Numele lui este Radu și a lucrat în Belgia, ca instalator, un an și jumătate. Costurile mari de acolo și dorul de familie l-au adus însă înapoi. A înființat o firmă și face ceea ce se pricepe, adică instalații. A învățat în străinătate poate nu mai multă meserie, că oricum știa, ci cum să fie serios și să-și respecte cuvântul dat.
Se numește Marian și a plecat în Italia pe la douăzeci de ani, proaspăt căsătorit. A lucrat doisprezece ani la același patron, amenajând gazonul vilelor din Peninsulă până când a ajuns la concluzia că a sosit timpul să se întoarcă. A învățat o mulțime de lucruri, se pricepe, printre altele, să lege un hidrofor și să proiecteze un sistem de irigații de la zero. Este specialist în horticultură, poate oricând să aranjeze un gazon sau un gard viu. A învățat să migălească răbdător pământul și a devenit extrem de serios. Îi place ceea ce face și, împreună cu tatăl și fratele lui, a înființat o firmă cu care câștigă mult peste ceea ce-i ofereau italienii.
Se numește Marius și a lucrat pe șantiere în Germana, Italia și Spania, iar în Anglia a avut chiar două firme de amenajări interioare. Îi mergea bine, dar a hotărât, împreună cu soția, să se întoarcă pentru ca fetița lor să facă școală în România. Au deschis o mică afacere, iar el face tot ceea ce a învățat la englezi: zidește, văruiește, repară tencuieli, acoperișuri, pune rigips, de fapt tot ce e nevoie. Și le face foarte bine.
Marcel a lucrat în Germania, ca electrician, îndrăznind să emigreze la o vârstă la care alții s-ar fi lăsat păgubași, mai bine de zece ani, până și-a văzut copiii zburătăciți după ce i-a purtat prin facultăți. S-a angajat la o firmă, în Botoșani, dar își rotunjește veniturile și în particular. Se adaptează rapid la cam orice situație și pune prizele și întrerupătoarele la cumpănă, pentru că așa l-a învățat un maistru neamț care pur și simplu nu recepționa lucrările dacă nu erau executate perfect.
După cincisprezece ani în Spania, Nelu s-a întors și a deschis un service auto. Are deja două rampe de ridicare pentru mașini și doi angajați care deocamdată fac treburile mai mărunte. Clienții au venit aproape de la sine, pentru că au aflat, din vorbă în vorbă, că e un mecanic priceput, talentat și corect. Impresionează atelierul care arată ca o farmacie, ordonat și curat.
Bogdan și cu Ana sunt medici, el ortoped și ea pediatru. Se pregătesc să lase Franța, unde au o situație bună, pentru a reveni la Dorohoi, la Spitalul Municipal, proaspăt echipat și dotat cu echipamente chiar mai moderne decât cele cu care lucrează în prezent.
Aș putea continua la nesfârșit cu asemenea exemple. La fel ca mine, și dumneavoastră sigur știți pe cineva care s-a întors. Sunt oameni care au trăit experiența băjeniei și au revenit având ca numitor comun seriozitatea, dorința de a fi de folos și de a pune în practică aici ceea ce au învățat în străinătate.
De-a lungul celor aproape treizeci de ani de când apare acest ziar, atât eu cât și colegii mei am scris despre impostorii care ne conduc țara, despre clicile care parazitează instituțiile statului, despre funcționari corupți sau indolenți, despre cum, încet dar diabolic, clasa politrucilor a pus stăpânire pe tot și pe toate, retezând orice speranță de schimbare. Numai că diaspora a început să revină și nu doar de sărbători. Deocamdată este doar ca un firicel timid, dar ei sunt vestitorii primăverii, ai dezghețului ce urmează anilor întunecați de pseudodemocrație autohtonă. Nu mai pot fi prostiți de ciolaci, ciuci, simioni sau șoșoace cu o sută de lei în plus la salariu sau la pensie, pentru că nu depind decât de propria lor pricepere și nu de mila statului. De la ei aștept schimbarea, iar următoarea generație de politicieni trag speranța ca din rândurile lor să provină, a oamenilor care s-au luptat cu greul și au învins.
Anul trecut, conform statisticilor oficiale, s-au întors în România, pentru prima dată în treizeci și cinci de ani, cu cincisprezece mii de persoane mai mult decât au plecat.
Sper din tot sufletul că acesta este doar începutul.
