Despre subvenții văzute și nevăzute la partide – Dumitru MONACU, scriitor

Dacă s-ar organiza un referendum prin care cetățenii să fie consultați în legătură cu eliminarea finanțării de la buget a partidelor politice, cu siguranță peste 70 la sută dintre români ar fi de acord și ar bifa un mare DA pe buletinul de vot. Din păcate, nimeni nu ne va întreba niciodată oficial dacă suntem sau nu de acord cu anumite măsuri discreționare care conservă putregaiul politic. Dar nu despre acest mod direct de finanțare a formațiunilor politice vom vorbi astăzi ci despre alte modalități care, încetățenite de zeci de ani, sunt, în ochii politicienilor, niște lucruri mai mult decât firești. Recentele numiri din consiliile de administrație ale societăților de stat Eltrans și Nova ApaServ au scos la iveală o situație care, privită în profunzime, nu este altceva decât un alt mod de finanțare – mascat, ce-i drept! – a partidelor care au acces la ciolan. Astfel, personajelor care nu au nici în clin și nici în mânecă cu profilul activității respectivelor societăți le sunt băgate în buzunar niște bănuți care, sub o formă sau alta, într-un procent mai mare sau mai mic, ajung într-un final tot acolo, adică la partid. Pe lângă acest … izvoraș de lichidități, o parte din „zeciuielile” din contractele grase derulate de către aceste societăți ajung, ce-i drept pe ușa din spate, la același partid iubit, părinte bun! În această situație, rolul membrilor CA nu este altul decât acela de a asigura o aparentă legalitate în ceea ce privește „decernarea” contractelor către firmele de casă ale partidului. Cum s-ar spune, imbecilul slogan din vremea comunismului „Să trăiască combinatul că mi-a angajat bărbatul!” devine astăzi „Să trăiască firma care dă la partid de mâncare!” Pentru a suplini „habarneala” celor din consilii, există specialiști unși cu toate alifiile care, acționând în interesul firmelor puse pe căpușeală dar și al partidelor, întocmesc ei, toată documentația necesară, membrilor din CA revenindu-le doar „nobila” misiune de a-și pune amprenta degetului mare sau mâzgălita iscălitură pe ultima foaie a actului. Având în vedere situația economică a acestor firme subordonate Consiliului Local sau Consiliului Județean, forma aceasta de infuzie cu bănuți către partide constituie un fel de finanțare „picătură cu picătură”. Șuvoaiele apar de regulă din activitatea de construcții. Edificii, drumuri sau poduri, constituie un adevărat El Dorado pentru partide. Valorile, atât ale contractelor cât și ale comisioanelor sunt în aceste cazuri, consistente. Discursurile demagogice și explicațiile politrucilor că stă DNA-ul sau știu eu ce instituție de forță a statului cu urechile ciulite la maxim și din aceste motiv ei nu lucrează „decât pe lege” (o sintagmă dragă tare politicienilor!) nu pot avea consistență din moment ce, știm cu toții, trăim în România, țara unde orice se poate rezolva. Depinde de preț! Singura situație în care căruța partinică se împotmolește o întâlnim atunci când firmele neagreate la licitația „pe lege” depun contestații. Fiți liniștiți, nu e un capăt de țară! În afară de faptul că se menține disconfortul cetățeanului, prin amânări și tergiversări insuportabile, alt fenomen interesant nu se produce. Într-un final, tot cine trebuie își adjudecă minunatul contract iar partidul beneficiază și el, ca omul, de o feliuță de … subvenție! Aia rămasă pe cuțit. Că nu degeaba are pe proces-verbal, timp de un mandat, pâinea și cuțitul! Apropo de construcția de drumuri, licitațiile astea atât de „legale”, caietele de sarcini pompoase sunt categoric niște tâmpenii din moment ce nu se ține cont de calitatea lucrărilor. Ca exemplu, îmi vine în minte drumul Suceava-Botoșani, drum făcut ca la carte care, deși are aproape zece ani, este perfect pentru trafic. De ce nu s-ar apela la aceeași firmă și în alte cazuri? Iar ca un contraexemplu se poate da o firmă locală care, timp de 30 de ani a câștigat bani grei numai din pombări și cârpeli ale asfaltului, lucrări care, au păpat bani cât cel puțin pentru construcția de la zero a drumului, străzii sau trotuarului cu pricina. Fiind însă o firmă care dădea „partidului de mâncare” (și probabil nu numai partidului!), a fost menținută ani de zile cu botul la ugerul bugetului. Dar, la fel ca în reclamele alea tâmpite, asta nu e totul. Numirile pe funcții în instituțiile statului credeți că se fac pe competențe sau pe ochi frumoși? Nici pomeneală! Începând de la funcția de ministru și terminând cu cea de adjunct la vreo deconcentrată, toate aceste numiri au ca scop finanțarea partidelor, direct sau indirect. Indirect atunci când pretendentul este selecționat datorită „muncii la partid”. Angajările în instituțiile statului au la bază aceleași dâmbovițene criterii: „subvenția” sau „munca la partid”. Nu mai dezvolt aici ce înseamnă „munca la partid” pentru că orice om cu mintea la el știe că rezultatele acestei munci „specifice” nu se vor regăsi niciodată în farfuria lui. Din aceste motive, ori subvenționarea directă a partidelor politice de la bugetul de stat ori formele indirecte, ilegale, mai exact, ar trebui de îndată sistate. Numiri, angajări, contracte, toate trebuie să se desfășoare „pe lege” și pe aplicarea ei eficientă! Să sugi de la două țâțe în condițiile în care cetățenii nu au acces nici măcar la una, este jecmăneală pe față, nesimțire, abuz. Din păcate, toate acestea sunt utopii. România reală este aceasta în care ne naștem și, unii dintre noi, care nu ne luăm lumea în cap, murim, România reală nu își poate modifica drumul, calea. Oricine ar fi constructorul și oricât de mare ar fi comisionul! Pardon, „subvenția”!