vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialSultanatul PSD - Marius ILINCARU editor

Sultanatul PSD – Marius ILINCARU editor

Gata, s-a terminat simulacrul de Congres de la PSD. Rezultatul, aşa cum era de aşteptat, Liviu Dragnea s-a întronat sultan în partid. Nu că nu ar fi fost şi până în prezent, dar, de acum, „are mai multă legitimitate”, pentru că toţi cei 4.000 de delegaţi prezenţi l-au ovaţionat şi aplaudat îndelung, la final, atunci când i-a întrebat dacă vor să meargă în continuare cu el. Nu s-a mai încurcat el de un vot democratic, pentru că ar fi fost o cheltuială inutilă de timp şi energie, iar, apoi, avem exemplul celorlalte funcţii scoase la vot, unde au fost alese tocmai persoanele pe care şi le dorea. Liviu Dragnea are mai multă „legitimitate” şi forţă în PSD, pentru că şi-a adus şi „amazoanele” în conducere, aşa cum îi stă bine unui sultan, iar de acum va începe să-i execute pe toţi cei care au mişcat sau vor încerca să mişte împotriva lui. E drept că a făcut-o şi până acum, dar, de acum încolo, nimeni nu va mai avea nici curajul să mai cuteze măcar la vreo schimbare în cadrul partidului.

Cătălin Rădulescu „mitralieră”, Codrin Ştefănescu, Ecaterina Andronescu sau Nicolae Bănicioiu, toţi vor fi traşi pe o linie moartă, astfel încât vocile lor să nu mai conteze în partid. Oricum mari pierderi pentru societatea românească nu sunt.

Nu m-ar interesa deloc, dar absolut deloc ceea ce se întâmplă în PSD, pentru că este o organizaţie de drept privat şi membrii ei îşi pot stabili şi schimba regulile ori de câte ori vor şi cum vor, dar ceea ce a făcut Dragnea în partidul său este un „modus operandi”, iar PSD este la guvernare şi deciziile sale ne influenţează direct şi destul de grav viaţa noastră cotidiană. Din nefericire, acest „modus operandi” al lui Liviu Dragnea a fost deja extrapolat la nivelul întregii ţări, pentru că nu avem de a face doar cu un simplu preşedinte de partid, ci cu cel care conduce România. Şi o face după bunul său plac şi doar în interesul clicii sale. Exemplul cel mai recent îl reprezintă numirile în guvern a fiilor „baronilor locali”, Dumitru Buzatu, şeful PSD Vaslui, şi pe al lui Ioan Munteanu, unul dintre liderii PSD Neamţ. Nimic din ceea ce au făcut anterior nu-i recomandă pentru aceste demnităţi, ci doar faptul că taţii lor sunt sau au trecut de partea lui Liviu Dragnea. Toţi aceştia se vor comporta ca nişte soldaţi disciplinaţi şi nu vor ieşi din cuvântul preşedintelui partidului pentru nimic în lume.

Întărit la nivel de partid, de acum Liviu Dragnea va putea da un nou asalt asupra instituţiilor statului, care-i împiedică manifestările sale de mic dictator. Clar, primele vizate vor fi parchetele şi serviciile secrete, cele care au cutezat să declanşeze anchete asupra modului în care preşedintele social-democrat şi-a dobândit averea de nabab: „Legile justiţiei şi modificările la codurile penale vor fi adoptate până la finalul actualei sesiuni parlamentare… În paralel, PSD va iniţia procesul de reaşezare constituţională şi funcţională a instituţiilor nedemocratice, care acum ceva timp şi-au uitat rostul şi locul în societate. Legile de funcţionare ale serviciilor secrete vor fi actualizate”.

Cam sinistru pentru România sună obiectivele impuse la Congresul PSD, dar asta nu mă miră pentru că orice sultan, prin definiţie, este un mic dictator, iar Liviu Dragnea nu poate face excepţie, ci din contra.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...