spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăEconomicEliminarea pensiilor speciale a ajuns la votul parlamentarilor

Eliminarea pensiilor speciale a ajuns la votul parlamentarilor

Presiunea publică din ultima perioadă pusă pe parlamentarii i-a determinat pe aceștia să se reunească astăzi într-o sesiune extraordinară pentru a-și da votul pe eliminarea pensiilor speciale.

Toate partidele au simțit că este rost de un câștig de imagine, mai ales acum, în anul electoral 2020, și se declară pentru tăierea acestor beneficii acordate unor categorii sociale.
Proiectul de lege ce va ajunge la votul final aparține PNL, dar a fost amendat de către președintele Comisiei de Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon. Potrivit acestor amendamente, care au fost adoptate în comisiile de specialitate, vor fi eliminate și rentele viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiile de 50% membrilor uniunilor de creație care au ieșit la pensie. Ulterior, social-democratul a precizat că nu va susţine prevederile respective în plen, dar acest lucru se va vedea la votul de astăzi.

Am hotărât ca PSD să convoace o sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în ultima săptămână din luna ianuarie, şi credem cu certitudine că din acest moment nu mai există un motiv din partea Guvernului PNL să nu pună în aplicare legea promovată de PSD şi promulgată de preşedintele României de dublare a alocaţiilor copiilor”, declara, recent, Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD și liderul Camerei Deputaților, care a convocat sesiunea extraordinară.

De partea cealaltă, premierul Ludovic Orban a declarat că există câteva motive pentru care proiectul Legii pensiilor speciale ar trebui redezbătut în comisia de specialitate, făcând referire la amendamentele aduse de Adrian Solomon. „Suntem puşi într-o situaţie delicată, pentru că noi am fost iniţiatorii proiectului de lege, care a fost modificat prin amendamentele susţinute de PSD, care a introdus nişte amendamente pe care noi nu le-am susţinut într-un proiect de lege iniţiat de noi”, a declarat Orban. La rândul său, deputatul liberal Ioan Cupşa a anunţat că PNL va susţine, la votul final, proiectul de lege privind pensiile speciale, dar nu şi amendamentele făcute de preşedintele Comisiei pentru muncă.

Potrivit proiectului de lege, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.

Niveluri amețitoare la care au ajuns pensiile speciale

Pensionarii beneficiari ai diferitelor legi speciale pot fi considerați pensionari de lux, veniturile lor fiind de departe mult mai mari decât cele ale celorlalte categorii de vârstnici. De exemplu, în Botoşani, în 2019, erau înregistraţi 50 de magistraţi pensionari, procurori şi judecători. Aceştia au primit indemnizaţie lunară medie de aproape 20.000 de lei în 2019. Creşterea numai în anul trecut a acestor categorii de venituri este una explozivă, dacă ne gândim că pensia specială medie încasată de foştii magistraţi la finele anului trecut era de 17.000 de lei. La ora actuală, cea mai mare pensie specială plătită pentru un fost magistrat se apropie de pragul de 40.000 de lei, iar, odată cu creşterea salariului celui care ocupă acum funcţia respectivă, indemnizaţia lui s-ar apropia cu paşi repezi de 50.000 de lei, adică de jumătate de miliard de lei vechi pe lună. Aproape 90 dintre magistraţi retrași din activitate au pensii speciale mai mari de 10.000 de lei, unul dintre pragurile luate anul trecut în discuţii în diferitele variante de impozitare.

Cea mai mare pensie a unui magistrat plătită în România este în prezent de 74.219 lei, în Argeş. Este vorba de un fost procuror comunist care a condus şi Penitenciarul Colibaşi.

Mai sunt și alte categorii de pensionari speciali, ai căror venituri, chiar dacă sunt mari, de ordinul a câtorva mii de lei, în medie, nu sunt la nivelul magistraților.

La sfârșitul anului trecut, la Botoșani, erau 94.272 de pensionari de asigurări sociale, iar aceștia primeau o pensie medie de numai 1.007 lei, fiind cea mai mică din țară.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...