Cârmaci pricepuți, departe de timonă – Dumitru MONACU, scriitor

În submersibila rută a nației noastre către civilizare și dezvoltare, puținele bule de oxigen cu care dăm nas în nas uneori, au primordialul rol de a nu ne sufoca și sucomba iremediabil. Din aceste motive, importanța lor devine uriașă mai ales că această lume a adâncurilor insalubre prin care plutește în derivă România se dovedește a fi extrem de ostilă și tenebroasă. Că drumul pe care se târăște a noastră patrie nupare a duce nicăieri, e o altă poveste cu fantome și strigoi, o poveste de care ne-am cam săturat dar care se încăpățânează să ne îmbâcsească în continuare viețile reale. În acest peisaj selenar rămas așa după ce potentații anilor postdecembriști au ras totul în calea lor, bula de oxigen de pe meleagurile noastre în ceea ce privește activitatea economică se numește Gheorghe Ciubotaru, întemeietorul și dezvoltatorul firmelor Electroalfa. O firmă care a împlinit în acest an 30 de ani de existență, cu realizări spectaculoase iar faptul că momentul aniversar coincide și cu perioada unor substanțiale investiții, a condus la ciulirea urechilor presei online din Botoșani care, evidențiază în ultima săptămână așa cum trebuie, munca și inteligența unui botoșănean de-al nostru. De altfel, performanțele lui Gheorghe Ciubotaru pot fi urmărite pe Youtube într-un amplu interviu realizat vara trecută de către Irina Păcurariu, o discuție aproape filozofică între cei doi, plină de semnificații, de pilde, de simboluri și de învățăminte. Am spus aproape filozofică deoarece urmărind traseul discuției descoperi un concept despre lume și despre viață total diferit față de ceea ce ne oferă astăzi societatea românească. Revenind la rândurile anterioare, faptul că am folosit expresia „de-al nostru” sper să nu vă ducă cu gândul în urmă cu vreo trei mandate când un candidat câștiga fotoliul de deputat cu o lozincă asemănătoare, „Că-i de-al nostru!”. Nu, nu există absolut nici un punct comun între cei doi. Gheorghe Ciubotaru e cu adevărat de-al nostru, de-al nostru așa cum am vrea să mai fie măcar încă vreo sută de botoșăneni. Iar când spun asta mă refer nu numai la omul de afaceri ci și la omul comunității care, așa cum îi stă bine unui industriaș iubește și arta și sportul și tot ce ține de mediul din jur. Fără mult tam-tam și fără surle și trâmbițe, Gheorghe Ciubotaru a pus forțos umărul la viața culturală a urbei sponsorizând artele plastice, mai exact expoziții și vernisaje organizate de către artiști botoșăneni prinși de mirajul acestei costisitoare pasiuni. Că spre deosebire de literatură, artele plastice, mai precis pictura, implică cheltuieli destul de mari cu materialele fără de care desăvârșirea vizuală ar fi în mare impas. Vopseluri, penele, pânze, rame, toate acestea subțiază aproape de tot punga artistului. Iată de ce aplecările lui spre aceste zone conduc la ideea că și în zona mecenatului omul de afaceri investește bani exact acolo unde trebuie investiți. Iar faptul că peste cinci sute de oameni și familiile lor își câștigă în mod frumos la Electroalfa o existență care începe să fie chiar problematică în România, este încă un argument în alegerea mea editorială de azi. Pentru că în fața unor asemenea oameni, ridicatul pălăriei este cel mai umil gest de apreciere. Personal, am stat de vorbă cu omul de afaceri de două, maxim trei ori iar în mai multe rânduri s-a întâmplat să fiu în aceeași sală la niște evenimente plăcute din viața apropiaților, adică nunți sau cumetrii. Ei bine, de fiecare dată am admirat metamorfoza care făcea din sobrul și oarecum scorțosul industriaș un dansator desăvârșit de muzică populară. Împreună cu doamna sa, omul de afaceri se contopea efectiv cu ritmurile tropoțicelor și al bătutelor moldovenești, stârnind uimirea totală a celor ce îl vedeau pentru prima dată în ringul de dans. Da, suntem bucuroși că Gheorghe Ciubotaru e de-al nostru în orice situație s-ar afla dar marele regret al botoșănenilor ar trebui să fie acela că nu e în fruntea noastră, adică la timonă, acolo unde se iau deciziile. Dacă unuia ca el, ca Iftime, ca Sfaițer (și lista mai suportă vreo câțiva la fel de gospodari și întreprinzători!) le-am fi netezit calea spre a fi cârmaci la timona județului(sau chiar a țării!) probabil că ruta submersibilă ar fi fost de mult timp abandonată în favoarea uneia supraterană și azi nu mai orbecăiam spre civilizare și dezvoltare…