spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialO tâmpenie și nu prea - Ciprian MITOCEANU, scriitor

O tâmpenie și nu prea – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Acum ceva timp, disecând alături de un prieten din sistemul de învățământ, mi-am permis să fac unele aprecieri față de manevrele ministrului Sorin Cîmpeanu. Aprecieri pe care dascălul le-a catalogat fără drept de apel. Fugi, domnule, cu astea. E o tâmpenie să gândești așa ceva. N-a trecut mult timp și mi-a dat dreptate. Și, de vreme ce balamucul e încă la început – că reformele anunțate încă n-au produs catastrofalele roade – îmi permit să-mi asum rolul de Casandră. Nu de alta, dar cine mai poate proroci de bine pentru țara asta?

A, și unde era tâmpenia? Mi-am dat cu părerea că numitul Sorin Cîmpeanu e decis să acopere găurile bugetului cu impozitele încasate de la profesori pentru meditații. Sună cam aiuristic? Suna. Acum și prietenul care m-a dojenit e de părere că, pe undeva, am avut dreptate.

Pretinzând că reformează educația, Cîmpeanu a venit cu ideea bacalaureatului mozaic. Așa, de dragul vremurilor trecute și al omului multilateral dezvoltat, care trebuie să știe din toate câte un pic și nimic bine.

În colegii s-a și trecut de la vorbă la faptă, acum câteva zile ministrul anunțând cum anume se vor desfășura examenele de admitere în aceste unităţi. Sistemul repartiției computerizate e, fără doar și poate, cel mai bun, elevii fiind distribuiți în licee pe baza mediilor și opțiunilor personale. Astfel, un elev bun putea să bifeze opțiuni pentru toate colegiile din județ. Din 2024 așa ceva nu se mai poate; elevii vor susține examen de admitere la un singur colegiu. Revine în forță perioada de dinainte de 1990, când la liceele Sanitar și Pedagogic era concurență ceva de speriat și mulți copii buni încercau gustul amar al repartiției din toamnă, când erau admiși pe unde mai rămâneau locuri. Și, de cele mai multe ori, ajungeau să-și facă studiile liceale în unități școlare aflate la coada clasamentului. Pentru conducerea acestora era un motiv de bucurie; în sfârșit se puteau lăuda că au produs și elevi plini de merite, nu numai analfabeți funcțional. Pasiona pe cineva drama bieților copii? De unde atâta bucurie? Când a interesat pe cineva de la butoane soarta celor mărunți?

Așa cum era de așteptat, s-au făcut auzite voci care au avertizat că bacul mozaic și admiterea la colegii va duce la escaladarea fenomenului meditațiilor. La cum se face carte în multe licee, meditațiile nu mai sunt un moft, sunt o necesitate, numai că bacul la toate va crește și necesarul de pregătire suplimentară. În Germania, de pildă, elevii își aleg încă din clasa a XI-a patru discipline la care vor susține examenul de maturitate și numai de alea se ocupă. La noi, hai să băgăm toate disciplinele la bac că așa e mai frumos. Și elevul mai face și meditații…

Din fericire, ministrul avea soluția pregătită. Fiscalizarea meditațiilor. S-a declanșat așa o campanie de zici că toți profesorii au măcar câte șase case, dosite pe ici, pe colo. Și campania a dat roade, foarte mulți dascăli au început demersurile menite să-i aducă în legalitate. Unii au acționat preventiv, chit că n-au făcut o oră de meditații până acum, dar au reușit televiziunile de partid să le bage spaima în oase.

Va crește numărul meditaților și meditatorilor ca o consecință firească a sporirii numărului de discipline la bac și a examenelor separate la colegii. Așa cum e de așteptat, vor crește încasările la buget, mai ales dacă fiscul va declanșa verificările cu care tot amenință. Și găurile din visteria statului vor fi umplute tot de părinți prin intermediul meditatorilor. La naiba cu gratuitatea sistemului de învățământ; ducă-se pe pustii România educată! Cine are nevoie de așa ceva? Statul are nevoie de bani și, asemenea lui Vespasian, îi primește de oriunde vin.

Niciun cuvânt despre reforme adevărate, despre investiții în sistemul de educație și în resursa umană. Pe ministru nu-l deranjează că industria meditațiilor reprezintă, de fapt, eșecul sistemului de educație. E mult mai interesat ca meditatorii să dea statului ceea ce este al statului. Iar banii vin, așa cum știm cu toții, din buzunarul părinților, care subvenționează deopotrivă incapacitatea statului de a oferi educație, dar și educația propriilor odrasle.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...