Mirabila sămânță de gropar – Dumitru MONACU, scriitor

Nu am niciun dubiu că vina de neiertat a lui Ceaușescu nu a fost nici înfometarea nației, nici lipsa apei calde sau a agentului termic, nici cozile uriașe de la Alimentara sau centrele de butelii, nici propaganda deșănțată a regimului și nici teroarea securistă care bântuia pe oriunde. Marea și uriașa vină a „împușcatului” mustind de patriotism de-a dreptul naționalist (caracteristică pe care nu am mai întâlnit-o la niciun președinte postdecembrist!) a fost cu siguranță faptul că a menținut decenii la rând un popor în întuneric mental și ignoranță.  Informațiile despre lumea capitalistă și economia de piață erau blocate sistematic la mantinelă, poporul aflându-se într-o permanentă beznă în ceea ce privește sistemul occidental. Singurii care cunoșteau mecanismele economiei de piață și principiile care o guvernează erau securiștii și activiștii de partid, întrucât numai ei aveau contacte în lumea liberă și numai ei, în calitate de  reprezentanți ai întreprinderilor de comerț exterior, își făceau veacul pe la Paris, Londra, New York sau Roma. Diferența dintre ei și restul poporului era incomensurabilă în ceea ce privește înțelegerea democrației și a lumii capitaliste. În aceste condiții, „răscoluția” din 89 ne-a prins pe noi, „populimea”, cu pantalonii pe vine și aplecați de nevoi iar pe ei, „vipulimea”, în spatele nostru, pregătiți să execute ceea ce ei știau cel mai bine: regulatul poporului! Simțind mersul evenimentelor, bolșevicul Iliescu le-a cântat cât a putut în strună „comuniștilor capitaliști”, conștient că, prin intermediul lor, va putea menține mult timp puterea, lucru care s-a și întâmplat de altfel. Printr-o perfidă propagandă televizată ce se prindea atunci de mulțime precum rahatul de izmene, Ilici și ai lui ne-au dus unde au vrut, noi fiind aidoma bebelușului care, scos fiind din burta mamei, s-a trezit pe nepusă masă  într-o lume de care habar nu avea că poate exista. În zadar au încercat să ne lumineze o serie de personalități care acum ne stârnesc regrete amare că nu le-am apreciat poziția anti FSN așa cum se cuvenea și așa cum ar fi fost normal. FSN călca totul în picioare nivelând la maximum drumul spre jaful țării al șmecherilor care știau cu ce se mănâncă economia de piață și capitalismul. Eforturile Regelui Mihai, ale lui Radu Câmpeanu, ale lui Ioan Rațiu sau ale lui Corneliu Coposu de a ne arăta adevărata față a „democrației originale” au fost considerate de către mulțimea ignorantă drept tentative criminale și dușmănoase de a acapara puterea din mâinile „oamenilor de bine” care se pregăteau să prăduiască țara. Îmi amintesc că la începutul anilor 90, atunci când Regele Mihai și-a făcut publică dorința de a reveni în țară, comuniști transformați peste noapte în capitaliști în frunte cu celebrul de-acum Eugen Nicolicea, hămăiau pe postul național de televiziune și în toate ziarele vremii că regele va tăia pensiile de stat. Vă dați seama că peste patru milioane de oameni, convinși că tot ce se spune la televizor e literă de lege, s-au poziționat de partea tătucului Iliescu votându-l cu ambele mâini. În jurul lui, susținători din eșalonul doi al partidului comunist și din primul rând al securității s-au pus pe treabă. Adică pe furat și jefuit țara. Și au făcut-o, vreme de mai bine de un sfert de secol, fără ca cineva să îi stânjenească, fără ca cineva să realizeze că adevărații gropari ai poporului român sunt, cu siguranță, cei doi tovarăși: Ceaușescu și Iliescu! Astăzi, culmea, amândoi sunt regretați de nostalgicii comunismului care se înmulțesc invers proporțional cu nivelul de trai. Unul pentru că – zic ei! – a construit o țară, celălalt pentru că a vrut să o mențină așa. Din păcate, președinții care au urmat (Constantinescu, Băsescu și Iohannis) s-au dovedit a fi pe lângă subiect, realizările lor în plan politic trecând arareori de genunchiul broaștei. Evoluțiile acestora pe scena politică românească au stârnit milă și rumoare în cazul lui Constantinescu cel învins de servicii sau ură și dispreț în cazurile celorlalți doi (Băsescu și Iohannis) care, se vede treaba, au învins ei, serviciile. Și dacă în 89 „agenturili străine” înlocuiau un gropar cu un altul, astăzi, sub masca votului democratic, probabil aceleași agenturi sau poate altele, plantează cu mult sârg la Cotroceni mirabile semințe de gropar care, după zece ani de zile ajung la maturitate și sunt răsplătite de către poporul român cu o mie și una de privilegii și drepturi…