De fiecare dată când dinții crizei mușcă mai zdravăn decât de obicei, politicienii fac ce se pricep mai bine, și anume încearcă să culpabilizeze pe toată lumea. Asta fac de treizeci de ani, așa că au ajuns să se priceapă de minune. Când criza e suportabilă, aleșii se bat cu pumnul în piept și spun că ne-au adus pe acele culmi de mărire și progresc cu care ne tot amenința strategul de la Scornicești. E bunăstare, oameni buni, e creștere economică… Da, n-o simțiți în buzunare că e asimptomatică, dar prosperitatea există. Au crescut salariile de peste trei mii de euro. 1% din români încasează așa ceva; cu alte cuvinte, tot prin reprezentanți trăim bine. Vedeți ce bine vă guvernăm?
Însă când situația devine foarte gravă, politicienii admit că există ceva probleme și vinovăție. Și încearcă să paseze vina către toată lumea. De vină pentru dezastru nu e doar clasa politică, ci și cetățeanul de rând, care n-a înțeles cu ce se mănâncă democrația și a stat cu mâinile în sân când trebuia să acționeze cu patriotism și dăruire. De fapt, cetățeanul e vinovat, nu politicianul care n-a avut vreo intenție să-și transpună promisiunile în faptă. România a prosperat, dar numai acea Românie bine ancorată în noianul fărădelegilor girate de politic. Pentru restul trăitorilor din această țară nu rămâne decât clasicul îndemn cu o haină în plus pe trupurile costelive.
De ceva timp mă întreb dacă am vreo vină pentru ceea ce se întâmplă cu țara mea. Nu de alta, dar când ți se repetă zi de zi că ești beat, ajungi fie să crezi asta, deși nu pui pe limbă strop de tărie, fie să-ți pui întrebările necesare. Și am ajuns la concluzia că nu, n-am nicio vină pentru ruina care a ajuns să poarte numele de România. Copil fiind, am învățat pentru că așa îmi spunea țara că pot face ceva pentru ea și pentru mine. În liceu am învățat mai mult singur pentru că majoritatea profesorilor de care am avut parte în acea perioadă a vieții simțeau nevoia unei hidratări mai speciale. Mi-am rupt spatele la practica agricolă încă de pe vremea grădiniței și chiar și după ce Ceaușescu a fost trimis la veșnică odihnă. De, chiar dacă se întâmplase învălmășeala din acel Decembrie, mai era nevoie de muncă gratuită pe ogoarele patriei și armata nu mai putea fi folosită la muncile câmpului. Dar elevii de liceu erau încă disponibili, mai ales dacă era vorba de un liceu agricol.
Am învățat, am terminat o facultate și ani de zile am primit un salariu de mizerie pentru că țara nu putea să ofere mai mult. Mie nu, altora da… În primii ani mi-am cheltuit salariul pe cărțile necesare specializării după facultate. Cine-și imaginează că iese calificat din facultate face o mare greșeală; de-abia când intri în producție începi să devii profesionist. Asta dacă dorești. Și specializarea costă… Am pierdut jumătate de an cu armata – iarăși muncă în folosul țării pentru cazare, masă și bani de țigări. Patria recunoscătoare nu s-a învrednicit decât să-mi plătească primul drum către cazarmă, restul deplasărilor au fost considerate dovadă de patriotism.
Mi-am plătit taxele la timp fără să primesc mare lucru în schimbul lor. Despre contribuția la sănătate nu pot spune decât că e o bătaie de joc. Plătești și nu primești nimic… Pentru pensie plătesc un sfert de salariu și sunt îndemnat de autorități să contribui și la pilonul III dacă vreau să primesc ceva atunci când o să împlinesc vârsta.
Am fost la vot, mai întâi cu speranță, apoi cu obidă, dar am fost. Nu mi-am vândut votul (în treacăt fie spus, nici nu a încercat nimeni să mi-l cumpere). Am participat și la proteste, am făcut voluntariat și am donat când am putut. De ani întregi scriu despre ce e putred în țara asta… Am făcut tot ceea ce ar face un bun cetățean și ca mine sunt milioane în țara asta. Avem noi vreo vină pentru mocirla prezentului? Categoric nu… Cu toții am făcut și facem ceea ce este legal. Ne achităm taxele și impozitele, nu furăm, ne străduim să rămânem corecți și umani în timp ce politicienii părăduiesc totul în jur.
Vina, fără doar și poate, vă aparține vouă, celor de la butoane, celor care nu mai știți cum să ne prostiți pentru a vă strecura la țâța bugetului pe care-l mulgeți doar pentru interesele voastre meschine. Voi, corupților, voi ați adus țara unde este acum și continuați să o împingeți în prăpastie în timp ce căutați să împărțiți vina cu alții, inclusiv cu cei care n-au nicio vină. Nu ne cereți să împărțim cu voi cenușa pe care trebuie să v-o turnați în capete, nu arătați cu degetul decât dacă sunteți în fața oglinzii. Nu încercați să vă faceți mai buni scoțându-ne mai răi pe noi. Nu mai rostogoliți minciuna conform căreia voi sunteți soluția și nu problema acestei țări. Voi sunteți răul, nu doar o parte a răului. Și nu ne mai aburiți cu „am făcut ceea ce este omenește posibil”, nu mai ține. Faceți ce este legal și corect, nu ce e omenește, mai ales că voi înțelegeți altceva prin „omenește”, și anume acea latură urâtă, a omului care cedează ispitelor mai înainte ca acestea să capete formă concretă.
Voi și numai voi purtați responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi. Pentru că ani de-a rândul ați mințit și ați furat, ați vândut spoiala pe post de aliaj solid. Și, mai rău decât atât, ați încercat să ne mânjiți pe toți cu cenușa responsabilității… Priviți în oglindă, vedeți care e vinovatul și faceți ce e de făcut. Ce e de făcut, nu ce e omenește posibil.
