La mare, la soare, nu e organizare! – Dumitru MONACU, scriitor

Cele peste 50 de hectare de plajă cu cât s-a extins în ultimii doi ani litoralul românesc, dau mari dureri de cap tuturor părților interesate: autorități, agenți economici, turiști. Se discută tot mai mult despre distanțele mari de la sectorul de șezlonguri până la apă, de scoicile care se înfig în tălpile turiștilor sau de imposibilitatea concesionării acestor plaje datorată simplului fapt că acestea nu sunt încă luate în evidență la Cadastru, ceea ce constituie un obstacol în întocmirea și redactarea contractelor de concesiune. Sunt convins că până la urmă, toate aceste nemulțumiri, inclusiv cele legate de gropile de la intrarea în apă, vor fi în timp, eliminate pentru că soluții sunt suficient de multe. Din păcate, revoluționara și lăudabila decizie a autorităților de a lărgi plajele nu este suficientă dacă nu se iau și alte măsuri, neapărat necesare pentru a elimina relele răsștiute ale litoralului românesc. Este clar pentru toată lumea că plajele noastre de la malul Mării Negre sunt cu mult în urma celor din Turcia, Bulgaria, Grecia, ca să nu pomenesc aici de plajele-bijuterie din Zanzibar, Maldive, Caraibe, Baleare etc. Cauza obiectivă constă în faptul că la noi, sezonul, arareori ajunge la trei luni pe an în timp ce prin părțile mai însorite ale planetei acesta poate dura chiar și peste șase luni. Normal că nu putem determina nicicum modificarea climei deci cauza obiectivă rămâne cauză obiectivă și atât. Din păcate, pe lângă aceasta, există și o cauză subiectivă pentru a cărei eliminare se cheltuie bani și nu se rezolvă absolut nimic de zeci de ani de zile. Este vorba modalitatea deficitară de gospodărire a plajelor. Nici Apele Române și nici autoritățile locale nu au știut să aplice un program coerent de igienizare, ordonare și schimbare la față – în bine! – a Litoralului românesc. Ori este lipsă de viziune (citiți incapacitate managerială!) ori interese financiare (citiți corupție !) împiedică revitalizarea litoralului. O soluție cu efecte pozitive spectaculoase am transmis-o în scris, cu mulți ani în urmă, către autoritatea centrală de turism dar probabil a ajuns ori într-un dosar prăfuit ori la coșul de gunoi. Despre ce e vorba? Orice român care merge la mare în concediu este atras în primul și în primul rând de plajă, apă, și apoi de cazare și masă. Dacă s-ar realiza o corespondență între numărul de paturi și locurile de plajă, atunci curățenia, ordinea și ambientul plăcut ar fi asigurat de contractantul (deținătorul spațiilor de cazare) care, își va asigura pentru „n” locuri de cazare, „n” locuri de plajă. De avantajele unei asemenea măsuri s-ar bucura toți cei implicați: agenții economici (care lucrează corect!), turiștii și statul român. Fiecare hotelier sau posesor de locuri de cazare ar trebui să închirieze de la autoritatea tutelară o porțiune de plajă aferentă numărului de paturi, fapt care ar duce la eliminarea celor care se ocupă cu cazările la negru iar odată adjudecată această porțiune, gestionarea ei rămânând în grija sa prin asigurarea curățeniei, dotarea cu șezlonguri, umbrele, minibaruri etc. Astfel, agenții economici s-ar poziționa echitabil în competiție și-și vor fideliza fiecare (funcție de calitatea serviciilor și nivelul prețurilor) clienții. În plus, vor scăpa de concurența neloială din partea ”rechinilor” care le furau clienții. Pentru că nimeni nu se va mai caza aiurea, știind că proprietarul nu îi poate asigura un loc civilizat pe plajă. Turiștii vor beneficia de servicii corespunzătoare secolului 21 iar statul va lua impozite și de la cei care, sub motivația că nu sunt agenți economici, au făcut zeci de ani evaziune, cazând la negru turiștii. Măsura aceasta ar putea fi lesne implementată, primul pas fiind cartografierea plajelor, al doilea luarea în evidență a agenților economic posesori de spații de cazare de către autoritățile locale sau Apele Române și, în final, licitația pentru locurile de plajă. Restul vine de la sine. N-ar fi deloc complicat dacă nu ar fi interese pe sub masă și caracatițe uriașe, greu de … ”destentaculizat”. Datorită acestei proaspete operațiuni de extindere a plajelor, cu siguranță ar rămâne și sectoare „la liber” de care să poată beneficia turiștii ocazionali, care nu au nevoie de cazare adică cei din zonele riverane litoralului. În felul acesta, aproape că nici nu ar mai fi nevoie de organe de control care să verifice curățenia și ordinea pe plajă, turiștii fiind cei care decid sau nu să stea între pahare de plastic, peturi sau ambalaje și chiștoace aruncate de-a valma sau, civilizat, pe o porțiune de nisip curată, lângă un minibar sau o terasă bine aprovizionate, adică într-o zonă concesionată unui agent economic. În mod normal, de la anul, litoralul românesc ar trebui să arate altfel. Depinde numai și numai de autorități dacă țintesc revitalizarea lui sau vor să-l „mărite” așa cum au făcut cu perlele economice ale României care azi produc bani grei pentru alții.