Artiștii, banii și Covidul – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Se spune despre momentele de criză că au capacitatea de a scoate la iveală ceea ce este bun din oameni. Și, până la un punct, nu se poate spune că nu există un sâmbure de adevăr în această afirmație. Cu alte cuvinte, e vorba de acele efecte pozitive pe care le poate genera o situație extremă. Românii au dat dovadă de solidaritate, donând bani, medicamente și echipamente pentru a acoperi lipsurile din sistemul medical; acel sistem care a fost ani întregi folosit pe post de justificare pentru spolierea cetățeanului. Creștem contribuțiile la sănătate pentru investiții în spitale. Da, vezi să nu… Spitalele regionale promise de PSD nu există nici pe hârtie. Liberalii vin cu textul că ei și-au îndeplinit toate promisiunile deși n-au promis mare lucru…

Pandemia chinezească a reprezentat ocazia perfectă să ne trezim la realitate. Jaful organizat, practicat de toate partidele care au reușit să apuce guvernarea, risipirea avutului public în proiecte faraonice sau care n-au depășit faza de studiu de fezabilitate nu mai pot fi tolerate. Nu când oamenii mor cu zile din cauza lipsei de echipamente de strictă necesitate în timp ce profitorii sistemului – gen Sorina Pintea – își numără banii. Situația sanitară ar fi trebuit să genereze proteste, dar nu proteste anti-botniță (apropo, doar prin România e valabilă treaba asta cu botnița), ci proteste împotriva incapacității guvernanților de a gestiona criza. Ori așa ceva nu s-a întâmplat și e posibil să nu se întâmple. Om fi noi cel mai grozav popor de pe fața pământului, dar când vine vorba de coeziune revendicativă suntem varză. Nimeni nu cere drepturi colective, cere numai pentru el. Bugetarii s-au răzvrătit abia acum, când li s-a dat de înțeles că li se vor impune ceva sacrificii. Când cei din sectorul privat au fost lăsați la mila și mijloacele patronatului, bugetarii au ridicat din umeri. Bine că nu ne-au taxat pe noi. Piețarii au făcut scandal – și pe bună dreptate – când au fost afectați personal, nu când o încasau alții. Închizi halele din piață în prag de iarnă și-i obligi pe comercianți să vândă marfa pe trotuare în timp ce în supermarket-uri aglomerația depășește orice imaginație.

Mda, românii au dovedit că pot fi și generoși, dar și când vine vorba de egoism nu-i întrece nimeni. Astfel, treaba asta cu negaționismul Covid nu-și are rădăcinile doar în educația precară, ci și în interesele personale. Prin urmare, n-ar trebui să ne mire foarte mult că în funtea armatei de negaționiști se află mulți artiști. Nu toți, desigur, pentru că definiția asta de artist e mult mai cuprinzătoare decât e cazul. Însă din ce în ce mai multe voci din lumea artistică neagă existența pandemiei. Marcel Pavel a fost declarat Idiotul anului de o revistă de satiră. Pe merit. E nevoie de lipsuri serioase la capitolul glagorie să poți susține că boala nu există chiar a doua zi după ce ai fost externat.

Deloc întâmplător, majoritatea artiștilor anti-Covid sunt cântăreți. Și asta pentru că restricțiile anului în curs au lovit acolo unde-i doare mai tare. La buzunar, doar nu aveau să lovească la setea de cultură.

La cum merge cultura în țara noastră, scrutinurile electorale sunt adevărata pleașcă și sursă de venit pentru cântăreții cu relații în politică. Nu-i vorbă; mulți se descurcă și-n restul timpului, dar pe la nunți și cumătrii. Spectacolele cu casa închisă au dispărut în negurile istoriei; acum publicul se bulucește numai dacă intrarea e liberă. Și intrarea e liberă doar atunci când e plătită de cei care se doresc în fruntea comunității. Iar dacă treaba asta cu plătitul se face din bugetul local sau din sponsorizări – de fapt bani luați cu japca de la antreprenorii locali – apare și comisionul de rigoare. Acum ceva ani Berti Barbera a explicat pe înțelesul tuturor cum anume funcționează suveica între edili și artiști. Nu toți banii de pe contractul oficial intră în buzunarela celor capabili să adune masa electorală, dar oricum e mai bine decât în restul timpului. Și mai apare posibilitatea de a justifica veniturile în cazul unui control de la ANAF. Se îmbracă una cu alta, cum se spune din popor.

Ori, în acest an, concertele electorale au lipsit cu desăvârșire. Din cauză de Covid, nu pentru că edilii le-ar considera inutile. Mai ales acei edili care și-au dat seama că nu mai au șanse la ciolan, astfel că s-au preocupat mai mult să umple sacul pe ultima sută de metri decât să câștige inimile alegătorilor. Și concertele astea au fost mare pierdere. Mare pierdere pentru toată lumea; doar odată la patru ani ai ocazia nu doar să te cultivi pe gratis, ci să prinzi și o porție de mici și-o bere. Dar cântăreții au pierdut cel mai mult, mai ales că pentru mulți a devenit o tradiție să presteze doar câteva săptămâni odată la patru ani și fără îndoială că și-au făcut unele planuri, ca tot omul care se bazează pe ceva sigur. Și de aici disperarea unora ca Dan Bittman, Nicu Alifantis și lista ar putea continua. Pe ei nu-i interesează boala și suferința semenilor, ci doar banii pe care i-au pierdut din cauza campaniei electorale asimptomatice. Nu e de ici, de colo, ca în anul în care au loc alegeri pentru primari și parlament să ai parte de un bilanț contabil nenorocit de costeliv. Și ce nu face omul pentru un cont doldora? E în stare să susțină până în pânzele albe că pandemia nu există. Un artist în adevăratul sens al cuvântului, Șuță Aurelian Iulius, a murit din cauza coronavirusului. Nu avea comorbidități și nici nu era foarte în vârstă, deci se poate considera că a murit doar de Covid. De pe patul de spital l-a invitat pe Bittman să-l viziteze. Cântărețul n-a făcut-o. Știe el ce știe; înainte ca masca să devină obligatorie, Bittman o folosea chiar și în spațiile libere. Prea puține acțiuni pot egala atâta ipocrizie. Dar e vorba de bani. Vorba Holografilor. Banii vorbesc, banii vorbesc/ Banii nu tac, banii se fac.

Deja ai votat!
se încarcă...