five × two =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Suntem în plină desfăşurare a exerciţiului „SEISM 2018” – cred că exact asta ne lipsea pentru a încununa cum se cuvine Centenarul – şi deocamdată lucrurile par să meargă bine. Asta pentru că la simulări şi la făcut strategii şi bilanţuri pe hârtie ne pricepem cel mai bine.
Exerciţiul a durat până pe 18 octombrie şi face parte dintr-un proiect internaţional ce implică peste douăzeci de state. Scenariul pe care se bazează exerciţiul este deosebit de sumbru, dar cât timp e vorba doar de simulare autorităţile se descurcă excelent. Cel puţin aşa sună rapoartele oficiale. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, susţine că marea problemă identificată în cadrul exerciţiului e legată de acordarea dreptului de practică pe teritoriul României pentru medicii veniţi din străinătate să dea o mână de ajutor. Cică dacă s-ar respecta procedurile legale în vigoare pot trece şi câteva luni de zile până când salvatorii ar putea să-şi facă treaba fără să se teamă că, după ce vor salva pe capete românii prinşi sub dărâmături, vor fi duşi la închisoare. Dar legile astea strâmbe nu cumva tot autorităţilor li se pot imputa? De ce nu se simplifică procedurile? Până acum nu s-a ştiut de problema asta? Noroc cu exerciţiul, că altfel…
Nu surprinde pe nimeni faptul că legislaţia românească are tot felul de lacune şi poate fi interpretată în fel şi chip. Acum vreo câţiva ani de zile angajaţii statului fugeau de dat semnături ca Dăncilă de gramatică. Asta pentru că se temeau că pot ajunge la puşcărie. Numai în România poţi trăi senzaţia asta de catifelare şi sublim. O mulţime de aleşi nu mişcă un deget pentru a-şi îndeplini promisiunile, chiar dacă fonduri există sau pot fi atrase. Dar teama de puşcărie e mai puternică şi ţine ţara asta departe de progres. Noroc cu Raed, altfel România era ţinută departe şi de sprijinul medical internaţional. Sprijin de care vom avea nevoie ca de aer în cazul unui dezastru de genul celui simulat săptămâna aceasta de strategii de la Bucureşti.
Există multe voci care susţin că exerciţiul nu e decât o bătaie de joc şi nu se poate să nu le dăm dreptate. În primul rând spitalele din Bucureşti sunt de felul lor supraaglomerate. Unde să mai fie internate cele câteva mii de răniţi rezultaţi în urma dezastrului? În urma tragediei de la Colectiv s-a putut constata că Bucureştiul era complet nepregătit pentru a face faţă câtorva zeci de arşi. Bărbatul rănit în explozia blocului de pe Primăverii a fost refuzat sistematic de spitalele de specialitate câteva zile, fapt care i-a grăbit, fără doar şi poate, sfârşitul. În momentul de faţă bolnavii stau şi câte doi în pat şi e criză de medicamente banale. Iar Raed Arafat ne asigură că nu sunt probleme, că simularea decurge ca la carte. Peste două mii de morţi şi doar vreo patru mii de răniţi. Cam neverosimilă proporţia. Să ne amintim că în 1977 au fost 1.570 de morţi şi peste 11.000 de răniţi, însă în momentul de faţă vorbim de capacitatea spitalelor, aşa că s-a mers pe varianta minimă. Dar, dacă Raed Arafat dorea să afle adevăratele probleme, ar fi trebuit să se ocupe efectiv de internarea şi tratarea celor patru mii de presupuşi răniţi. Nu mai mult, doar patru mii. Nu era greu de făcut rost de voluntari. Cine are nevoie de ceva analize sau tratamente putea fi trecut pe lista de voluntari participanţi la exerciţiu şi putea beneficia de îngrijiri. Nu neapărat cele necesare în cazul în care ar fi fost scoşi de sub dărâmături, dar asistenţă medicală să fie. Şi poate că atunci Raed Arafat ar fi vorbit de alte probleme decât cele identificate până acum. Amărâţii ajunşi la Urgenţe trebuie să-şi aştepte adesea rândul şi câte opt ore pentru că o fractură deschisă nu mai e considerată mare urgenţă în cele mai multe dintre circumstanţe.
Nu au fost constatate întârzieri de reacţie din partea autorităţilor şi serviciile specializate şi-au făcut bine treaba. Asta este, deocamdată, poziţia oficială. Nu se prea vorbeşte de infrastructura deficitară care poate ceda în cazul unui seism de proporţiile celui simulat de autorităţi. Sunt o mulţime de poduri care de-abia aşteaptă să se prăbuşească; străzile din Bucureşti se pot tranforma în capcane mortale în cazul unui cutremur de 7,5 grade.
Scenariul exerciţiului vorbeşte doar de vreo 250 de locuinţe distruse, în condiţiile în care în Bucureşti sunt oficial aproape opt sute de clădiri aflate în diferite grade de risc seismic. Pariu că sunt mai multe?
Şi să nu ignorăm un aspect. Reuşita exerciţiului din Bucureşti se datorează şi sprjinului primit din judeţele patriei. Despre care se presupune că nu vor fi câtuşi de puţin afectate în caz de seism, ceea ce e puţin probabil. Ce facem în caz de dezastru? Mobilizăm toate resursele către capitală şi restul să se descurce cum pot?
Scenarii neverosimile şi soluţii prompte pentru toate problemele identificate. Simularea sună bine, la fel ca şi sirenele. În rest… Să ne rugăm să nu se întâmple vreo nenorocire, pentru că atunci se vor ivi probleme la care autorităţile nu s-au gândit. Se mai întâmplă…

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

7 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...