Ce-i mâna pe ei în luptă? – Dumitru MONACU, scriitor

Rusofilii în general și putiniștii în special, au făcut și încă mai fac un capăt de țară din faptul că ucrainenii înstăriți, cu mașini scumpe și probabil conturi grase, se plimbă prin toată Europa în timp ce țara lor riscă să devină … „pașalâc” rusesc. În primul rând, judecata acestor oameni deveniți pradă a unor nostalgii de neînțeles este grav afectată, ceva gen huiduiala „oferită” adversarilor la fotbal când aceștia trag foarte departe de poartă. Măi, români neînțeleși! Dacă tot chibițați pentru ruși și sunteți de partea lor cu sufletul, trupul și mintea, bucurați-vă că ucrainenii hoinari prin Europa nu sunt pe front să vă toace favoriții! Bineînțeles că am făcut oarece haz de necaz, subiectul editorialului nefiind nicidecum acei români depășiți de vremuri și anchilozați într-un trecut pe care nici măcar nu-l cunosc, ci cu totul altul. Se tot vorbește de războiul din Ucraina. Ni se arată aproape zilnic la Tv cum sunt bombardate edificii din localitățile statului vecin. Ni se prezintă mereu luări de poziție, declarații și atitudini ale mai marilor lumii care, în afară de chinezi, iranieni și nord coreeni toți deplâng soarta Ucrainei, toți sunt de acord (ca și mine, de altfel!) că Rusia este un stat agresor, că trebuie neapărat oprită înaintarea înspre vest a muscalilor. Pe de altă parte însă, dacă e să analizăm acest conflict cu ajutorul cunoștințelor, a istoriei, a conceptului în sine de război, vom constatata că undeva, suntem într-o gravă eroare. O eroare care ne determină să înfierăm cu mânie revoluționară faptul că ucrainenii și-au luat lumea în cap și nu apără cu arma în mână, glia străbună. Nu voi dezvolta subiectul cu glia străbună întrucât tot pământul care se întinde dincolo de Nistru și până în Kamceatka, numai străbun nu este. Toate  ținuturile cu excepția câtorva au fost smulse cu forța de la băștinași și alipite la marele popor slav. Popor din care, evident face parte și cel ucrainean. Lăsând însă la o parte aceste considerente, constatăm cu evidențe de netăgăduit că în așa-zisul război este vorba de interesele celor doi mari căpcăuni mondiali, rusul și americanul. Lor le-a căzut drept victimă colaterală, ucraineanul care s-a văzut cu un război la ușă, aproape fără să realizeze ce i se întâmplă. Cauza e foarte simplă: americanii, cu interese mari în Ucraina au dorit să și-o facă aliat NATO. Rușii, deranjați peste măsură de faptul că după „măturarea” Europei de Vest și a celei de Est, americanii au avut tupeul să ajungă la poarta lor, și-au zis că acum e momentul să își pună în practică visul lor de sute de ani și anume expansiunea către vest. Nici că se putea un moment mai prielnic decât aceste tentative ale Ucrainei de rupere de Moscova și afiliere către Europa de Vest și SUA. Adică UE și NATO.  Astfel s-au pus bazele unui război care, vorba aceea a lui Toma Caragiu dintr-un film, nu e nici mare nici mic, nici război nici pace, nici local și nici global. Toată această caterincă provocată de rudimentarismul politicilor moscovite dar și de perversitatea acțiunilor americanilor au creat ceea ce foarte mulți oameni numesc „războiul din Ucraina”. Și ca să îi lămuresc pe de-a-ntregul pe rusofilii nemulțumiți de politicile pro ucrainene, voi aminti aici că ajutorul românesc oferit cetățenilor din țara vecină este cu mult sub nivelul sumelor de bani cheltuite în România de către rezidenții ucraineni. În altă ordine de idei, sustragerea de la înrolare a multor cetățeni este pe undeva de înțeles dacă e să privim dinamica războaielor, de-a lungul vremurilor. Las la o parte faptul că oamenii nu au învățat absolut nimic din istorie, că nici cel mai mare iad stârnit pe pământ (și aici mă refer la cel de-al doilea război mondial!) nu a stăvilit pofta de măcel a unor lideri care, din birourile lor luxoase trimit drept carne de tun, în linia întâi, concetățeni de-ai lor care nu au greșit cu nimic, care nu-și doresc sub nici o formă nici să omoare și nici să fie omorâți. Numai că liderii demenți care ticluiesc și întrețin războaie nu prea iau în seamă faptul că oamenii de azi, mult mai bine informați și mai deschiși la minte decât înaintașii lor din secolele trecute, nu mai privesc ordinele de sus ca pe niște legi nescrise, ca pe o obligație vitală. În trecut, dacă nu mergeai la luptă, dușmanul îți lua pământul, averea, femeia și te făcea sclav. Azi, așa ceva nu se mai întâmplă și ca urmare, fiecare om gândește că o singură viață are și a i-o încredința unui dement cu gulerul alb, nu are nici un sens. Că nu însemnă patriotism să-ți dai viața pentru binele altora ci pentru binele copiilor, neamurilor sau apropiaților tăi. Drept urmare, tema aceasta nu îi mai mână în luptă pe ucraineni și oriunde ar fi un conflict armat pe acest pământ, oamenii ar încerca să-și protejeze, în primul rând, familia de sânge nu pe cea politică, militară sau administrativă. Mulți ucraineni au înțeles acest aspect și de aceea cutreieră azi Europa și refuză să stea ținte pentru dronele rusești…