vineri, martie 29, 2024
AcasăEditorialPreţul de nimic al cozilor de topor

Preţul de nimic al cozilor de topor

A trecut mai bine de o săptămână de la mitingul diasporei şi lucrurile încep să intre pe făgaşul dorit de Dragnea. Românii nu-şi mai strigă nemulţumirile în stradă, unii au renunţat pentru că şi-au dat seama că aşa nu se schimbă nimic, alţii pentru că s-au reîntors în străinătate. Mulţi au renunţat de frică, o frică absolut justificată de reprimarea brutală a manifestaţiei, într-o manieră ce aduce aminte de vremurile tătucului Iliescu.
Dăncilă şi-a făcut concediul undeva prin ţară, dincolo de hotare în Austria, într-un sat urban din Franţa. Ceva de genul… Cam asta ar fi descrierea de care e capabilă „Veorica” privitor la modul în care şi-a petrecut vacanţa când ţara dădea în clocot. Şi va constata cu dezamăgire că încă mai e premier şi va trebui să-şi plătească mai departe datoria faţă de Liviu Dragnea. Până nu-l scoate basma curată, numai bun să-i ia locul, mai are de pătimit. Deocamdată a trimis Comisiei Europene o scrisoare prin care se plânge că preşedintele Klaus Iohannis a încercat să o demoleze prin forţă şi acuză protestatarii de violenţe, trecând cu vederea prăpădul făcut de Jandarmerie. Iar Jandarmeria caută să-şi spele imaginea difuzând un clip cu intervenţiile violente ale forţelor de ordine din alte ţări. Vedeţi că se poate mai rău ca în România? Faptul că respectivul colaj e realizat de cei de la Russia Today spune multe. Asta trecând peste faptul că „violenţele” la care fac trimitere nu se compară cu ce s-a întâmplat pe 10 august.
Carmen Dan rămâne pe poziţie; la cum şi-a făcut datoria faţă de Condamnatul Suprem ar fi păcat să fie demisă. Până acum a plecat doar Sebastian Cucoş, dar numai pentru a fi înlocuit cu un teleormănean – Ionuţ Cătălin Sindile; păpuşarul continuă să-şi îmbogăţească zestrea de marionete. Dacă o ţine în ritmul ăsta în scurt timp Teleormanul va rămâne pustiu deoarece toţi locuitorii se vor muta la Bucureşti pentru a ocupa diferite funcţii în administraţia de stat şi pe la Jandragmerie, cum e cunoscută mai nou instituţia ce s-a dovedit a fi revoltător de docilă în mâinile unuia care nu dă doi bani pe democraţie.
Dar deocamdată Dragnea tace şi face. Ştie că reprezintă o prezenţă nefastă, capabilă să stârnească revoltă, aşa că stă în umbră. Nu-i pasă prea mult că partidul pe care-l conduce s-a prăbuşit în sondaje sau că ţara se duce de râpă. El personal e liber şi aşteaptă momentul potrivit pentru a reveni în lumina reflectoarelor. Până atunci îi lasă pe alţii să-i facă treburile murdare
„Jurnalistul” şi „filozoful” Liviu Pleşoianu a anuţat că a depus plângere penală pentru săvârşirea de către Klaus Werner Iohannis a infracţiunii prevăzute de articolul 369 din Codul Penal şi anume „incitarea la ură sau discriminare” împotriva unei categorii de cetăţeni ai României. Este vorba despre membri, simpatizanţi sau alegători PSD. Cică Iohannis, în loc să medieze în scandalul cu înjurătura suedeză la adresa partidului, a ales să încurajeze injuria şi să critice acţiunile poliţiei. Pleşoianu ar fi putut depune plângere penală pentru multe altele dar s-a abţinut, mai ales că nu i-ar fi adus vreun folos. Putea să-şi îndrepte zelul patriotic către Olguţa Vasilescu care, de ceva timp, distribuia clipuri cu intervenţia butală a forţelor de ordine de pe alte meleaguri. „Aşa trebuie procedat şi la noi”. Şi aşa s-a şi procedat, aşa că, din anumite puncte de vedere, putem vorbi de incitare la violenţe. Femeia e membru al Guvernului şi nu o simpatizantă oarecare de ale cărei opinii partidul se putea delimita imediat.
Anul trecut, când Pavel Abraham vorbea despre folosirea „în mod democratic” a muniţiei de război contra protestatarilor paşnici, Pleşoianu a ales să tacă.
Însă se apropie alegerile pentru Parlamentul European şi omul vrea să fie trecut pe listă, aşa că încearcă să se arate util păpuşarului. Iar dacă ţinem cont că înainte de a fi ales Pleşoianu avea un venit chiar mai mic decât salariul minim, găsim şi explicaţia faptului că omul este mereu prezent pe la televiziunile de partid. Individul se teme să nu rămână fără ciolan. În cazul lui nici nu e vorba de prea mult, doar firmituri în comparaţie cu alţi aleşi de vază ce învârt miliarde dar nu au timp să se vânture prin studiourile de televiziune.
O altă trompetă foarte vocală şi iubită în partid este un alt Liviu, fost ministru pe la Educaţie după ce a trecut pe la sindicat şi care a început să petreacă tot mai mult timp pe la televiziunile partidului. Principala teamă a lui Liviu Marian Pop, căci despre el este vorba, e să nu fie pus în situaţia de a reveni la catedră. La cât de priceput pare să fie, e de presupus că nu-şi poate suplimenta venitul cu meditaţiile care i-au îmbogăţit pe alţii, aşa că dacă PSD pică va trebui să se descurce doar din leafa de dascăl. Nici Pop şi nici Pleşoianu nu se găsesc în situaţia de a negocia trecerea la partid de viitor prin urmare trebuie să demonstreze cât sunt de utili PSD-ului. Şi o fac cum se pricep. Pop vrea anchetă care să cerceteze dacă agresorii jandarmilor nu au semnat iniţiativa „Fără penali”. Cică aşa se poate demonstra că USR este în spatele violenţelor. Şi Iohannis, desigur… Jenant, dar încă eficient pentru fidelii unor posturi de televiziune.
Cei doi au un discurs periculos şi dirijat în care nu poţi regăsi nicio urmă de patriotism, doar grija pentru Marele Şef. Asta deşi se declară iubitori de ţară. Firmiturile sunt mai importante decât ţara. Lor li se adaugă o mare parte a bugetarilor plătiţi adesea doar cu zile libere şi minivacanţe. O patrie a cozilor de topor, cele mai multe descurajant de ieftine.

