Trei decenii şi jumătate pierdute

18-20 august 1983. Undeva la intersecţia străzilor Marchian şi Cuza Vodă din Botoşani. Un detaşament de pioneri cu vârste de şapte-opt ani, învăţa să meargă în pluton având în mâini pancarte de placaj alb pe care erau trecute note de 9 şi 10 cu roşu. Era greu, dar până la urmă le-a ieşit. La repetiţia de pe 21 august totul părea perfect. Dar nu era. La repetiţia generală de a doua zi, 22 august, a participat şi un reprezentat al judeţenei de partid. La final a început să urle: „De ce pionerii au şi pancarte cu nota 9? Voi nu ştiţi că toţi trebuie să fie de 10?”. Imediat, toţi s-au executat şi până a doua zi dimineaţă toţi pionerii aveau pancarte cu nota 10. Defilarea din 23 decembrie de prin faţa judeţenei de partid nu a mai ieşit aşa de bine ca la repetiţia generală, dar nu a contat, pentru că toţi pionerii aveau pancarte cu nota 10. Toată lumea era mulţumită, mai puţin copiii, care erau epuizaţi şi care nu-şi mai simţeau mâinile, dar şi părinţii şi învăţătoarea care suduiau pe la colţuri la adresa Partidului şi a conducătorilor lui. 20 aprilie 2018. 35 de ani mai târziu, la Piteşti, în faţa Primăriei, pe un podium se află premierul Viorica Dăncilă (PSD), ministrul de Interne, Carmen Dan (PSD), vicepremierul Graţiela Gavrilescu (ALDE), dar şi primarul Piteştiului, Cornel Ionică (PSD), şi prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea. O fetiţă de trei ani îşi pune capul în pământ şi încearcă să facă o tumbă. Rostogolirea eşuează şi o profesoară o încurajează energic, trăgând cu ochiul la pleiada de miniştri: „Hai, dă-te peste cap! Hai!”. Copilul îşi lipeşte din nou fruntea de ciment şi apoi se aruncă pe spate. Toată lumea izbucneşte în aplauze, iar premierul României se desprinde dintre oficiali şi îi oferă copilei un bucheţel de narcise. Nimeni nu se scandalizează, ba din contra, continuă să aplaude frenetic. Imediat, zeci de copii de grădiniţă, îmbrăcaţi în costume care compuneau tricolorul au trecut în pas de marş, pe muzica fanfarei, prin faţa premierului Viorica Dăncilă. Urmează defilarea copiilor cu dizabilităţi, a carelor alegorice, dar şi copii de grădiniţă care au format o lalea umană. Toate acestea în cadrul unui „program omagial” pregătit de autorităţile locale pentru Simfonia Lalelelor. Premierul era aşa de prins de acest moment de inspiraţie nord-coreeană, încât nici nu a realizat că-i sună telefonul pe care-l ţinea în mână. Nu, nu era Dragnea, ci Iohannis, care voia să afle mai multe date despre o decizie a guvernului care a spulberat şase decenii de diplomaţie românească. Dăncilă nu răspunde. Era prea pătrunsă de omagiul pe care i-l aduceau acei copii pentru a-şi bate capul cu un fleac de politică externă. Educatorii, învăţătorii şi spectatorii sunt în delir. Filmează totul pentru a avea ce pune pe Facebook în speranţa că vor primi cât mai multe „like-uri” sau „inimioare”. Nu vi se par asemănătoare cele două cadre despărţite de trei decenii şi jumătate? Sunt atât de multe asemănări, că îţi vine să întrebi dacă s-a schimbat sau nu orânduirea în România. Da, s-a schimbat, dar, din păcate, noi, sau mai bine zis majoritatea dintre noi, nu ne-am schimbat. Noi, avem încă prea multe reminiscenţe comuniste, iar acest lucru se vede în viaţa noastră de zi cu zi. Nu ne-am făcut bine în 20 de ani aşa cum previziona Silviu Brucan şi probabil că nu ne vom face bine nici în următorii 50 de ani, dar mai grav e că ne creştem copiii în acest sistem de valori. Dacă, la Botoşani, acum 35 de ani, părinţii şi educatorii înjurau partidul, acum, la Piteşti, toţi erau mândri: şi educatoarele, şi părinţii, şi inspectorii şcolari, dar şi primarul Piteştiului şi oficialii de la Bucureşti, beneficiari ai unui program omagial cum nu se mai vede astăzi decât în Coreea de Nord. Asta e România, e România pe care noi ne-am făurit-o în ultimii ani, acceptând să fim conduşi de tot felul de nulităţi cu tendinţe totalitariste, care cred că pot să schimbe regulile cum vor numai să le fie lor bine.