De ce Monitorul de Botoșani? – DUMITRU MONACU, scriitor

Se împlinesc în aceste zile exact patru ani de la momentul în care am publicat primul editorial în Monitorul. Între timp, numărul lor a sărit bine de tot de patru sute. Un număr impresionant, care reflectă constanță, fidelitate și cel mai important, asumarea unei apartenențe jurnalistice. Zilele trecute un amic m-a întrebat în treacăt, cum de m-am fixat atât de trainic între paginile singurului cotidian în format letric din județ. Răspunsul meu a fost unul evaziv dar ulterior am căutat și bineînțeles am găsit o mulțime de răspunsuri care în nici un caz nu-și găseau locul nici în timp și nici în spațiu (adică la colțul străzii) ca replică la întrebarea amicului. Răspunsul la această întrebare (De ce Monitorul?) are la bază două direcții, una obiectivă, legată de contextul contemporan și local și alta de natură subiectivă legată exclusiv de anumite întâmplări și evenimente care mi s-au întâmplat în perioada premergătoare începerii colaborării. Voi începe cu direcția obiectivă. Nu cred că vă spun o noutate în legătură cu rolul acestui cotidian pe piața presei libere din Botoșani și anume acela de adevărată școală de ziaristică. Foarte mulți dintre cei care azi activează pe cont propriu ca administratori de site-uri și publicații online și-au făcut ucenicia la Monitorul. Aici au găsit solul perfect pentru a se dezvolta în această meserie. La Monitorul de Botoșani nu au existat niciodată apucăturile tribale omniprezente azi în presa românească și anume obediența față de autorități, practicarea șantajului, promovarea subvalorilor sau manipularea grosolană a cititorilor. Dacă ar fi să condensez într-o propoziție politica acestui ziar aș spune așa: ce-i în gușă, și-n căpușă! Nimeni niciodată nu a fost nici protejat nici lăudat pe arginți iar adevărul a fost prezentat nefiltrat, adică gol-goluț, fără chiloți dantelați așa cum încă se mai practică pe piața presei locale sau naționale. Dacă pe lângă aceste aspecte mai menționez și faptul că nu mi s-a impus nicio linie sau direcție fiind lăsat ba chiar încurajat să scriu absolut tot ce cred eu că merită a fi prezentat ca subiect de editorial adică cenzură zero, e limpede că am ajuns la concluzia unei alegeri extrem de inspirate. Pentru că, și în continuare trec la factorul subiectiv, în viața mea de jurnalist am colaborat, începând din anii 80, la foarte multe publicații. Ei bine, profesionalismul din zona Monitorului în materie de presă scrisă nu prea am cu ce să-l compar. Nicio publicație nu s-a ridicat la un așa nivel. Dar, revenind la colaborările mele, vreau să se știe că înainte de a fi editorialist la Monitorul am semnat vreme de aproape trei ani în paginile a două publicații on line din urbea noastră. Nu am avut nicio pretenție financiară, faptul că revenisem la dragostea dintâi (jurnalismul, adică) după o pauză de aproape zece ani fiindu-mi un argument puternic în luarea deciziei de colaborare cu cele două publicații. Dezamăgirea mea, marea mea dezamăgire a apărut în momentul în care am solicitat celor doi administratori să îmi elibereze câte o adeverință în care să consemneze perioada în care am publicat (repet, gratis!) în ziarele lor. Nu am cerut nimic ilegal, imoral sau abuziv ci doar o recunoaștere în scris că am colaborat ca editorialist. Când le-am prezentat scopul pentru care voiam adeverințele (dosarul de acceptare în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) cei doi, pur și simplu nu mi-au mai răspuns la telefon! Jenant, penibil, jenibil! Bineînțeles că ascunderea lor precum struțul în nisip nu a avut nici un efect, activitatea mea jurnalistică fiind consistentă și dovedită prin alte o mie de acte și adeverințe drept urmare, dosarul mi-a fost acceptat și din 2022 sunt membru cu drepturi depline în UZPR. Nici astăzi, după aproape patru ani nu am înțeles atitudinea și poziția cel puțin ciudată (poate înciudată!) a celor doi „mogulași” din presa autohtonă. Uimit și oarecum intrigat de aceste atitudini de neînțeles, am bătut la porțile Monitorului care mi s-au deschis cu mare drag. Asta se întâmpla în 24 noiembrie 2020. De atunci, așa cum vă spuneam, peste patru sute de editoriale au zgândărit administrații, politicieni sau potentați ai zilei sau au scos în evidență lucruri, oameni și fapte din județ și nu numai, ieșite din firesc. Cam aceasta a fost esența subiectivă care m-a condus către acest ziar. În plus, poziția exclusiv verticală a politicii editoriale a cotidianului care nu s-a înclinat nici la avansurile unora și nici la boicotul altora, a contribuit și ea din plin la alegerea mea de atunci din 2020. Și, așa cum spunea Victor Rebengiuc într-o reclamă (la Regio), călătoria continuă! Tocmai v-am spus de ce!