Trăiască securiștii și comuniștii! – Dumitru MONACU, scriitor

Zilele trecute am avut onoarea și bucuria de a fi aproape de tinere vlăstare ale nației, mai mari sau mai mici, care asigură fluxul sanguin al unui popor aproape intrat în moarte clinică. Primul contact cu tânăra generație l-am avut la Inspectoratul Școlar în calitate de președinte în exercițiu al clubului Rotary din Botoșani, cel care, prin râvna dezinteresată a membrilor lui, asigură de nouă ani câteva burse pentru copiii botoșăneni excepționali, dar cu posibilități materiale limitate. Cinci tineri au fost selectați să beneficieze de aceste burse numite sugestiv bursele „Constantin Manolache”, în onoarea și amintirea ilustrului dascăl, fost rotarian, trecut la cele veșnice. Trebuie să recunosc că m-a frapat maturitatea acestor tineri, care diferă total ca atitudine, comportament, inteligență și cunoaștere de beizadelele împinse în față pe scena politică de politrucii ce vor să-și asigure fundul de șuturile unei nații mult prea răbdătoare. De altfel, doi dintre cei cinci tineri distinși cu bursele rotariene au atins problema subfinanțării învățământului, problemă care, din punctul de vedere al guvernanților, nici nu există! Al doilea contact cu tinerii l-am avut în după amiaza aceleași zile, când, la Casa Tineretului, a avut loc un uimitor spectacol artistic (dansuri populare și moderne, balet, tradiții, etc) susținut de către niște țânci – nu puțini! – școliți pe banii părinților lor în cadrul unui club sportiv privat. Că doar banii publici sunt destinați umplerii buzunarelor unor căpușe politice, nu ale celor care pregătesc și instruiesc tânăra generație! Ambele contacte cu tânăra generație m-au convins de un lucru: avem un potențial atât de gigantic în ale artei, științei sau meșteșugurilor, încât mă miră faptul că marea majoritate a tinerilor absolvenți „pe bune” ai instituțiilor de învățământ de profil nu își regăsesc nicicum locul în administrațiile locale sau centrale ci, în fericitul caz că rămân în țară, acționează în mediul privat. Mediu unde este obligatoriu nevoie de pricepere, efort și tenacitate, caracteristici care la „stat” sunt efectiv strivite de carnetul de partid sau gradul de rubedenie cu vreun hulpav politic. Paradoxul major al acestui neam constă în faptul că deși are resurse inepuizabile în orice domeniu, zace precum muribundul într-un pat din colțul Europei, lângă el și în juru-i mișunând vulturi pleșuvi care abia așteaptă să închidă definitiv ochii ca să-i șparlească până și lucrurile personale din sertarul sărăcăcios. Nu sunt nicidecum adeptul violenței, dar dacă mai dormim mult în front riscăm să dispărem ca națiune în câteva zeci de ani. Cu vorba bună, s-a văzut, nu se mișcă nimic în țara asta. De altfel, această amorțire în care ne zbatem mă face să mă gândesc din ce în ce mai des și mai serios la renunțarea la scris, întrucât oricare subiect de interes public ar apărea în media, nu se întâmplă absolut nimic! Câinii latră, caravana trece, șmecherul petrece și nația se duce pe copcă! Din moment ce 70 la sută dintre români vor altceva, de ce dormim? De ce-i lăsăm pe cei aproape treizeci la sută de profitori angrenați în politică să ne ducă țara în prăpastie? De ce nu-i oprim? Degeaba cresc mlădițe minunate din acest mirific sol românesc dacă ele vor înflori și mai ales vor rodi pe alte meleaguri! Ce ar trebui să facem? Simplu: o adunare imensă de câteva milioane de români care să picheteze Palatul Parlamentului și acolo, șobolanii roșii, galbeni verzi sau de alte culori să fie ținuți până când vor scoate pe piață legile atât de mult dorite de către români, cu privire la alegeri, la separarea puterilor în stat, la eliminarea privilegiilor din toate domeniile și încă vreo duzină de acte normative care la momentul actual nu au ca efect decât imposibilitatea alungării gângăniilor politice care ne-au invadat spațiul vital și viața. Vă asigur că tuturor „artizanilor” situației actuale le-ar tremura izmenele din fund și, sub imperiul fricii, ar face ceea ce trebuia făcut acum treizeci de ani: reașezarea țării pe un traseu european, civilizat și normal. Întrebarea care se pune este însă alta: se pot mobiliza românii pentru un scop nobil sau se lasă influențați în continuare de propaganda securisto-comunistă care excelează în manipulare și diversiune? Personal, cred că prima variantă încă este utopică, numai și numai din cauza contracarării ei de către cea de-a doua variantă. Trăiască așadar securiștii și comuniștii! Tinerii valoroși, pot pleca, nu e nevoie de ei!