Recenta decizie a Comisiei Europene de a autoriza ca pe platourile meselor europenilor să încapă și „delicatețuri” mai aparte cum ar fi viermii și insectele a stârnit în spațiul on line din România o sumedenie de reacții ostile materializate prin mioriticul haz de necaz, mai exact, bășcălie, persiflare și aciditate maximă. Privită și analizată la rece, această decizie nu sare din normal decât prin faptul că nivelul de prioritate al adoptării ei a fost vădit umflat, alte legi și reglementări mult mai necesare și firești fiind așteptate de către locuitorii bătrânului continent. Cât despre utilitatea și necesitatea deciziei, ea trebuie catalogată ca fiind normală într-o Europă globalistă în care numărul de cetățeni asiatici „specializați” în astfel de meniuri este din ce în ce mai mare. Astfel, cetățenii din alte părți își vor putea bucura papilele gustative la fel ca și mine atunci când, aflat de exemplu în vizită la Shanghai, aș devora o porție de brânză cu smântână și mămăliguță. Spumoasele glume de pe net în care românașii noștri tăiau de Ignat lăcuste uriașe nu reprezintă decât exemple ale dezvoltatului simț al umorului care abundă în spațiul carpato-dunărean și nicidecum parafrazarea unei realități viitoare. Cum numărul de asiatici chiar și în România tradiționalistă este într-o creștere exponențială și cum despre ei se spune că mănâncă orice zboară în afară de avion și orice merge pe sub pământ în afară de metrou, faptul că diriguitorii Europei deja le-au pregătit schema de alimentație, este un lucru bun și firesc. Ce ați fi vrut? Să vină nepalezii și srilankezii și să dea iama în sarmalele noastre? Să dispară de pe piață mititeii sau gustoasele noastre „porcării” ? Ca o paranteză, sper că ați înțeles gluma, aici referindu-mă la cârnați, caltaboși, tobă ș.a.m.d. De altfel, dintotdeauna, condițiile climaterice și pământul au dat direcția bucătăriilor din orice zonă a lumii. Astfel, locuitorii arhipelagului nipon, de exemplu, neavând alte resurse gastronomice s-au profilat pe pește și tot ce le putea furniza marea: calamari, caracatițe, stridii, scoici sau alte asemenea vietăți numite simandicos de către europeni, fructe de mare. Africanii s-au delectat cu banane și alte fructe specifice iar europenii, beneficiind de niște condiții geografice și climaterice rupte din rai s-au înfruptat de-a lungul mileniilor cu grâu, carne, lapte și ouă pe săturate. Drept urmare, fiecare popor, fiecare grup etnic și-a format „portofoliul” gastronomic funcție de necesități și posibilități și nu funcție de trenduri, mofturi sau … decizii politice. Odată cu marea și ireversibila migrație (din păcate!) a forței de muncă, granițele bucătăriilor tradiționale încep să dispară și ca urmare pe mesele alor noștri europeni au început să apară fructele de mare, considerate de către unii fițe iar de către alții, adevărate delicatese. Așadar, la fel se va întâmpla și cu viermii, insectele, lăcustele și toate celelalte, delicii sau nu, aprobate de către Comisia Europeană pentru consum. Cert este că nimeni, nicio comisie nu ne va putea obliga să consumăm sau nu un anumit tip de aliment sau produs. Din acest simplu și banal motiv consider că înflăcărarea multor semeni ajunsă la un paroxism nejustificat derivă numai și numai din intoleranța pe care unii ne-au insuflat-o de-a lungul timpului. Iar acei „unii„ se numesc: familie, școală, biserică, administrație. Adică tocmai entitățile care ar fi trebuit să aibă toleranța ca ax principal al orbitei lor de evoluție în constelația umanității. În concluzie, această decizie a Comisiei Europene este, din punctul nostru de vedere al românilor, echivalentă cu legalizarea pescuirii balenelor din Siret. Adică nu ne afectează sub nicio formă, nici pe noi, generația de azi și nici pe următoarele trei-patru generații viitoare. Mai departe, nu pot să prevăd ce va fi, doar cei din Comisia Europeană fiind probabil în cunoștință de cauză! Așadar, poftă bună la ciorba rădăuțeană, sărmăluțe, mititei și desertul constând în plăcinte cu poale-n brâu … sau numai poalele-n brâu, după caz!
Lăcustele și viermii Comisiei Europene – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Editorial
Pasul mic de la informație la prostie – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...
Editorial
Simfonia distrugerii – Virgil COSMA, jurnalist
Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....
Botoșani
cer acoperit de nori
18.1
°
C
18.6
°
17.7
°
66 %
3.1kmh
100 %
S
19
°
D
24
°
lun
23
°
mar
26
°
mie
18
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...