Revoluţia fiscală îşi arată colţii. Ar fi fost de dorit să-şi arate roadele dar, de vreme ce acestea nu există, pretinsa revoluţie fiscală se prezintă şi ea cu ce poate. Doar un spectru hâd şi înfometat care a băgat spaima în omul de rând. Sfârşitul săptămânii trecute m-a prins pe la ANAF. Vizită de informare. Am citit eu câte ceva prin presă dar m-am gândit că e mai cuminte să mă interesez direct la sursă cum stă treaba cu Declaraţia 600. Şi pot spune că nu am fost singurul. Pe la ANAF era ceva aglomeraţie, în special din cauza celor veniţi să se intereseze în legătură cu pomenita Declaraţie. Partea proastă e că mulţi dintre cei care doreau să afle amănunte erau deja „montaţi” şi cam făceau gălăgie pe acolo. Nu prea văd eu de ce românul urlă la funcţionarul de la ANAF dar preferă să adopte poziţia ghiocelului în raport cu clasa politică, acea rădăcină a tuturor relelor de unde ne vine şi declaraţia 600 şi ce se mai poate. Probabil e mai comod să-ţi verşi nervii pe un angajat al unui sistem pe care îl detestă cu toţii decât să-ţi pui în mişcare măcar o dată la patru ani când vine vorba de trimis pe cineva în Parlament. Mulţi spun că e zadarnic, că indiferent pe cine am trimite să ne reprezinte, rezultatul ar fi acelaşi. Însă asta se întâmplă pentru că am permis oricărui parvenit să se caţere acolo unde nu avea voie. Culegem laurii pasivităţii şi inconştienţei cu care ne-am vândut voturile. Dar găsim încă puterea de a ne revolta. Şi o facem exact aşa cum se aşteaptă de la noi, urlând la cei mărunţi şi lăsându-i în pace pe cei puternici. Acei puternici care îşi văd de treburile lor pe banii noştri. Până la urmă m-am lămurit cu Declaraţia 600. Doamna de acolo mi-a dat de înţeles că, de vreme ce nu am încasat drepturi de autor mai mari de 22.800 nu e cazul să mă complic. Cu alţii s-a descurcat mai greu. O adevărată isterie; un domn susţinea că i-a venit acasă nu ştiu ce adresă de la fisc legată de declaraţia asta şi că i s-a cerut să plătească nu ştiu câte milioane (omul încă n-a reuşit să depăşească şocul cu denominarea dar chiar şi aşa a reuşit să se facă priceput). Haos total. Isterie. Amatorism şi lipsă de interes. Dar mai ales grabă din partea autorităţilor care s-au grăbit cu declaraţia asta din motive cât se poate de evidente. E nevoie de bani pentru a transforma în realitate programul de guvernare… Cel puţin aşa sună motivaţia guvernanţilor. Programul de guvernare… Realitatea e cu totul alta şi cât se poate de dătătoare de fiori. E foame de bani la nivel înalt; de programul de guvernare nu mai doare capul pe nimeni. E posibil ca nici măcar Dragnea să nu-l mai ştie. E de la sine înţeles că după Declaraţia 600 vor urma decclaraţiile de impunere pe care fiscul se va grăbi să le emită. E nevoie de bani, de asta şi atâta grabă. Iniţial termenul limită era 31 ianuarie dar sub presiunea revoltei publice şi dorind, desigur să ne arate până unde merge „mila Mărie Sale” Dragnea a dat asigurări că se prelungeşte perioada în care se poate depune declaraţia. Cică s-a comunicat foarte prost, asta ca să nu mai pomenim de promovare. Într-o ţară normală de astfel de declaraţii s-ar ocupa premierul şi nu liderul partidului de guvernământ. Dar aici e România şi ştim noi cum stă treaba cu premierii lui Dragnea. Cică în Videle au început să revină cei plecaţi la muncă în străinătate. Speră şi ei… Cam asta înseamnă, în opinia guvernanţilor, revoluţie fiscală. O revoluţie care trebuia să reducă povara fiscalităţii de pe umerii populaţiei a sfârşit prin a demonstra că se poate şi mai rău. Pentru că Declaraţia 600 există de ceva ani dar se depunea numai pentru CAS. Acum se depune şi pentru CASS. Cresc impozitele, creşte fiscalitatea. Asigurările de sănătate au crescut aberant dar nu şi calitatea serviciilor medicale. Unde se duc banii care ar trebui să ajungă la Sănătate? E genul de întrebare ce nu va primi niciodată răspuns. Dacă asistăm pasivi la masacrul din spitalele din România unde se operează la lumina lanternei şi dezinfecţia se face după metoda Condrea dar ne vom răţoi doar la funcţionarii de la ghişeele ANAF e clar că nu vom primi nici răspunsuri şi nici nu se vor îmbunătăţi lucrurile. Dar deocamdată acceptăm că ceea ce ni se întâmplă e normal. De aia ni se şi întâmplă…