Faptul că România de azi se confruntă cu o adevărată catastrofă în ceea ce privește forța de muncă nu mai este un secret decât pentru guvernanți, probabil. În rest, orice locuitor al acestei țări resimte din plin penuria de muncitori. Ca antreprenor sau ca simplu cetățean, te dai cu capul de pereți și nu găsești soluții atunci când ai nevoie de un om la muncă. Cauzele care ne-au adus aici sunt evidente pentru toată lumea și, în mod normal, ar trebui acționat asupra lor și nu asupra efectelor, așa cum procedează diriguitorii. Dar până la efecte, să amintim cauzele. Prima dintre ele se bazează pe exodul de forță de muncă în țări ale UE, unde se poate câștiga dublu sau chiar triplu. A doua cauză este legată de masiva scădere demografică din România, concretizată printr-un minus de 4 milioane de locuitori după statistici guvernamentale, sau de vreo 6 milioane în realitate. Și în sfârșit, a treia cauză este o urmare firească a politicilor educaționale din România ultimilor 30 de ani. Aproape toți tinerii care urmează un liceu (și îl urmează oricine vrea, că nu mai este vorba de putință aici!) se învârt de o diplomă universitară de avocat sau economist, poziții în care nu se vor regăsi decât dacă se angajează la stat. Școlile profesionale care produceau pe bandă muncitori sunt amintire, iar meserii ca instalatori, fierar betonist, frizer, electrician, zidar, mecanizator agricol, lucrător zootehnist sau altele, sunt ocolite de tinerii frumoși și liberi ai nației de parcă ar fi purtătoare de virus SARS-CoV-2! Întrucât politici de repopulare a pieței de muncă autohtone cu meseriași nu se prea întrevăd la orizont, mă gândesc că în viitor nu va mai fi nevoie de forță de muncă brută, în sensul că se vor inventa mașinării care să pună cărămidă peste cărămidă, roboți care să ne schimbe bateria de la chiuvetă sau foarfece inteligente care să ne tundă. În acest caz, jos pălăria pentru viziunea de care dau dovadă guvernanții noștri! Probabil în același context vizionar și diriguitorii UE iau măsuri care ni se par a fi total aiurea-n tramvai. Și aici mă refer la legiferarea care a avut ca obiect consumul de anumite insecte. Logica celor afirmate până acum s-ar fractura dacă nu am lua în considerare importul de forță de muncă din țările asiatice. Gândiți-vă că India a depășit ca populație China (amândouă la un loc au aproape 3 miliarde de locuitori!) iar țările limitrofe acestor giganți mustesc de oameni. Srilankezi, pakistanezi, nepalezi și alții, adunați toți la un loc, trec de 300 de milioane. Ce mănâncă ei? Și insecte, și gândaci și aproape orice nu consumăm noi. Bineînțeles că sărăcia, foamea îi va face pe asiatici să-și părăsească plaiurile natale și să se oploșească în zonele sărace din punct de vedere demografic, dar cât de cât cu potențial economic. Și uite-așa se va rezolva și problema forței de muncă în România, fără ca Guvernul „meu” sau al cui o mai fi, să miște un pai! Așadar, oficialii de la UE, atât de huliți de către mulți dintre ai noștri compatrioți, au gândit pe termen lung atunci când au elaborat normele acelea despre făina de insecte și alte asemenea „delicatețuri”. Numai că noi, ofensați peste măsură, ne-am revoltat și am înfierat cu mânie proletară faptul că ni se bagă pe gât … insecte. Nu dragilor, nu nouă ni se servesc așa meniuri, ci viitorilor imigranți care ne vor repara chiuveta sau ne vor pune tablă pe casă. Faptul că se vor înfrupta și ei uneori (mai exact când le-or fugi hârciogii de sub nas!) din sarmalele și micii autohtoni nu va fi o mare tragedie. Dimpotrivă, vor strâmba din nas că nu sunt la fel de gustoși ca viermii timpurii și astfel, noi, cei puțini care om mai trăi pe aici, vom fi, măcar din punct de vedere culinar, în siguranță. Și dacă tot am bătut monedă pe factorul demografic, vreau să subliniez faptul că dacă Europa nu ar fi găzduit atâția imigranți din Africa sau Asia, nu ar fi avut astăzi sub nicio formă aproape 8 sute de milioane de locuitori, ci poate vreo 5 sau 6 sute de milioane, iar faptul că migrația aceasta unisens va continua, are și o latură pozitivă: nu vom mai cheltui bani pe flituri sau otrăvuri de șoareci și în plus, vom mânca la discreție mici și sarmale!