 

Deja ai votat!

2 COMENTARII

  1. Mai DILEMO , tu ori esti beat cind faci aceste comentarii ori de felul tau esti lovit cu leuca de la spitalul 9 . Da nu-i nimica asa ajungi comentator profesionist , important e sa te exteriorizezi cu o forma de actiune ori pupincurist ori reactionar , in opozitie , societatea te inghite oricum , este democratie .

  2. Consider aceste forme de protest in strada cam demult depasite, dandu- mi seama ca nu se schimba (mai) nimic in folosul populatiei. Ba mai mult, regimul PSD (ca intreaga clasa politica, dealtfel), isi consolideaza hoardepe de jandarmi plini de muschi, dar fara creier… Isi perfectioneaza armele de atac in masa… Armele psihotronice fiind cele mai periculoase si foarte variate.
    Pai eu sunt tampit sa ma duc in tara, sa- mi stric concediul cu nenorocitii aia care ne conduc???
    Sa ies in strada ca sa ma schilodeasca matahalele alea de jandarmi? Sa ma atace spurcatii psihotronic? Nu, nene… Noi, cei din diaspora, trebuie sa ne imbunatatim si noi tactica…Nu sa sa ne facem tinte vii. Pai daca Dragnea are in spate evrei, le da tara pe tava, atunci nu credeti ca Mossadul are interese? Si romsnul nostru cum e limbut si vorbeste vrute si nevrute la telefon, isi descarca nervii pe facebook (sau alte aplicatii)… Si, astfel, pulsul si puterea celor iesiti in strada se afla imediat.
    Bine ar fi sa fim mai dicreti si sa lucram cu cap. Ne intalnim, vorbim intre patru ochi, ne facem sfera de influenta in strainatate acolo unde trebuie si ii luam prin invaluire pe dobitocii de politruci. Dar asta se poate in modul… sa nu stie stanga ce face dreapta. Si inca ceva… Sa iasa tradarea din sangele romanilor. Altfel nu faci nimic. Din pacate, acesta este adevarul. Trebuie sa fii foarte smart la diversiunile saranelor care ne conduc. Sa taci si sa vorbesti cand trebuie, cui trebuie si unde trebuie! Dragnea & Co. sunt bine informati si stiu foarte bine ca niste zombi nu au puterea sa le stea in cale. Sunt imuni la proteste, sunt imuni la strigate, la injuraturi… La tot ce- i uman.

Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...