Contractele cu statul și cancanul politic – Dumitru MONACU, scriitor

Despre firmele care au contracte cu statul s-a vorbit și încă se va mai vorbi multă vreme în spațiul public autohton, din moment ce, comparativ cu statele dezvoltate, jungla economică de la noi nu este defrișată ca prin alte părți. Poate cel mai mediatizat personaj din această zonă a contractelor cu statul este în aceste zile Valeriu Iftime, lider al PNL Botoșani și președinte al Consiliului Județean. Peste 7.800 de contracte au avut și au firmele coordonate de Iftime, ceea ce, trebuie să recunoaștem, nu este chiar de ici de colo. Dacă mai punem la socoteală și cele trei miliarde de euro care rezultă de pe urma acestor contracte, e limpede că avem de-a face cu o situație de-a dreptul ieșită din comun. Explicațiile acestei situații sunt mai multe. Unii cârcotași spun că totul se datorează apartenenței la oarece servicii, alții că masoneria e-n toate, iar alții că respectivele contracte sunt colorate politic. Neavând date concrete și dovezi clare, voi da la o parte aceste speculații și voi încerca în rândurile ce urmează să găsesc o altă perspectivă a acestui fapt. O perspectivă pe care fiecare român o are la îndemână, dar nu prea îi îngăduie partidul, orgoliul sau invidia să o analizeze la rece. Așadar, ce înseamnă un contract cu statul și ce consecințe are? E limpede pentru toți că statul este cel mai mare investitor de la noi, infrastructura din România fiind, în orice domeniu, deficitară. Dar ce e infrastructura? O definiție cât de cât concludentă se referă la două aspecte primordiale: 1. – Ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți și 2. – Un sistem de relații între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). Drept urmare, se pot include în această infrastructură de la autostrăzi și până la computere, de la avioane și până la grădinițe. Adică bunuri materiale de care beneficiază orice om și care, fiind foarte scumpe, nu pot fi construite decât din fondurile de la bugetul de stat, noi neavând un Elon Musk sau un Bill Gates care să poată avea puterea economică de a realiza asemenea construcții. Și cine ar trebui să le execute? Chinezii, pakistanezii, rușii, americanii, austriecii? Categoric că nu! Sunt întru totul de acord ca firmele românești să fie lăsate să execute asemenea lucrări, ceea ce, după cum se vede, se întâmplă. Faptul că multe firme s-au specializat în asemenea lucrări nu înseamnă altceva decât viziune și curaj, întrucât acestea au investit bani grei în utilaje specifice, infrastructură proprie și personal calificat. Din acest motiv, la orice licitație, firmele care au fost serioase și au executat lucrări de bună calitate prin oameni capabili și utilaje performante i-au bătut la fundul gol pe aventurierii turci, spanioli, italieni sau ce-or mai fi fost ei care se înscriau în cursă doar pentru sumele uriașe de bani vehiculate, ei lucrând de fapt tot cu românași de-ai noștri. Și atunci, se pune întrebarea: nu e mai bine ca să avem în țară firme puternice, capabile de performanțe tehnice care să lucreze autostrăzi, extinderi de rețele de apă, construcții civile și ce o mai fi nevoie? Răspunsul este, evident, retoric. Că sunt în joc bani foarte mulți, e o chestiune care i-a sensibilizat pe politicieni. Astfel, ei au început să-și bage coada în mediul de afaceri, întrebându-se și ei, retoric, evident: de ce să stea banii noștri în buzunarele lor. Adică ale întreprinzătorilor. Și astfel, în multe zone din țară au apărut aceste mezalianțe între politruci și afaceriști, fapt care a dat posibilitatea sifonării unor uriașe sume de bani. Din punctul meu de vedere, consider afaceri și contracte dubioase cu statul doar acele tranzacții în care firme de apartament plimbă de colo-colo niște produse la prețuri exagerat de mari sau prestarea de lucrări și servicii efectuate pe sub masă, fără licitații corecte și fără transparență. În rest, lăsați-i să facă afaceri cu statul pe toți cei care au investit, s-au dezvoltat și s-au tehnologizat corespunzător pentru anumite lucrări. După cum bine știm noi botoșănenii, și fostul președinte al CJ Constantin Conțac a fost pus la zid pentru contractele firmelor sale cu statul. Dar cine ar fi putut executa lucrări pentru care firmele lui Conțac se prezentau „beton” la licitații, cu oameni bine pregătiți și utilaje moderne? Așadar, statul vine cu un uriaș front de lucru, cineva trebuie să-l adjudece și e normal ca firmele cu tradiție (musai românești!), cu lucrări la portofoliu și cu utilaje specializate să ocupe această piață. Restul e cancan politic!