La proces, un tip e acuzat că a violat-o pe reclamantă. Judecătorul întreabă:
– Domnule , prezintă-ne, sincer, și nouă cum s-a întâmplat…!?
– Păi…onorantă instanță, eu o văd pe Mia pe stradă și îi fac cu ochiul, știți dom’le : „Ochii văd , inima cere ,dar conștiința mea…nu și nu!”. Că-s om însurat, mă rog, nevasta mea e prin Italia și Mia mi-e vecină de bloc.
– Eii…și apoi…?
– O salut politicos, îi zâmbesc , (că era frumoasă foc), ce să-i faci…cum vă zisei: „ochii văd, inima cere, dar conștiința: nu și nu”
– Bun, bun…și apoi…?
– O chem la mine la o cafea, că-mi lăsase gura apă, știți dom judecător… ochii văd, inima cere, dar conștiința – na! – conștiința nu și nu.
– Apoi…!?
– În lift, îi pun, timid, mâna pe fund, că Mia îi o bucată bună rău, ce naiba…suntem totuși bărbați…ochii văd, inima cere, dar conștiința nu și nu! Și ea nu a făcut nazuri, fițe…
– Ei, bun, bun, lasă asta, mai departe?
– Păi, să vedeți, o duc în dormitor, că, ce naiba, suntem bărbați amîndoi, dom judecător: „totuși , ochii văd…”
– Da, da, știu …nu mai repeta…lasă dracu’ chestia cu conștiința și zi-i…mai departe!
– Apăi, exact așa mi-am zis și eu, ca matale dom judecător, că ești om învățat: „Las-o dracu’ de conștiință!”