Tipografic Majuscul sau elogiul adus unui martir – Dumitru MONACU, scriitor

0

Despre eroul botoșănean Mugur Călinescu am tot scris. „Cel mai curajos botoșănean din perioada comunistă” l-am numit în editorialele apărute în „Monitorul de Botoșani” sau în alte publicații cu care am colaborat în ultimii ani. Faptul că astăzi voi dezvolta subiectul și voi scrie din nou despre cel care a generat dosarele de urmărire informativă „Elevul” și „Panoul” se datorează filmului documentar prezentat în aceste zile de postul HBO, purtând numele „Tipografic Majuscul”, regizor Radu Jude, producător Ada Solomon. Alternând imagini de arhivă în care sunt prezentate „realizările oamenilor muncii de la orașe și sate” din perioada comunistă, cu desfășurarea cronologică a acțiunii începute în toamna anului 1981, autorul filmului ne prezintă dosarul complet al faptelor care au pus pe jar securitatea comunistă, însoțite de mărturii, documente, declarații și poziții de înfierare cu mânie proletară a „deviației” elevului Călinescu. Părinții, colegii de liceu, prietenii, securiștii și milițienii, corpul profesoral de la liceul A.T. Laurian, interpretați într-o manieră tipică vremurilor apuse de către o echipă de actori talentați, ne prezintă pe durata celor două ore și opt minute, file din dosarele mai sus menționate. Textele pe care Mugur le-a scris pe ziduri sau pe panourile din preajma Casei Sindicatelor (aflată în construcție în acel moment) analizate azi, la trei decenii de ruptura de comunism, categoric nu sunt nici dușmănoase, nici mincinoase, nici indecente și nici măcar provocatoare. Ba dimpotrivă, sunt de bun simț, reliefând o situație critică pe care românii, cu excepția securiștilor, a turnătorilor și a activului de partid, erau nevoiți să o îndure în acei ani. Pentru sistemul politic putred de atunci, orice cuvânt scris de Mugur era ca o picătură de acid sulfuric aruncat pe fața fardată în exces de propaganda deșănțată a regimului comunist. Regim apărat cu exces de zel atât de anchetatorii de la securitate, dar și de turnătorii pe care tânărul elev îi avea prin preajma sa. Faptul că după 1989 loazele acestea au beneficiat și beneficiază de pensii babane, iar urmașii tânărului au rămas doar cu amintirile triste înghesuite în jurul unei cruci la cimitirul „Pacea” ne confirmă încă odată ce societate de doi bani s-a desăvârșit atunci, în 22 decembrie. Ba mai mult, din discuțiile purtate pe această temă cu niște oameni apropiați sistemului opresiv, reieșea ideea că moartea elevului ar fi fost cauzată de faptul că acesta „cu siguranță era extrem de bolnăvicios, firav, suferind și de niște boli grave”. Cafelele cu care îl îndopau anchetatorii pe el, un adolescent care nu obișnuia să consume așa ceva, au fost puse pe seama ospitalității și a bunelor maniere a ciracilor care îl anchetau. Ei, drăcia dracului! Chiar așa? Pe lângă comunism, am avut și Securitate cu față umană? Orice argument care ar veni în sprijinul unor asemenea afirmații cade din start, din moment ce ei, securiștii anilor 80, au fost „frecați”, înjurați și „biciuiți” de conducătorii lor pe toată perioada căutărilor autorului de texte „subversive”. La fel a fost tratată și armata de turnători implicați în această poveste, dar și cei din activul de partid. În aceste condiții de total disconfort create involuntar de Mugur Călinescu mai dădeau oare pe dinafară umanismul, ospitalitatea și bunele maniere? Cu siguranță, nu! Un alt aspect interesant care este susținut prin probele din dosare constă în faptul că toate convorbirile din apartamentul în care locuia Mugur cu mama sa, inclusiv cele ambientale, au fost înregistrate. Și dacă în urmă cu 40 de ani, când tehnica de ascultare și urmărire era cum era, se pătrundea cu atâta sârg în intimitatea cetățeanului, vă imaginați astăzi în ce „acvarii” trăim! Totul se vede, totul se ascultă, totul se știe! De când e lumea și pământul conducătorii și sforarii au folosit iscoade sau turnători, dar parcă astăzi se depășește orice limită. Libertatea invocată de niște adolescenți zilele trecute la panaramele alea de manifestații cică „antipandemie” m-a făcut să zâmbesc amar: respectiva libertate consta în renunțarea la mască, arderea ei, deschiderea barurilor și alte asemenea activități, care nu au nici în clin și nici în mânecă cu libertatea visată și scrisă de Mugur Călinescu la aceeași vârstă cu vajnicii manifestanți „antipandemie”! Una peste alta, documentarul lui Radu Jude ne aduce în prim plan, ca o antiteză, maturitatea și profunzimea elevului Călinescu, versus nimicnicia, fariseismul, fățărnicia și josnicia apărătorilor înfocați (și direct interesați!) ai regimului comunist: securiști, milițieni, turnători (supărător de tineri!), cadre didactice, activiști de partid. Iar cel mai dureros aspect constă în faptul că astăzi, cei din urmă, se bucură de binefacerile societății construite parcă anume pentru ei, iar familia, urmașii eroului se zbat în același anonimat gri ca aproape tot poporul de rând. Ca să nu mai vorbim de Mugur care, din 1985, își doarme somnul de veci la „Pacea” în timp ce anchetatorii, delatorii și turnătorii lui sunt nu bine, ci foarte bine mersi!

 

Deja ai votat!
se încarcă...