Despre imigranți și sarmale – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Editorial
Români de mii de ani, cetățeni de niciun minut – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...
Editorial
Chiar e nevoie de CCR? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...
Editorial
Cine la cine a dat în cap?– Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Vrem-nu vrem, nu putem evita scandalul Moșteanu, fostul ministru al Apărării și vicepremier USR, care a demisionat după ce Libertatea a dezvăluit că a...
Editorial
Cine a arestat patriotismul – Cătălin Moraru, jurnalist
ADMIN -
„Bojolan pune impozite de banii românilor din bănci”. „Guvernul ajută moldovenii cu mii de tone de motorină în timp ce la noi se scumpește”....
Editorial
Când doi se ceartă, al treilea pierde – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recentul conflict dintre președintele Nicușor Dan și al lui (fost, de-acum!) consilier Ludovic Orban este catalogat de mulți drept o furtună într-un pahar cu...
Editorial
Cravata galbenă, cravata roșie – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Așa cum am promis, astăzi revin cu un fel de continuare a editorialului precedent. Cu o amintire din acele vremuri când oamenii se ajutau,...
Editorial
565 = 5! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Aproape sigur vă veți întreba din prima ce o fi cu acest titlu de editorial. Mai ales că din punct de vedere matematic nu...
Editorial
Cravata galbenă cu tricolor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Țin să precizez de la început că titlul editorialului nu are nicio intenție de a spune ceva aiurea de tricolor; e doar o aluzie...
Editorial
Între gestionarea crizei și un incendiu social – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Guvernul a lansat al treilea pachet fiscal-bugetar, prezentat drept soluția pentru redresarea economică. Oficial, este o strategie de stabilizare și creștere, menită să echilibreze...
Editorial
Politici falimentare – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
După toate evenimentele politice din ultima vreme, locale sau naționale care sunt demne de a fi luat în seamă, se poate trage clar o...
Editorial
Modernizare de decor, tragedii reale – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
România este țara tuturor paradoxurilor, am tot scris despre asta. E țara în care cererile online se depun în format tipărit la ghișeu, pentru...
Editorial
Șpaga, între bacșiș și hoție – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Fără îndoială, principala știre din aceste zile din realitatea botoșăneană se referă la epilogul unui capitol de corupție unde personaje principale au fost un...
Editorial
Cum caută românii adevărul pe rețele și se aleg cu anxietate
Redacţia -
Uniunea Europeană nu arată foarte bine în ultimul Eurobarometru despre rețelele sociale, dar România arată mai rău decât restul, sau cel puțin media, continentului. Europenii, mai...
Editorial
Repatrierea fraierilor – remake-ul fiscal al Epocii de Aur – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
În anii crâncenelor lipsuri din Epoca de Aur – mda, stranie alăturare, „lipsuri” cu „Epoca de Aur”, dar realitatea de zi cu zi depindea...
Editorial
Succesiunea tăcută – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
De foarte multe ori scena politică românească găzduiește un banal teatru de marionete. În ultimele luni, această senzație s-a transformat în certitudine: scurgeri controlate...
Botoșani
cer acoperit de nori
4.4
°
C
4.6
°
4.4
°
96 %
3.6kmh
88 %
S
6
°
D
4
°
lun
6
°
mar
8
°
mie
5
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




