joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialCetățean și cetățeni... - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Cetățean și cetățeni… – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Statul paralel există… Există, însă nu-i hăituiește pe bieții politicieni, așa cum spunea „verde-n față” Liviu Dragnea, cel eliberat și revenit în politică. Tot cu cetățeanul de rând își face de lucru. Cei de sus sunt lăsați în pace, pentru că egalitatea în fața legii e doar vorbă în vânt în România.

Niște hăbăuci de prin Călărași și-au luat amendă peste douăzeci de mii de lei pentru că s-au filmat cu calul în sufragerie, deși în comunicatul de presă al IPJ Călărași se precizează că animalului nu i-au fost aplicate rele tratamente. Băieții veseli s-au pilit mai mult decât e cazul și au chemat și calul să le țină de urât, ba i-au dat și ceva de mâncare. Președintele amator de călătorii și sporturi accesibile pentru toată lumea a fost fotografiat la Congresul PNL fără mască pe față. Nu a fost sancționat… Și nu e prima dată când președintele e surprins încălcând cu nonșalanță recomadările pe care le-a tot făcut altora. Și pe la Biserica Evanghelică din Sibiu tot fără mască s-a purtat.

Și asta în ciuda faptului că un cetățean din Sibiu a făcut sesizările necesare la Poliție, deși în cazul petrecăreților cu cabalina autoritățile s-au pus în mișcare fără să mai aștepte invitație. După ce sesizarea sibianului a fost pasată de la un serviciu la altul, i s-a răspuns că nu se aplică nicio sancțiune deoarece polițiștii nu au putut constata încălcarea legii prin „propriile simțuri”. Și, desigur, pentru că nu s-a făcut vreo sesizare la 112. Cu alte cuvinte, dacă agenții n-au fost la fața locului când s-a întâmplat, fapta nu există. Ciudat; n-am știut că în sufrageria celor care petreceau alături de un cal exista și un agent constatator cu „propriile simțuri” la purtător.

„Pentru punerea în aplicare a prevederilor OG Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, organele de poliție care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenției atunci când aceștia constată prin propriile simțuri săvârșirea unei fapte de natură contravențională” – comunicatul Secției 2 de Poliție privitor la masca lui Iohannis. Asta în condițiile în care organizatorii Congresului și-au luat amendă vreo zece miare. Cam doi lei de fiecare delegat; adică nu mare lucru. Dar vorbim de amendă, deși mult mai potrivit era un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Mai ales că, după Congres, numărul de infectări a explodat. Bine, la mijloc a fost și ceva manipulare a datelor, astfel încât liberalii să-și aleagă șeful de partid; șef care a trecut de la extaz la agonie. Rost de alt dosar penal, dar dacă „propriile simțuri” sunt în vacanță…

Articolul 16 din Constituția României, acel articol care precizează că nimeni nu este mai presus de lege, a ajuns de multă vreme opțional, iar cetățeanul de rând este tratat cu dispreț maxim de autorități. În fața legii unii sunt mai egali decât alții. Apropo, Raluca Turcan a plătit amendă pentru că s-a fotografiat cu gașca în camionetă, dar fără mască pe față. „Propriile simțuri” erau la datorie? Pe Ludovic Orban l-au amendat după ce în spațiul public au apărut fotografii în care individul petrecea în propriul birou. Fără mască, evident, și mai și trăgea din țigară. Nu a existat niciun agent constatator, doar un „binevoitor” care l-a fotografiat și dat la presă, dar a fost suficient. În cazul lui Iohannis nici măcar o mulțime de fotografii nu au fost suficiente. Ar trebui să ne mire? Mai degrabă să ne revolte… Să nu fim atât de naivi încât să credem că a fost vorba de o scăpare sau de o bâlbă de moment. Președintele știa că nu va păți nimic; cine să-l amendeze pe el? Niște amărâți de polițai cu „propriile simțuri”?

Considerat salvator de națiune la prima candidatură, Iohannis a devenit după cinci ani răul cel mic și votat ca atare. Și, în scurtă vreme, a devenit atât de detestat de către români încât demisia ar fi primită cu ușurare mai ales de către cei care l-au votat. Însă Iohannis se încăpățânează să nu cedeze. Și se comportă de parcă și-a pus în cap să coalizeze toată ura românilor. Îi reușește de minune.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
8 ° C
8.3 °
6.6 °
87 %
4.5kmh
69 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...