spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalPSD: Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută

PSD: Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută

Amnistia şi graţierea „se fac, nu se discută”, iar după ce se fac „sigur că se aduc şi argumentele necesare”, a declarat ieri senatorul social-democrat Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului.

„Eu am înţeles în primul rând că trebuie să vedem dacă există o altă posibilitate decât amnistie şi graţiere, pentru ca persoanele care au fost abuzate, care nu au avut parte de un proces corect sau care au avut dosare făcute în ceea ce priveşte funcţionarea cu binomul şi cu culoarele şi care sunt nevinovaţi să poată să nu mai fie nici cercetaţi şi nici în puşcărie şi mi se pare corectă această abordare. Ce va face Guvernul e o chestiune pe care o va decide Guvernul. Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută. După ce se fac, sigur că se aduc şi argumentele necesare”, a afirmat Manda, întrebat despre această chestiune după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

 

Consultări doar după adoptarea Ordonanţei

 

Întrebat dacă nu se impune o dezbatere publică pe amnistie şi graţiere, în condiţiile în care se anunţă mişcări de stradă din partea societăţii civile dacă se va adopta o astfel de ordonanţă, senatorul social-democrat a spus: „Rămâne să vedem ce va fi. Dacă vor ieşi în stradă, când vor ieşi în stradă, dacă se va întâmpla ceva în acest sens, dar sigur că e important să vedem dacă avem vreo altă soluţie… Am încercat, de exemplu, să tot dezbatem modificări la legile Justiţiei, la Codul Penal, la Codul de Procedură şi dezbatem de vreo doi ani de zile, şi mai dezbatem un pic. Eventual ne spuneau cei de la PNL că pentru a fi un proiect foarte bun ar trebui să-l retragem şi de aici încolo să-l dezbatem din nou”.

În ce priveşte posibilitatea organizării unui referendum pe această temă, el a precizat că nu se află în poziţia de a comenta acest lucru. „Opoziţia poate să spună orice. Întrebarea este următoarea, dacă o să avem un referendum şi nu o să avem participarea de validare, ce facem de aici încolo?”, a menţionat Claudiu Manda.

 

Preşedintele Iohannis, sărit din schemă

 

În context, senatorul PSD a fost întrebat dacă preşedintele Iohannis ar trebui să fie anunţat înainte de Executiv cu privire la Ordonanţele de Urgenţă privind amnistia şi graţierea pe care intenţionează să le dea, răspunsul senatorului fiind negativ. „Din câte ştiu eu, preşedintele Klaus Iohannis poate să participe la şedinţele de Guvern şi poate să conducă şedinţe de Guvern dacă sunt pe ordinea de zi a acelor şedinţe chestiuni care vizează competenţele domniei sale: apărare, ordine publică, sunt prevăzute în Constituţie. Dacă nu au legătură cu domeniul de competenţă al domniei sale, am înţeles că Guvernul a spus că nu o să-l anunţe, motiv pentru care cred că a procedat corect”, a mai precizat Manda.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului. Surse politice afirmă că Guvernul a trimis o scrisoare preşedintelui prin care-l anunţă că refuză să dea curs solicitării.

Duminică în şedinţa Consiliului Naţional al PSD, Liviu Dragnea a afirmat că nu se teme să vorbească despre amnistie şi graţiere, deşi aceste cuvinte parcă ar fi o blasfemie în România. „Nu mai ezitaţi. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie”, spunea Dragnea.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...