Preconizata căsătorie a liberalilor (ALDE cu PNL) nu cred să ne mai surprindă cu ceva, urmașii Brătienilor de după 1989 obișnuindu-se cu astfel de evenimente. Și la nivel de partid (să nu uităm fuziunile cu PNL-AT, NPL, PDL precum și cu oarece partidulețe de buzunar) dar și la nivel de șefi (numai în dreptul lui Tăriceanu adunându-se vreo cinci „reconversii” de acest gen) liberalii s-au combinat unii cu alții precum iepurii în călduri, adică pe repede înainte și cu cuplarea și cu decuplarea! De data asta, cuplarea organizațiilor județene ale celor două partide prezintă niște particularități probabil nemaiîntâlnite în celelalte județe. Faptul că în 2012 actualul diriguitor al ALDE în calitate atunci de El Lider Maximo al PNL îl făcea om mare pe actualul lider Costel Șoptică prin impunerea acestuia, peste rând, pe lista deputaților useliști îi creează fără doar și poate lui Florin Țurcanu un avantaj, iar actualului lider PNL un handicap serios în negocierile ce vor urma. Cum s-ar spune, meciul începe de la 1-0 pentru Țurcanu, întrucât ascendentul moral al acestuia în relația cu Șoptică nu poate fi neglijat sub nicio formă dintr-un motiv foarte simplu: dacă atunci, în 2012, Țurcanu nu-l împingea pe președintele actual al liberalilor către deputăție, astăzi nu am fi auzit de numele Șoptică în politica botoșăneană de vârf! Asta ca să fim corecți și să dăm Cezarilor ceva ce nu prea le stă pe aproape, adică adevărul. În aceste condiții, cu siguranță familia Țurcanu va obține ceea ce și-a dorit, adică patru posturi în structura de conducere a organizației județene. Din păcate pentru președintele en titre, aceasta va fi o victorie de etapă a lui Florinel, ținta lui fiind pe viitor mult mai înaltă decât niște banale funcții în Biroul județean. Aproape sigur Șoptică e conștient de ce va să fie și tocmai de aceea preconizata nuntă nu va fi urmată de tradiționala și multașteptata lună de miere, ci mai degrabă de un program de vizionări de filme gen „În pat cu dușmanul”, pentru că cine l-a făcut om mare în trecut, acum e chitit să-l facă mic. Fără muștar! Dacă mai punem la socoteală și noncombatul dintre Țurcanu și Flutur, obținem o ecuație care are o singură soluție: debarcarea lui Șoptică. Cum în politică matematica nu prea are ce căuta din cauză că se lucrează de multe ori cu mulțimi … iraționale, e posibil ca previziunile din aceste rânduri să fie date peste cap întrucât, spune o vorbă de duh, că pentru a trece puntea românul se face frate și cu împielițatul! Vom trăi și vom vedea ce va fi. Cert este că revitalizarea organizației județene nu va fi posibilă fără niște schimbări majore în staff-ul actual. Florin Țurcanu nu este sub nicio formă o variantă bună de lider județean, dar ar putea fi un catalizator perfect pentru liberalii din mediul rural pe care îi poate aduna sub steagul galben. Ultimele alegeri au demonstrat cu prisosință acest lucru. Am mai spus-o și mă mai repet pentru a nu știu câta oară: PNL Botoșani are nevoie de un lider care să aibă capacitatea de a uni ramurile dezbinate adică peneliștii, pedeliștii și liberalii. Ei bine, liderul perfect ar fi din partea ultimei categorii, adică liberalii adevărați, întrucât schisma dintre ceilalți este mult prea profundă pentru a mai putea fi cârpită sau recondiționată. În acest context, apariția unei ramuri noi (membrii ALDE) face și mai dificilă gestionarea unității liberale la nivel de județ dacă nu se găsește liantul eficient adică omul care să aibă capacitatea de a uni și nu de a dezbina. Din fericire pentru PNL, astfel de oameni există, problema e că nu întotdeauna primează binele partidului, ci binele personal. Și ca să revin asupra titlului acestui editorial, liderul cel mai potrivit pentru unificare va trebui să poată să răspundă la întrebarea „Cine m-a făcut om mare?” nu cu un nume, ci cu toate numele celor care alcătuiesc marea familie liberală. Atunci și numai atunci județul Botoșani își va schimba culoarea din roșu în galben, în timp ce noi, cei neimplicați în politică vom rămâne așa cum am fost dintotdeauna, adică albaștri! De necaz și de dragul Tricolorului…
Cine m-a făcut om mare? – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Editorial
Adevărul spus pe față, pedepsit din spate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...
Editorial
Strâmbul drum de la politică la justiție și retur – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....
Editorial
Patrioții și hoții – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
De când a apărut documentarul „Justiție capturată” al celor de la Recorder urmăresc reacțiile „patrioților” de care s-a umplut România în ultimii ani.
După apariția...
Editorial
Bisturiul postelectoral – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...
Editorial
Între PR, intimidare și vânătoare de vrăjitoare mai e loc pentru justiție? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Seismul din Justiție e încă în desfășurare, dar e departe de a produce efectele așteptate și cât se poate de necesare, iar asta nu...
Editorial
A cui este vina? – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Documentarul „Justiția capturată” al Recorder a produs un șoc public legitim. A pus în fața societății o întrebare grea: cum se face că, în...
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Botoșani
ninsoare ușoară
-0.5
°
C
-0.4
°
-0.6
°
95 %
4.8kmh
100 %
mie
-0
°
J
-2
°
vin
3
°
S
-0
°
D
-1
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Redacţia -
Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.
EDITORIAL
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




