Ce ar mai putea salva România? – Dumitru MONACU, scriitor

După câte se pare, visul unora în ceea ce privește forma de guvernământ nu va deveni realitate în următorii ani, monarhia fiind un subiect considerat anacronic de către cei mai mulți dintre români. Deși în lumea largă există 43 de țări care au ca șef de stat un monarh (cei drept, 15 dintre acestea o recunosc pe regina Elisabeta a II-a drept șef al statului lor!), iar în aceste țări democrația, bunăstarea și civilizația stau bine mersi cu regele la masă, curentul republican se pare că e învingător detașat pe glob, din moment ce majoritatea popoarelor au ales această cale. O cale care, iată, în cazul României a dus într-o fundătură din care nici cel mai performant GPS nu ne poate scoate. Cei patru președinți de până acum (Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis) nu și-au putut depăși condiția de emanați ai partidelor și drept urmare acțiunile lor au fost departe de a fi în interesul tuturor românilor. Independența și inteligența politică, calmul, cumpătarea, echidistanța, toate aceste caracteristici le-au fost străine acestor indivizi care s-au cățărat de pe spinările partidelor direct în jilțul prezidențial de la Cotroceni. De altfel, nici nu poate fi vorba de mult invocata echidistanță politică, din moment ce susținerea pentru ocuparea celei mai înalte funcții în stat trebuie musai plătită cu acțiuni menite a favoriza partidul sau alianța din rândurile cărora s-a ridicat președintele. Și ne punem atunci întrebarea: nu ar fi fost o soluție mai corectă monarhia? Din acest punct de vedere, e limpede că da, un monarh n-ar fi depins nicicum de vreun partid, ereditatea fiind singurul criteriu care l-ar fi propulsat pe tron. Dar ce te faci dacă bunul Dumnezeu nu l-a  zămislit pe ales cu calitățile necesare de conducător ci, din contră? Ei, aici e buba monarhiei! Nimeni nu mai poate face nimic, o generație fiind din start condamnată să aștepte înlăturarea nevolnicului pe cale naturală sau, după cum s-a văzut de nenumărate ori în istorie, pe cale … artificială. Revenind la prima instituție în stat de la noi, trebuie să remarcăm rolul primordial pe care aceasta îl ocupă pe plan politic, deși de-a lungul anilor în care social democrații nu au avut reprezentant la Cotroceni, au tot încercat și parțial reușit să mai extirpe câte un nerv din complexul organ prezidențial. La momentul actual, la fel ca tot sistemul politic, și administrația prezidențială se „bucură” de aceeași antipatie din partea poporului, și asta numai și numai din cauza faptului că principiile care ar trebui să guverneze această instituție și pe care le-am enumerat mai sus nu sunt absolut deloc respectate. Exemplul edificator în acest sens este amestecul brutal al președintelui în treburile interne ale liberalilor, amestec ce a produs un cutremur devastator care a zgâlțâit din temelii cel mai vechi partid politic din România. Și culmea, totul pare să fi pornit de la vorba lui Orban referitoare la posibilitatea ca în 2024 el să fie candidatul PNL pentru Cotroceni. Nicio clipă nu și-a închipuit menestrelul Ludovic că Iohannis are cu totul alte planuri în ceea ce privește viitorul președinte care, musai, ar fi trebuit să îndeplinească o condiție extrem de importantă: să-l desemneze pe el, Klaus Werner, premier, ceea ce Orban nu se poate ști dacă ar fi făcut-o. Și uite-așa, a început bâlciul care a pus lângă cele trei crize catastrofale în care se zbate România (sanitară, economică și morală), încă una: cea politică. Ce a urmat, depășește orice imaginație, până și cei mai experimentați politologi fiind total prinși în ofsaid de reorientările ciudate de pe eșichierul politic. Cum direcția înspre care a luat-o țara nu este deloc promițătoare, se pune firesc întrebarea: ce va urma din 2024 încolo? Stând strâmb și judecând drept, nu văd decât două posibilități: ori revenirea la monarhie ori alegerea unui președinte responsabil, care să aibă calitățile absolut indispensabile ale acestei funcții. Prima variantă, deși nu e de aruncat, e clar o utopie, românii din motive de comunism fiind reticenți la această formă de guvernământ. A doua variantă reprezintă cu adevărat cuiul lui Pepelea. Cine ar putea fi președinte din 2024? Ce om politic a demonstrat că poate duce în spate poverile Cotroceniului? Niciunul, ar fi primul răspuns al majorității concetățenilor mei! Și totuși, unul a demonstrat că are tot ce-i trebuie: echilibru, știință, calm, discurs, carismă, verticalitate. Este vorba de Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, al justiției și actual președinte al PMP. Din păcate, mulți români îl consideră omul lui Traian Băsescu, ceea ce e total eronat, influența fostului președinte în cadrul partidului pe care el l-a fondat fiind aidoma unei curbe în descreștere evidentă, asimptotică la zero. Categoric, Diaconescu nu este și nu poate fi considerat omul fostului președinte. El poate fi, viitorul președinte! Asta, dacă românii mai speră într-o redresare cât de cât a țării lor!