Măsuri neconvenționale pentru pacea lumii – Dumitru MONACU, scriitor

Pe vremuri, când omul era om și învățătura, învățătură, exista obiceiul ca la inaugurarea unui pod, de exemplu, inginerul proiectant să stea sub el în timp ce pe deasupra lui urma să treacă o încărcătură egală cu sarcina pe care respectivul edificiu trebuia să o suporte. Pe lângă faptul că o așa treabă îi responsabiliza la maxim pe proiectanți și executanți, acest obicei inducea în mentalul beneficiarilor nu numai un sentiment de siguranță, dar și un argument clar că acolo s-a lucrat cu simț de răspundere. Probabil mulți dintre dumneavoastră bănuiesc – după acest exemplu – că tema editorialului se referă la investițiile găunoase din România. Nu, nu este vorba despre asta, ci despre conducătorii lumii și războaie. V-ați gândit vreodată dacă în orice Constituție a oricărei țări ar fi scris negru pe alb că președintele, premierul, țarul, regele, împăratul sau cum s-o mai numi conducătorul, în caz că pornește un război, să-și bage în prima linie rudele și prietenii apropiați? Fiul, fiica, mama, tata, iubita, nepoții, verii, unchii sau prietenii de vorbe sau pahar să fie înrolați și trimiși în linia întâi, acolo unde de regulă se regăsește talpa țării, adică oamenii de rând. Cu siguranță pofta de teritorii, orgoliile, banii sau alte asemenea metehne pământești care pentru ei sunt simbolul puterii absolute nu le-ar mai face ocheade atât de provocatoare. Ar cumpăni de zeci și sute de ori și, probabil, de fiecare dată ar găsi o altă soluție decât cea a conflictului armat. Așa, însă, de când e lumea, barosanii stau și benchetuiesc în lux și deșănțare în spatele frontului, iar cei obidiți își dau viața în prima linie. Cu totul altfel s-ar derula și negocieri și strategii și politici de stat dacă șefii de state și de guverne ar fi nevoiți să-și sacrifice ei primii familiile și prietenii. Apoi, cei care formează echipa de comandă ar trebui și ei să fie în ton cu conducătorul, adică miniștrii, generalii, șefii serviciilor și alți … unși ai păcătoșilor de rând (că în mod sigur, nu-s unșii lui Dumnezeu!) să simtă pe pielea lor și oarece îndatoriri, nu numai drepturi și privilegii. Că dacă privim astăzi la clasa politică de oriunde de pe pământ, aproape că nu o zărim din noianul de privilegii în care-i înfundată. N-ar fi oare mai mult decât normal ca pe lângă tot felul de drepturi să aibă și această minimă îndatorire ca, în caz de război, să-și trimită în bătaia gloanțelor sau a proiectilelor, fiii, fiicele, amantele, nevestele, nepoții, părinții, frații? La fel ca și în cazul prezentat în debutul acestor rânduri, un asemenea obicei dacă s-ar legifera, în primul rând ar responsabiliza la maxim clasa politică, apoi ar crea o emulație în talpa țării, care cu siguranță nu va rămâne insensibilă la sacrificiul liderilor ei și va participa la conflagrație motivată și hotărâtă. Probabil mulți ar renunța la saloane, la sălile de fitness, la cluburile de fițe sau la ascunzătorile de pe alte meleaguri și ar veni să susțină cauza neamului său. Pentru că sângele, orice-ar fi, apă nu se face, iar conducătorii cei scorțoși ar simți-o pe deplin pe pielea lor. Și dacă această regulă, înscrisă negru pe alb în Constituție ar fi cumva încălcată de unii conducători care se cred Dumnezeu pe pământ, atunci poporul lui să lase frica deoparte și să nu-l urmeze. Că fără oameni în spate, orice lider, conducător, boss, președinte sau țar e un nimenea în târg! Probabil o mare parte dintre cei care veți fi citit aceste rânduri veți gândi că este o utopie. Da, e adevărat, dar decât să fim mereu sub spectrul realității războiului, mult mai bine ne-ar sta sub cel al utopiei păcii. Pericolul în care se află omenirea și pământul este mai mare azi, ca oricând. De aceea, poate ar trebui încercate și asemenea măsuri … neconvenționale, dar de mare efect. Știm prea bine că în caz de conflict diplomația, gargara, negocierile liderilor, tratatele, obligațiile asumate, toate la un loc nu valorează nici cât o ceapă degerată. Și dacă cele câteva sute sau mii de lideri ai lumii nu știu sau nu pot să asigure pacea și liniștea planetei, atunci poate ar trebui ca miliardele de oameni să le deschidă ochii.