Pesediștii au scos cuțitelele, în dorința de a obține puterea în partid. Chiar dacă public discută despre reformare și salvare. Pe lângă că reformarea nu se va întâmpla, este și inutilă, e cam târziu.
În ciuda faptului că PSD nu vrea, România crește. Acest partid a fost frâna de mână a dezvoltării țării, încă de la înființare, sub toate numele sale. Dar țara se modernizează și românii doresc foarte mult ca și statul român să ajungă în anul 2019. Pentru că acum e cantonat prin anii ’70.
Iar acest trend se vede cel mai bine la vot. Pentru că am avut alegeri prezidențiale, haideți să analizăm numărul de voturi obținute de candidații PSD la cea mai înaltă funcție în stat:
1990 – Iliescu: 12.232.498
1992 – Iliescu: 5.633.456
1996 – Iliescu: 4.081.093
2000 – Iliescu: 4.076.273
2004 – Năstase: 4.278.861
2009 – Geoană: 3.027.838
2014 – Ponta: 3.836.093
2019 – Dăncilă: 2.081.275
Cam așa au stat lucrurile. Mai e de remarcat aici faptul că, în perioadele de creștere a numărului de voturi, adică în 2004 la Năstase și în 2014 la Ponta, candidații PSD au pierdut alegerile în turul doi.
Cum se explică acest trend, care se manifestă și la parlamentare? Motivul principal este faptul că PSD e încremenit în proiect. Are același discurs naționalist prăfuit, antieuropean, antidiaspora, anti limbi străine. Antiprogres, în general.
Iar vremurile s-au schimbat. Oamenii au ieșit din țară, au văzut alte locuri. Cei pe care poți să îi cumperi cu o găleată sau cu ulei și zahăr sunt mult mai puțini. De fapt, ăsta e secretul, dacă poate fi numit așa, că nu e nici un secret. Cei care au nevoie de asistența statului, de ajutoare, de bani de la stat sunt mai puțini decât cei care nu au nevoie. Și, ce e mai important, ultima categorie a realizat că, dacă iese la vot, e de neoprit.
Fenomenul a început demult, dar a devenit mai pronunțat după 2016. Principalul indicator a fost mediul de unde vin voturile. Când prezența la vot în mediul urban a devenit mai mare decât cea din mediul rural, a început schimbarea.
Cât despre prezența la vot, nu vă luați după statisticile oficiale, care lucrează cu 19 milioane de votanți. Am mai explicat de ce, subvenții mai mari de la UE, posibilitatea de a mânări statistici, număr de funcționari mai mare, etc. Toate sunt legate de numărul de locuitori. De fapt, în țară au rămas vreo 14 milioane. Și ministrul PSD de resort, Natalia Intotero, anunța, într-un moment de neatenție, că românii de peste hotare au ajuns la 5,6 milioane. Așa că prezența la vot nu a fost 50%, ci peste 70%, nici o țară din Europa nu se poate lăuda cu așa ceva. E și simplu de verificat, de altfel. La 50% înseamnă că un om din doi nu a mers la vot. Unde sunt absenții, dacă toți cei cu care ați vorbit au fost la vot? Simplu, sunt în străinătate.
Meritul este tot al PSD. Din cauza sărăciei și lipsei de perspective, foarte mulți români au plecat din țară. Și urăsc PSD pentru asta. Apoi, în epoca Dragnea, PSD a ales să se adreseze pensionarilor sau celor săraci și neinstruiți, dependenți de banii de la stat, plus bugetarilor, așa cum face în mod tradițional. Numai că, prin discursul extrem de violent și prin acțiunile sale, a reușit să își antagonizeze tot restul societății. Plus un număr mare de bugetari sau pensionari, evident.
Dacă acest trend rămâne așa, cei care vor o altfel de Românie (și merg la vot) sunt mai mulți decât cei cărora le convine România de azi. Asta e explicația. Poate fi inversat acest trend? Posibil, PSD nu este mort și îngropat. Dar resuscitarea sau revenirea PSD la putere nu mai depinde de PSD. Revenirea lor depinde de Klaus Iohannis, de PNL, de USR-PLUS, etc.
Nu trebuie să uităm că, în turul doi, Viorica Dăncilă a obținut 3,4 milioane de voturi. Dintr-un total de aproape zece milioane, peste trei milioane au preferat să voteze cu Dăncilă. Repet, nu îi înjurați, voturile nu au fost pentru Dăncilă, știm asta. În caz de parlamentare, deja înseamnă peste 30%. Dacă vom asista la o eventuală guvernare proastă a celor care sunt acum la butoane, va avea loc, inevitabil, și o demobilizare a oamenilor, pentru că vor fi dezamăgiți. Atunci am putea vedea un PSD reînviat, care obține un scor semnificativ în alegeri, pe fondul absenteismului la vot, la fel ca în 2016.
Mai toți aduc aminte de episodul guvernului Cioloș, după care PSD a revenit în forță. Nu cred că e relevant. Atunci PSD avea miniștri în guvern și majoritate parlamentară. Să ne amintim mai degrabă anul 1996. Convenția Democrată Română (CDR), o alianță de partide de dreapta, câștiga alegerile, iar Emil Constantinescu, candidatul lor, ajungea președinte. În uralele românilor, care sperau din nou la ceva bun.
Însă a urmat o guvernare extrem de toxică a CDR, plină de șmecherii, furăciuni și privatizări dubioase, iar Emil Constantinescu și-a dat demisia înainte de terminarea mandatului, spunând că a fost „învins de sistem”. Acela a fost un moment hotărâtor, pe care l-am pierdut. În loc de o perioadă de dezvoltare de 20 de ani, a urmat una de băltire, de mlaștină. Și am ajuns în 2019. De data asta, Klaus Iohannis și liberalii ar trebui să înțeleagă că, pur și simplu, nu mai avem la dispoziție alți 20 de ani.
