miercuri, iulie 9, 2025
AcasăBancul ZileiProbleme în cuplu

Probleme în cuplu

Căsătoria dintre bătrânul fermier şi tânăra sa soţie nu decurgea prea bine…de aceea, bătrânul s-a hotărât să se ducă la medic, pentru a vedea ce este în neregulă cu el. După consultaţie, doctorul i-a spus:

– Data viitoare când te afli pe câmp şi simţi o dorinţă fierbinte pentru soţie pleacă imediat spre casă!

– Am încercat şi aşa – a spus fermierul – dar până ajung acasă sunt atât de obosit, încât nu mai pot face nimic.

Doctorul s-a gândit o clipă şi a spus:

– Atunci ia-ţi cu tine puşca şi imediat ce simţi că eşti în puteri trage un foc şi va veni soţia la tine.

După câteva săptămâni, doctorul şi fermierul s-au întâlnit pe stradă, iar doctorul l-a întrebat:

– Ei bine, cum a fost?

– Foarte bine, în primele trei zile… apoi s-a deschis sezonul de vânătoare şi de atunci nu am mai văzut-o!

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.9 ° C
23.9 °
22.2 °
80 %
1.8kmh
50 %
mie
30 °
J
18 °
vin
22 °
S
25 °
D
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pe căldurile astea, multor maşini le creşte coadă.

EDITORIAL

Despre pensiile speciale s-a scris și s-a vorbit atât de mult încât, pe bună dreptate, un editorial cu un așa subiect ar părea la...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...