sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăEditorialOameni și animale - Dumitru MONACU, scriitor

Oameni și animale – Dumitru MONACU, scriitor

Despre comuniunea dintre om și natură, concept adus din condei de către scriitori, din penel de către pictori sau din daltă de către sculptori, nu se vorbește doar în artă sau cultură, ci și în lumea științei, unde termenul vehiculat este conexiune. Conexiunea omului cu natura, adică. Dacă stăm și judecăm un pic, această comuniune sau conexiune este unidirecționată, în sensul că omul are mare nevoie de natură, în timp ce natura, ioc! Nu are absolut deloc nevoie de om. Faptul că anumite acțiuni cu tentă ecologică par a fi ajutoare acordate de către om naturii, nu reprezintă decât o mistificare a unei realități crude ce are ca echivalență încercarea de a lipi așchiile dintr-un geam după ce un nemernic a aruncat cu bolovanul în el și l-a spart. Așadar, natura nu are nevoie de nicio comuniune sau colaborare cu omul. Ba din contră, existența urmașilor lui Adam pe pământ nu i-a adus naturii decât rele, iar bipezilor iluzorii avantaje. Am spus iluzorii pentru că absolut tot ce este legat de existența omului are ca numitor comun deșertăciunea și nimic mai mult. Ieșirea din deșertăciune se întâmplă doar în cazul oamenilor superiori care realizează ce reprezintă viața omului pe pământ. Poate o să vă mire, dar tema subiectului de azi a editorialului nu are decât tangențial legătură cu viața omului. Mai mult mă voi apleca asupra unor așa-ziși prieteni ai omului, recte animalele de companie. Probabil voi stârni indignarea celor care plimbă și mângâie câini sau pisici, dar logica mă obligă să nu tac. Așadar, referitor la relația om – animal de companie, aidoma trâmbițatei comuniuni de care aminteam în debutul acestor rânduri, se poate trage o concluzie clară: nu animalul are nevoie de om, ci omul de animal. În egoismul lui, omul își dorește în permanență ca totul în lume, în galaxie, să se învârtă după dorința sa. În acest sens, domesticirea animalelor a fost o rezultantă a acestui egoism. Astfel, fiecare animal care a ajuns prin preajma gospodăriei omului a fost obligat să își reconfigureze viața, acea selecție naturală care i-a guvernat existența până atunci căpătând cu totul alte valențe. Nu mai era nevoit să se apere de prădători, nu mai avea grija hranei sau a adăpostului. Toate acestea cădeau voit, în sarcina omului, care astfel căpăta prerogative divine. Ba mai mult, în cazul unor dobitoace omul chiar s-a substituit lui Dumnezeu prin acțiunile sale care aveau ca scop final nașterea sau moartea acestora. E vorba de găini, porci, iepuri, oi, vite, capre, toate aceste animale născându-se și murind nu când hotărăște Domnul prin acea selecție naturală care guvernează viața pe pământ, ci pur și simplu când hotăra Măria-sa omul, marele iubitor de animale! Mulți vor susține că porcul, oaia nu sunt inteligente precum câinii sau pisicile și de aceea au această soartă. Nu știu prea multe despre … IQ-ul acestora, cert este că tot animale sunt, tot suflete și în mod normal ar trebui să ocupe locul ordonat de Dumnezeu în lanțul trofic și nu de omul cel hulpav care, la începuturi, a respectat și el acest lanț, după care s-a apucat de capul lui să facă noi reguli, urcând încet dar sigur în capătul lanțului trofic. Ceea ce mă revoltă nu este acest aspect, ci cameleonismul, perfidia și demagogia unor oameni care se autodenumesc mari iubitori de animale și ca urmare provoacă fel de fel de isterii în cazuri de tratare incorectă a animalelor. Aș înțelege acest lucru dacă respectivii ar fi vegetarieni sau vegani. Dar din moment ce molfăie la orice masă mușchiuleț sau cotlet, salam sau costiță, este limpede că dragostea de animale provine dintr-un egoism acut: ei au nevoie de animale, nu animalele de ei! Bineînțeles că nimic nu se poate schimba, că obiceiurile, regulile sau cutumele intrate și cimentate în viața omului vor rămâne așa până la Apocalipsă. Ceea ce se poate schimba este opinia, punctul de vedere, modul de abordare al problemei. Din păcate, omul se implică azi cu patos și în lucrătura divină numită selecție naturală. Dacă în urmă cu mii de ani omul vâna pentru a se hrăni, azi vânătorii susțin că unul din scopurile acțiunilor lor este un fel de asanare, de igienizare a faunei prin eliminarea exemplarelor bolnave sau bătrâne. Adică se substituie Lui Dumnezeu, ceea ce este mult prea de tot! Una peste alta, rămân la ideea de bază a acestor rânduri: nu animalele au nevoie de oameni, ci oamenii de animale. Restul sunt povești. Fie că sunt vânătorești, fie că nu, poveștile sunt apanajul oamenilor și nicidecum al animalelor!

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
0 ° C
0.6 °
-0 °
83 %
2.2kmh
100 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
4 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Soluții verificate din vechime pentru cei care vor să rezolve problema cu partenerele de viață.

EDITORIAL

O publicație în care, ce-i drept, nu prea am încredere, „Puterea” se numește, titra cu litere de-o șchioapă acum la început de an cum...

GÂNDUL ZILEI

Mândra cu poalele-n brâu Spală rufele la râu Și la fel face tot satul Că-i scump tare kilowattul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

 

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...