Atât de multe nenorociri s-au întâmplat în ultimele zile, încât e firesc să ne întrebăm dacă nu cumva România a devenit acel sat fără câini din proverbele ancestrale. Mai avem instituții? Mai avem legi? Mai sunt oameni care să le aplice? Avem instituții, legi și năimiți la stat mai mult decât ne trebuie și, cu toate acestea, România a devenit domeniul fărădelegii și incompetenței. La Spitalul de Psihiatrie Murgeni e jale. Trei pacienți au murit, unul se află în stare gravă și alte zeci încă se resimt de pe urma a ceea ce se bănuiește a fi toxiinfecție alimentară. Primele degete acuzatoare au arătat către mănăstirea din apropiere, de unde s-a primit mâncare de pomană. Mâncarea nu ar fi fost preparată și livrată conform procedurilor de care instituțiile statului nu duc lipsă la nivel teoretic, cu aplicarea e mai dificil. Da, e clar, vinovații vor fi identificați, doar că nu în curtea statului. Am mai văzut filmul ăsta, știm cum se termină. Vinovați sunt cei care au vrut să facă bine făcând ceea ce nu face statul; ce mai contează că primele analize toxicologice au ieșit negative? Și sunt tare curios dacă o să se facă vreo corelație între medicamentele administrate pacienților și dieta de pomană de care, se pare, erau dependenți.
Cu ceva timp în urmă am fost implicat într-o acțiune cu caracter umanitar. Eforturile binevoitorilor vizau o instituție a statului în grija căreia se aflau vreo sută de persoane. Și pentru că doream să facem bine cu adevărat, nu doar să „marcăm momentul”, așa cum procedează autoritățile, ne-am găsit să sunăm la instituția vizată. Să știm și noi de ce anume au cu adevărat nevoie cei aflați în grija statului, să nu cumva să suprapunem donațiile peste ceea ce le prisosea. Răspunsul a fost prompt, dar mai ales dezamăgitor și îngrijorător. Aduceți orice, nu contează, pentru că noi oricum nu avem nimic. Era vorba de alimente. Statul, această mamă bună cu cei înregimentați politic, pentru care găsește tot timpul mai mult decât resursele necesare, nu e în stare să asigure măcar hrana amărâților instituționalizați. Nici nu vreau să mă gândesc la ce soartă ar avea sărmanii dacă nu ar exista asociațiile caritabile și oameni de bine dispuși să facă treaba funcționarilor plătiți consistent din acei bani care, folosiți corespunzător, ar face mai bună viața celor aflați în suferință.
Cu alte cuvinte, dacă nu se implică asociațiile și persoanele particulare, cei aflați în grija statului mor de foame. Nu e o exagerare, e un adevăr de care ar trebui să fim conștienți cu toții. Dacă statul ar fi alocat resursele necesare pentru alimentația pacienților de la Murgeni, mai era necesar „suplimentul” furnizat de mănăstire? Se știe că nu e prima dată când mănăstirea asigura masa nevoiașilor din grija statului, deoarece alimentele erau furnizate fără respectarea protocoalelor, pe „prietenie”, așa cum s-a exprimat cineva din conducerea spitalului. Situația de la Murgeni nu e singulară, e un fenomen generalizat. În aziluri și spitale, în case de copii și în pușcării se suferă de foame. Asta pentru că de multe ori statul nu alocă resursele necesare nici măcar pe hârtie, iar cei care ar trebui să vegheze la bunul mers al lucrurilor – câinii în sarcina cărora cade paza satului – nu mai pot de soarta năpăstuiților. Din contra, au grijă să se îmbuibe până le iese pe ochi. Nu trebuie să uităm cazul azilelor groazei; autoritățile au făcut mai mult decât să doarmă, efectiv au făcut trafic de bătrâni.
Avem instituții mai multe decât ne trebuie, angajați asemenea și, cu toate acestea, persoanele aflate în grija statului suferă de foame și multe alte lipsuri. Avem câini, doar că aceștia sunt prea ocupați să trăiască bine din ceea ce ar trebui să păzească.
- Și la Academia de Poliție a plouat cu toxiinfecții alimentare. Conducerea s-a grăbit să găsească vinovații: studenții nu s-au spălat pe mâini și de aici necazul. Anchetă și concluzii ceaușiste, vinovat e studentul care a publicat pe internet poze cu viermii din ciorbă. La Murgeni o să fie la fel… Vă era dor de Ceaușescu? Aveți puțintică răbdare și vine înapoi cu totul.
