joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialDoar circ şi scandal

Doar circ şi scandal

Ciprian MITOCEANU

scriitor

A fost o săptămână destul de agitată. Şi nu doar pe plan politic. Decesul Regelui Mihai a oferit politicienilor ocazia de a-şi arăta încă odată ipocrizia – până şi Iliescu a avut ceva cuvinte frumoase la adresa celui pe care nu l-a lăsat să intre în ţară în 1990 – dar şi paravanul mediatic perfect pentru ca puternicii zilei să-şi facă meandrele. N-a ieşit chiar cum s-a dorit, aşa că oamenii au plusat. Şerban Nicolae s-a dat în spectacol jignind în stânga şi-n dreapta. Are el nişte frustrări, acolo, şi a ţinut să le facă publice. Ioan Terea, deputat PSD de Sibiu e acuzat că a dat cu maşina peste protestatari. La rândul lui, acesta îi acuză că i-au lovit maşina. Circ pe toată linia. Şi mai urmează câte ceva. Deputatul Florin Manole (PSD, dar chiar nu mai contează culoarea politică, având în vedere de unde-şi trag „seva” aleşii) a depus un proiect de lege potrivit căruia consumul de droguri va fi permis în camere special amenajate. Bănuiesc că propunerea legislativă vine la pachet cu nişte costuri din care statul îşi va trage partea. Până la urmă la asta se reduce interesul statului faţă de orice activitate a cetăţeanului. Finul lui Tudose, George-Adrian Paladi, a fost numit prefect la Brăila. Cică numirea nu are nicio legătură cu rudenia. S-a întâmplat doar ca numitul Paladi să fie atât de capabil încât Tudose a riscat să-şi ridice adversarii politici în cap numai pentru a-l numi pe el prefect. Având în vedere paravanul mediatic la adăpostul căruia s-a făcut numirea, reacţia negativă (pentru Tudose şi gaşca) a fost la nivelul aşteptărilor. Adică la nivelul minim. Cam asta e ţara în care trăim. Animată de tot felul de scandaluri mai mult sau mai puţin create ce le oferă puternicilor zilei posibilitatea de a lua acele decizii care le convin lor, iar pe noi ar trebui să ne revolte. Să ne revolte până în acel grad încât să ieşim cu toţii în stradă şi să le strigăm că nu se mai poate, că a venit clipa să-şi ia jucăriile şi să se ducă acasă. Ori să se pună la dispoziţia organelor de anchetă. Iar nesimţirea celor mari influenţează şi comportamentul celor mici. În mintea cărora sămânţa tupeului dă roade din ce în ce mai hidoase. Orice borfaş, cât de mărunt, se simte îndreptăţit să facă scandal atunci când e luat la întrebări de poliţişti. Sau să-i ia la bătaie ori să le dea cu parul în cap. Nu există respect faţă de lege sau de oamenii ei. Un elev a fost arestat pentru că şi-a agresat profesoara. Mama l-a vizitat în arest şi i-a dus ceva de mâncare şi două pachete de ţigări. De ani şi ani de zile sunt probleme în sistemul de educaţie din cauza elevilor recalcitranţi, care numai pentru a învăţa nu vin la şcoală. Nu e prima dată când un cadru didactic e agresat; s-a întâmplat şi la Botoşani cu ceva ani în urmă. Atunci, elevul, care venise turmentat la ore, a fost exmatriculat cu drept de reînscriere în altă unitate de învăţământ. Şi agresorii minori care acum cică îşi regretă faptele (le regretă doar prin prisma faptului că au acum necazuri din cauza lor, nu e vorba de acel regret sincer la care ne-am aştepta) n-au avut doar tupeul să lovească un cadru didactic, ci au simţit nevoia să se laude cu asta. Au urcat filmuleţul pe reţelele de socializare, au vrut să culeagă laude, să arate ce grozavi sunt ei. S-au dorit invidiaţi, plasaţi în centrul atenţiei. Şi au reuşit. Măcar în parte. Cam acestea sunt rezultatele unui sfert de veac de inconştienţă politică. Educaţia e varză, economia la fel. E drept că românii s-au mai deşteptat, dar s-a găsit leac şi pentru asta. Circul mediatic este politică de stat, aproape că nu se mai adoptă nimic dacă nu există acel paravan mediatic care să le ofere guvernanţilor şansa de a vota fără să se streseze prea mult. Momentan există paravanul perfect. Cine ştie la ce o să fie folosit. Pentru că se vor folosi de acest paravan, nu există nicio îndoială. Deocamdată circ. Fără pâine.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...