În orice țară de pe lumea asta unde democrația este sănătoasă și nu muribundă ca la noi, niște manifestaţii și proteste de o așa amploare cum am consemnat în cazul fermierilor și transportatorilor s-ar fi lăsat cu un noian de demisii și demiteri. Și asta începând chiar de la capătul lanțului trofic, acolo unde vietatea numită președinte, ascuns ca șarpele în vizuină, nu a catadicsit nici măcar să ne prezinte o părere a domniei sale față de aceste frământări care macină nația. De altfel, demisia și demiterea nu prea au prins rădăcini în spațiul carpato-dunărean, spre deosebire de țările cu adevărat democratice unde nu se poate concepe o funcționare normală a societății fără așa ceva. La noi, aceste pârghii de bază lipsesc aproape cu desăvârșire, și asta din cauza putredei temelii a democrației care s-a turnat la începutul anilor 90, când nea Ilici și ai lui au încercat să contureze o societate în care ei, comuniștii, să aibă loc și rost. Revenind la momentul actual și la protestele care au depășit ca timp o săptămână și ca amploare o mineriadă, mă uimește efectiv faptul că nu s-a înregistrat nici măcar o demisie, deși s-ar fi impus plecări cât de cât onorabile a câtorva miniștri, a unor secretari de stat, șefi de agenții și, de ce nu, chiar a premierului Ciolacu. Despre președinte, nu mai spun nimic, el este demisionar de multă vreme din fruntea statului român prin inactivitatea și neimplicarea în problemele nației. Spun asta întrucât de când și-a văzut visul unificând PSD cu PNL, evoluția domniei sale pe piața politică, socială, economică a țării a fost (și încă mai este!) de-a dreptul penibilă. Cum singur nu pleacă și de dat afară nu se poate, rămâne să-l suportăm cu stoicism până la alegeri. Și dacă am amintit de demiterea președintelui, vă amintiți cu siguranță marele circ național din urmă cu niște ani când Băsescu a scăpat de suspendare invocându-se niște considerente și criterii puerile trase puternic din condei. E adevărat că o persoană care a fost aleasă de o mare parte de români trebuie să fie dată la o parte mai greu, dar după părerea mea în ecuația asta nu ar fi avut ce căuta procente, număr de chiloți sau pantofi, ci o constantă universală, de necontestat: numărul de alegători. Astfel, dacă respectivul demnitar este ales clar și fără nici un dubiu de către „n” persoane, demiterea lui din funcție ar trebui să se producă atunci când „n+1” dintre alegători doresc asta. Ce-i așa de complicat? La fel și cu primarii. Dacă un primar ales cu zece mii de voturi este contestat de către zece mii plus unu, respectivul nu mai are ce căuta în fruntea urbei. Vă dați seama câți ar edili ar trebui să plece acasă în condițiile unui vot într-un singur tur? Cu siguranță peste 80 a sută dintre ei. Iată de ce legea actuală de alegere a primarilor și președinților de CJ se situează total în afara ariei democrației, așa cum de altfel se situează și prevederea legală de demitere a acestora. Această fixare abuzivă și stupidă pe posturi (plus nociva prevedere legislativă de a se permite oricâte mandate pentru un ales) face ca necesara împrospătare a clasei politice să nu se producă niciodată. Astfel, nucleul cancerigen format din politicieni corupți și șmecheri nu mai poate fi nicicum dislocat de către alegători. Bineînțeles că marea majoritate a schimbărilor legislative de care e nevoie azi necesită o revizuire a Constituției. Cred că nu mai e nevoie să amintesc aici faptul că ambiguitatea legii de căpătâi a nației scrisă de Antonie Iorgovan și dictată de Ion Iliescu iese în evidență chiar de la primele fraze, România nefiind nici monarhie, nici republică prezidențială și nici republică parlamentară ci o struțocămilă adaptată unor interese de grup. Iar acest grup sub nicio formă nu se poate numi poporul român. Cum pentru schimbarea Constituției este nevoie de o largă majoritate parlamentară, vreau să vă reamintesc că PSD și PNL, dacă ar fi fost de bună credință, ar fi putut amenda articolele neconforme atât în perioada 2012 – 2014, cât și în 2021 când, împreună cu UDMR au avut majoritatea necesară pentru modificarea legii legilor. Iată de ce am ajuns în situația în care orice catastrofă se produce în Români (și din păcate, au fost suficient de multe anul acesta!) nimeni nu este demis. Că de dat demisia, nici nu mai vorbesc, noblețea și onoarea negăsindu-și loc niciodată în panopliile morale ale politicienilor români!
