facem tot ce am vorbit, să luptăm pentru Neagu, pentru România, atât s-a putut. Nu poţi fi fericit după pierderea medaliei. Locul 4 e cel mai dureros, nu câştigi nimic. Contează mult că suntem în primele patru din Europa, dar ne-am dorit mai mult”, a declarat Mădălina Zamfirescu.

La rândul său, Cristina Laslo s-a declarat supărată după meciul de ieri, dar mulţumită în privinţa întregului parcurs la Europene: „Am fost la un pas de o medalie, dar echipa mai bună a fost Olanda. Cred că diferenţa s-a făcut în prima repriză. Am intrat bine în repriza a doua, iar după acest meci pot spune că s-a adunat multă experienţă pentru viitor. Strict despre rezultatul de azi (n.r. – ieri), sunt supărată, dar despre toată competiţia sunt mulţumită”.

Antrenorul Ambros Martin consideră că prima repriză a fost cheia meciului cu Olanda. „În atac am jucat cu frică, nu am găsit poziţiile bune de aruncare, iar Olanda a marcat bine pe contraatac. Am jucat mai bine, mai liber în repriza a doua, cu o apărare şi mai bună. Trebuie să fim însă mândri de ce am făcut pentru viitor. Ne-a lipsit Cristina, mai ales în atac, pentru că nu am mai marcat atât de mult fără ea. Ea nu e în teren doar să marcheze, ci şi pentru a pasa excepţional, iar asta ne-a lipsit mult”, a conchis selecţionerul României.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...